Pentru mine cel putin, criteriul hotarâtor e destul de clar: când ma uit la un politician, ce ma intereseaza în primul rând sunt cinstea si taria de caracter. Asta cu competenta e cu siguranta si ea importanta, dar de prea multe ori am vazut si vedem în continuare politicieni care-si folosesc talentele si abilitatile nu pentru a face binele public, ci pentru a fura si a se îmbogati pe spatele celorlati. Asadar, caracterul oamenilor, asta e testul meu suprem. Desi nu cred în statul minimalist si în butada libertariana cu „taxarea este furt”, ci, dimpotriva, cred ca rolul statului devine cu atât mai important cu cât economia devine tot mai sofisticata, nu pot sa nu constat ca la noi, în România, gestiunea treburilor publice s-a transformat într-un adevarat dezmat. Nu de ieri de azi, ca-i meteahna veche, dar parca s-a depasit deja orice limita. Privilegii peste privilegii, pensiile speciale fiind doar cele mai notorii si, în mod evident, cele mai nesimtite prin imensitatea lor, salarii care depasesc orice viseaza sectorul privat, tot mai multa impunitate, incompetenta, iresponsabilitate si aroganta. Avem un aparat bugetar care a ajuns sa functioneze aproape exclusiv pentru propria-i îmbuibare. Cum s-a întâmplat asta, e o întrebare la care, desi nu e chiar usor de raspuns, merita încercat mereu. Pentru ca problema va trebui odata si odata rezolvata. Încerc aici un raspuns. Cred ca problema trebuie abordata din doua unghiuri, unul care tine de politica de resurse umane si al doilea care are de-a face cu suprastructura politica, mai exact, cu calitatea politicienilor care ajung în pozitii de decizie în stat. La primul punct, aparent lucrurile stau destul de bine, în sensul în care, legislativ cel putin, suntem aliniati la standardele europene, iar aici statutul de membru UE a fost hotarâtor. Asadar, nu e o problema de lege, ci mai degraba de aplicare a ei. Iar aici problema principala e, dupa parerea mea, faptul ca intrarile în sistem se fac încalcând regulile si standardele de calitate impuse de lege. E vorba de concursuri în cele mai multe cazuri aranjate. Asa au ajuns cei din sistem sa formeze o casta, ai caror membri, în extrem de multe locuri, sunt chiar din interiorul acelorasi familii. Dar raul cel mai mare e ca sistemul descurajeaza astfel orice împrospatare a lui cu oameni noi, competenti si motivati sa-si faca treaba asa cum trebuie. Castele din administratie au devenit norma, iar rezultatul e ca nimeni nu mai are nici puterea si nici curajul de-a mai schimba ceva. Solutia e, evident, în primul rând justitia. Dar asta ia timp, iar justitia e la rândul ei grevata de multiple tare, asa ca din zona asta e înca de asteptat. Din celalalt unghi, al decidentului politic, se pot face însa mai multe si mai repede. Iata mai întâi un excelent diagnostic pus recent de poate cel mai eficient si onest politician român la ora actuala. E vorba de Ilie Bolojan, fost primar de Oradea, acum presedintele CJ Bihor. Iata cum explica el într-un interviu recent modul în care functioneaza relatia dintre politicianul sef peste o institutie a statului si aparatul din subordine: „Vine cineva si te roaga sa intervii la un serviciu din subordine pentru a-si rezolva o problema. Poate fi ceva marunt sau cu miza foarte mare, nu conteaza. Sistemul e bucuros sa apelezi la el si sa te serveasca. Oamenii (din sistem – n.m.) abia asteapta ca seful sa aiba nevoie de ei. Din momentul acela esti mâncat. Sistemul te are la mâna, esti de-al lor, nu mai ai voie sa le ceri socoteala si va trebui sa le întorci si tu serviciul. Ei stiu ca nu esti mai bun ca ei si va trebui sa le accepti învârtelile.” Mai mult chiar, dupa cum subliniaza Ilie Bolojan, „unui politician îi place sa apeleze la cei din subordine pentru ca se simte important sau pentru bani. Uneori nu e vorba de bani, ci de faptul ca esti privilegiat si e placerea sa apesi un buton si sa ti îndeplineasca dorintele.” Iar concluzia lui Bolojan e si mai trista si mai îngrijoratoare. El spune ca între a ramâne „distant” fata de aparatul propriu pentru a nu datora nimic celor din subordine si a alege sa traga sforile în sistem, cei mai multi dintre politicienii nostri aleg a doua cale. Nu stiu o analiza mai corecta, mai ascutita si mai cuprinzatoare a modului în care functioneaza statul român. În concluzie, daca pe partea de justitie, cea care are menirea de a veghea la respectarea legii, avem nevoie de mai mult timp pentru a vedea ceva rezultate, pe partea de decident politici, e loc de intervenit rapid. Singurul lucru pe care trebuie si putem sa-l facem e sa fim mult mai atenti la ce oameni alegem sa ne reprezinte. Iar aici, pentru mine cel putin, criteriul hotarâtor e destul de clar: când ma uit la un politician, ce ma intereseaza în primul rând sunt cinstea si taria de caracter. Asta cu competenta e cu siguranta si ea importanta, dar de prea multe ori am vazut si vedem în continuare politicieni care-si folosesc talentele si abilitatile nu pentru a face binele public, ci pentru a fura si a se îmbogati pe spatele celorlati. Asadar, caracterul oamenilor, asta e testul meu suprem. Si nu-i greu de dibuit. Totu-i sa fii ceva mai atent la ei. Pentru ca oamenii sunt mult mai transparenti decât si-ar dori sa fie.
