De copilarie bomboana în sine n-are cum sa-mi aminteasca ea, caci e una toffix, gumata, cum nici nu existau pe vremea comunismului pe la noi. Dar gestul simbolic al vânzatoarei m-a facut cumva sa trec în revista câteva din dulciurile copilariei mele, printre acestea aflându-se în special niste bomboane de lapte pe care mama le tinea într-o cutie metalica, îndeobste ascunsa pe un raft de sus al credentului (dulapului de bucatariei)... Visul american visat de-un adolescent texan Sa-si cumpere când împlineste 18 ani o pusca de asalt. Sau doua. Apoi sa mearga acasa si sa-si împuste bunica. Pe urma sa mearga la scoala elementara (1-4) din localitate si sa-mpuste cât mai multi copii. Ca în final sa moara, vorba aia, cu arma-n mâna, împuscat de fortele de ordine. Care forte de ordine înarmate pâna-n dinti au asteptat vreo ora nu stiu ce cheie de la nu stiu care usa dupa care s-a încuiat Salvador Ramos din Uvalde ca sa poata împusca nestingherit niste bieti copii. Va dati seama? Americanul de 18 ani e înca minor si n-are voie sa cumpere alcool (bere, vin, whisky) decât dupa ce împlineste 21 de ani, dar are voie sa-si cumpere de pilda o pusca de asalt semiautomata (cum a fost cea folosita de Ramos)!? Casierita de la Digi Ma trezesc eu într-o dimineata fara internet. Seara avusesem, a doua zi - ioc. Ce naiba? Am asteptat câteva ore: m-am dus la cumparaturi, m-am întors, tot nimic. În cele din urma am zis sa sun la astia de la RCS-RDS, sa aflu daca problema-i doar la mine sau exista vreo avarie pe traseu. Am cautat niste numere de contact. Primul m-a introdus în discursul în bucla al unui robot. Pentru cutare, apasati tasta 1, pentru cutare, tasta 2, tasta 3, tasta 4... Evident, nicio tasta nu oferea vreo fereastra pentru problema mea. Am închis exasperat, nu fara a scapa o înjuratura în prealabil, constientizând abia ulterior ca fusesem avertizat ca se înregistreaza convorbirea pentru... Ma rog, ca sa fie mai bine. Gata, mi-am zis apoi, m-am încaltat la loc si am mers pâna la filiala Digi din zona. Acolo - doi oameni. Un barbat care discuta cu vreun potential client nou (banuiesc) si o casierita. Ma duc la casierita, îi expun problema mea. Verifica ea. - Nu, nu-i nicio problema cu internetul în zona. Apoi mi-a scris un numar de telefon la care sa sun, cu precizarea ca trebuie sa las sa se deruleze de trei ori discursul cu tasta 1 pentru, tasta 2 pentru etc. - Nu apasati nicio tasta, dupa sigur va va raspunde cineva! Acum, daca tot eram la casa, mi-am zis sa platesc si abonamentul. Dupa finalizarea platii, doamna ma-ntreaba daca am închis si repornit cumva rooterul. - Nu, zic, nu m-am gândit la asta. - Închideti si reporniti rooterul, înainte sa sunati la numarul pe care vi l-am dat. M-am întors acasa, am închis si-am repornit rooterul si, ce sa vezi, aveam din nou internet! „Nicio fapta buna nu ramâne nepedepsita!“ Saptamâna trecuta am fost martorul unei scene din trafic la intersectia semaforizata din Galata-Mircea: un SUV Volvo, venind din lateral, astepta sa-i dea voie vreun sofer de pe drumul principal sa se strecoare si el în sirul de masini care se pusese în miscare, verde fiind. În cele din urma, cineva l-a lasat sa intre pe drumul principal, iar SUV-ul a trecut pe ultimele secunde de galben. Soferul masinii mici (nu stiu ce marca era) n-a conceput ca tocmai el, care l-a lasat pe cel de Volvo sa intre, sa ramâna de fraier, a calcat-o si a trecut pe, de-acum, rosu plin. Ghinionul lui a fost ca cu vreo doua automobile-n spate s-a aflat o masina a Politiei. Care numaidecât a dat drumul la sirena si la girofar, l-a urmarit si l-a ajuns din urma pe Pan Halipa, în dreptul Lidl. Nu vreau sa stiu ce amenda a platit. De fapt, am vrut, dar n-am reusit sa aflu de pe net exact care mai sunt scorurile la amenzi si consecinte (suspendat permisul etc.). Bomboana amintirii Miercuri am intrat în libraria-papetarie din cartier ca sa cumpar o felicitare de nunta. Am ales una, am platit-o. - Luati o bomboana, sa va amintiti de copilarie!, mi-a zis vânzatoarea la plecare, aratând spre un bol cu bomboane de pe tejghea. Si am luat si o bomboana. Înca n-am mâncat-o... De copilarie bomboana în sine n-are cum sa-mi aminteasca ea, caci e una toffix, gumata, cum nici nu existau pe vremea comunismului pe la noi. Dar gestul simbolic al vânzatoarei m-a facut cumva sa trec în revista câteva din dulciurile copilariei mele, printre acestea aflându-se în special niste bomboane de lapte pe care mama le tinea într-o cutie metalica, îndeobste ascunsa pe un raft de sus al credentului (dulapului de bucatariei)... Desi nu reprezentau propriu-zis niste dulciuri, din amintire mi-au mai rasarit tabletele de cavit pe care mama mi le cumpara, la sugestia doctorului Sandu, medicul din sat, pe vremea gradinitei si parca si în primii ani de scoala: fusesem slab si mic (al treilea din coada când ne alinia prin clasa a cincea profesorul de sport...), iar cavitul trebuia sa ma ajute la crestere. - Nu-i nimic ca-i mic baiatul, le zicea doctorul Sandu alor mei, sanatos sa fie! Si trebuie sa recunosc ca sanatos am crescut... Michael Astner este poet, traducator si publicist
