Toata lumea foloseste pe „ca si” crezând ca evita o cacofonie, care de cele mai multe ori nici nu exista, sau pentru ca suna mai stilat, mai misto, mai „academic”, adica din snobism. În realitate este o simpla stupizenie lingvistica, la fel de gresita ca orice alta plesneala peste gura la propriu si la figurat. Exista o ipoteza în lingvistica (Sapir-Whorf) ce spune cu dovezi convingatoare ca limba determina în mare masura modul de gândire al unui individ, respectiv al unei natiuni, întrucât cele doua sunt indisolubil legate si interdependente. Pe scurt, cu cât o limba este mai rigida, mai saraca în vocabular, mai primitiva, cu atât persoana care o vorbeste este mai involuata în mentalitate, mai lipsita de creativitate, mai refractara la nou, mai redusa spiritual etc. Exemplele sunt nenumarate, începând cu limbile de larga circulatie cum sunt engleza, franceza ori germana, considerate dintre cele mai evoluate si complexe ca si popoarele ce le vorbesc, si terminând cu diverse dialecte din Africa sau Pacific, de pe teritorii scufundate de mii de ani în saracie si înapoiere. Limba româna este undeva la mijloc, ca în toate cele. E o limba relativ noua, dar care a acceptat influente diverse din alte limbi, ceea ce a salvat-o oarecum de la o izolare totala, a fortat-o sa evolueze, dar care a aruncat-o, de asemenea, în extrema cealalta, la fel de periculoasa, aceea a imitatiei. Vorbitorii ei, românii, sunt pe masura, nici „prea-prea, nici foarte-foarte”. Aceasta poate fi în unele cazuri o calitate, dar în cazul de fata este mai degraba un defect, pentru ca personalitatea lor si a limbii a fost si este mereu prea usor influentata de orice vânt care adie din orice directie. Un lucru e cert însa si provine tocmai din acel caracter usor labil pomenit mai sus: românii au fost mereu snobi. Indecisi, nesiguri în aproape tot ce faceau, au admirat tot timpul pe altii pe care i-au considerat mai buni, mai interesanti decât ei si au încercat cât de mult au putut sa îi imite, uneori în cel mai grosolan mod, fara sa mai treaca prin niciun filtru propriu, national, informatiile. Sunt bine stiute modele pe care le adopta rapid limba româna de fiecare data când elita scotea capul în lume sau era dominata de venetici mai mult sau mai putin cotropitori: moda latina, moda greaca, turca, rusa, franceza, maghiara, iar astazi, traim în plina moda anglo-americana. O moda pur româneasca n-a fost niciodata. Din acest motiv al neîncrederii în sine si în calitatile evidente pe care le avem, au aparut mereu tot felul de aberatii lingvistice, cea mai des întâlnita si iritanta, din punctul meu de vedere, fiind astazi ticul lui „ca si” în loc de simplul si corectul „ca”. Toata lumea foloseste pe „ca si” crezând ca evita o cacofonie, care de cele mai multe ori nici nu exista, sau pentru ca suna mai stilat, mai misto, mai „academic”, adica din snobism. În realitate este o simpla stupizenie lingvistica, la fel de gresita ca orice alta plesneala peste gura la propriu si la figurat. Formatia de muzica Taxi are o piesa dedicata acestei greseli gramaticale si e atât de bine scrisa, încât merita pomenit aici macar începutul ei: „Dragii mosului, veti asculta acum povestea lui «ca si»: A fost odata ca si niciodata o tara populata de pasari. Într-o seara, la o emisiune moderata de o potârniche, fu invitat un canar. La un moment dat, potârnichea îl întreba: - Dumneavoastra, ca canar, ce parere aveti despre situatia din tara? Canarul, sesizând cacafonia, raspunse: - Eu, ca si canar, cred ca nu e buna. Din acea seara, dragii mosului, toate pasari..., ma rog, aproape toate pasarile îl iubira pe «ca si»”. Ca sa lamurim repede problema, fara a intra în detalii stufoase de specialitate, pe întelesul tuturor si ignorând o serie de alte exceptii care ar încurca lucrurile, formula „ca si” este folosita corect în locul lui „ca” doar atunci când poate fi echivalenta cu „la fel ca” (ex. „Gigi este bâlbâit ca si mama lui” sau „PNL-ul se face de râs ca si PSD-ul”). În rest e trasa de par. Iar cacofonia nu e o greseala gramaticala, doar stilistica, n-o sa va taie nimeni capul, daca mai scapati câte una, în schimb veti deveni penibil încercând sa o înlocuiti cu niciodata scuzabilul „ca si”. De altfel, în limba româna sunt cacofonii la tot pasul care chiar s-au oficializat, si nu par nimanui ca (si?) un cataclism, vezi „biserica catolica”, „munca calificata”, „marca comerciala” etc. Îi suna cuiva atât de oribil Ion Luca Caragiale? Mie nu, si mai mult ca (si?) sigur nici lui. Nu a fost niciun destept pâna acum care sa bage un „si” între ele, dar la cum „evolueaza” lucrurile, ma tem ca va aparea si asta într-o zi. Vom avea „Ion Luca si Caragiale”... Cei care cred ca par mai stilati folosind „ca si” peste tot nu fac altceva decât sa arate ca sunt needucati, snobi, lipsiti de discernamânt lingvistic, agramati, uneori cazând chiar în ridicol. Cu câteva zile în urma, de pilda, am auzit o alocutiune a Ministrului Dezvoltarii care începea cu hilarul: „Ca si reprezentantul Ministerului Dezvoltarii...” Ce sa înteleg de aici în mod logic, eu ca (si?) ascultator, ca a mai fost cineva de la respectiva institutie înaintea ministrului însusi, care era adevaratul reprezentant, iar el, cel de acum este doar unul care se baga în seama la urma, ca (si?) un limbric? Ce sa mai zic de primarul de comuna care s-a trezit vorbind „erudit” în fata presei: „Oamenii sa stiti ca s-au speriat si au luat lucrurile ca si atare...” Nu pot exista comentarii la asemenea trasnaie. Ce impresie poate sa îti faca un edil care scoate asa graunte printre dinti? Ramâne doar speranta ca este în compensatie un manager foarte bun si un organizator genial, dar, daca e la butoane la fel cum vorbeste, vai de mama si de cetatenii localitatii lui... Sa spunem însa ca uneori chiar si un ministru are o scuza, daca e din alt domeniu decât educatie/învatamânt/cultura (ex. agricultura), dar sunt nepermis de multi oameni cu studii de specialitate care se pretind cultivati, educati si care s-au pomenit cu acest tic lingvistic oribil de care nu mai pot scapa nici în ruptul capului. Asta nu poate trada decât o gândire la fel de gresita, mai ales daca rostesti porcaria în mod repetat, tradând faptul ca nici nu mai stii ce spui cu adevarat. Nu demult am vazut pe un site de socializare tot felul de comentarii despre FILIT, renumitul deja festival de literatura de la Iasi. Un presupus mare cunoscator în domeniu, om care parea la prima vedere erudit pâna în maduva oaselor, care stia tot ce-i în luna si în stele, care vorbea despre toti scriitorii si traducatorii ca (si?) despre prietenii lui cei mai buni pe care îi citise din scoarta în scoarta, începe în mod magistral un comentariu cu pârtul „stilistic”: „Ca si impresie,...” Mai are rost sa urmaresti ce scrie omul ala în continuare? Absolut deloc. Atât de mult poate stirbi încrederea în cineva un simplu cuvânt aruncat unde nu trebuie si, mai cu seama, din postura unui avizat în domeniu. Tot ce va spune el dupa aceea va parea fara fundament, fara consistenta, dubios, lipsit de valoare, chiar fals. Pe marginea unei prapastii sa fii, pe punctul de a cadea si a te farâma în bucatele, daca vine unul si îti întinde mâna zicând: Am venit ca si ajutor! Mai bine da-ti drumul în hau, ca ai sanse mai mari de salvare de la o radacina de iarba decât de la acela. Briscan Zara este scriitor si publicist
