Întreaga umbrela care îl protejeaza de intemperiile istoriei pe omul actual este o creatie europeana: de la carta drepturilor omului la democratia politica, de la economia de piata la sistemele moderne de asigurari. Nicolae Manolescu, 2023 Unul din principiile calauzitoare ale ideologiei woke si ale miscarii Black Lives Matter se numeste disparate impact. Introdus în legislatia americana a contractelor de munca prin anii ’60, impactul diferentiat întoarce pe dos societatea americana contemporana si, prin contagiune, si alte societati europene. Un exemplu: Daca esti patronul unei companii de constructii si preferi ca muncitorii pe care-i angajezi sa aiba o anumita înaltime si forta fizica, comiti o discriminare neintentionata, în special fata de femei, care se vor simti afectate de impactul diferentiat. Pentru a evita astfel de situatii discriminatoare, va trebui sa urmezi un curs si sa implementezi cerintele DEI (Diversity, Equity, and Integration). Moartea lui George Floyd în 2020 a provocat un soc în întreaga lume. Ca urmare directa a acestui eveniment si a protestelor ulterioare organizate si desfasurate de Black Lives Matter, au reaparut cu intensitate întrebari precum: Daca negrii americani reprezinta aproximativ 13- din populatie, de ce sunt supra-reprezentati în închisori si sub-reprezentati în facultati sau în esaloanele de elita executiva ale companiilor? (Personal, am si un contraexemplu, pe care nu l-am întâlnit niciodata în mass-media: De ce sunt doar 3 mari maestri de sah negri – niciunul nascut în SUA – printre cei aproape 2.000 mari maestri internationali?) S-a ajuns astazi ca orice domeniu de activitate economica, politica, stiintifica, sociala, artistica ori sportiva (mai putin sahul, înotul, patinajul), care nu respecta distributia proportionala, sa fie presupus infestat de rasism. Ce-i de facut? În luna aprilie 2023, Heather Mac Donald a publicat volumul When Race Trumps Merit: How the Pursuit of Equity Sacrifices Excellence, Destroys Beauty, and Threatens Lives în care a analizat multiple situatii de manifestare a impactului diferentiat în SUA si Europa, în domenii precum stiinta si medicina, cultura si artele, legea si respectarea ei. Sunt, de asemenea, prezentate argumente corective a caror urgenta aplicare nu mai necesita discutii. Din multitudinea exemplelor prezentate în volumul doamnei Mac Donald am selectat si extins pe cel dedicat cruciadei împotriva muzicii clasice europene reprezentate de Beethoven, Mozart, Händel, Stravinsky s.a. Cruciada se întemeiaza pe ideea ca orice forma de arta europeana este acum prezumtiv rasista din cauza lipsei diversitatii rasiale din trecut. Folosind acelasi calapod „logic”, orice lipsa a proportionalitatii rasiale printre membrii actuali ai unei organizatii de arta este exclusiv atribuita rasismului. Cruciada a început la câteva zile dupa moartea lui George Floyd. Una dupa alta, Liga Orchestrelor Americane, Orchestra Simfonica din Hartford, Opera din Seattle, Opera din Omaha, Orchestra Operei Metropolitan, Orchestra Operei din Los Angeles si altele s-au auto-acuzat de rasism: Am tolerat si perpetuat o discriminare sistematica împotriva Negrilor1, discriminare reflectata în activitatile orchestrelor si în întreaga noastra tara. Au urmat apoi conservatoarele (d. ex., The Juilliard School) si presa de specialitate, producând torente de articole si comentarii care culpabilizau muzica clasica pentru vina de a fi alba. Pe 20 septembrie 2020, Alex Ross a publicat în The New Yorker un articol al carui titlu nu mai are nevoie de comentarii: Black Scholars Confront White Supremacy in Classical Music, iar subtitlul exprima o stare de spirit pe cale de generalizare: Acest domeniu trebuie sa recunoasca istoria rasismului sistemic, acordând în acelasi timp o noua importanta compozitorilor, muzicienilor si ascultatorilor de culoare. Apoi, îsi cere iertare ca este un american alb, care a crescut cu clasicii, prezumtiv infestati cu suprematia alba. Aceasta lume este orbitor de alba, atât în istorie, cât si în prezent, mai adauga Ross, lasând sa se înteleaga ca lumea viitorului va trebui sa aiba alta culoare dominanta. Dupa ce criticul muzical al publicatiei The Washington Post a declarat ca rasismul sistemic este infiltrat ca un putregai prin structurile din muzica clasica mondiala, canonada contra lui Beethoven a început. În septembrie 2020, Vox le explica cititorilor sai ca Simfonia a V-a a fost mult timp populara printre cei aflati la putere, în special printre barbatii albi si bogati care l-au îmbratisat pe Beethoven si i-au transformat simfonia într-un simbol al superioritatii si importantei lor. O alta pista de atac m-a lasat perplex. Revista Slate (octombrie 2020) a deplâns faptul ca marii compozitori clasici (si albi, si barbati) sunt citati numai cu numele de familie, ceea ce exacerbeaza practici exclusiviste ale muzicii clasice. Exemplul ales a fost cel al Orchestrei din Louisville, care a anuntat un concert cuprinzând o simfonie de Beethoven, urmata de debutul unei lucrari dedicate victimei de culoare Breonna Taylor si având ca autori pe Davóne Tines si Igee Dieudonné. Ziaristului de la Slate i-a displacut faptul ca sunt compozitori precum Bach, Beethoven, Mozart sau Brahms, carora nu le folosim numele complet, pe când celor doi debutanti organizatorii concertului le-au scris numele integral: Asta înseamna ca îi tratam lingvistic pe cei dintâi ca fiind pe un plan diferit fata de cei din urma, o diferenta creata initial de secole de prejudecati sistematice, excludere, sexism si rasism. (Acuma, daca nu stiti cine sunt Davóne Tines si Igee Dieudonné, nu-i vina lui Beethoven si nici nu sunteti singurii „ignoranti”!) Un atac nemilos împotriva lui Beethoven a venit din partea unui coleg de universitate, profesorul Philip Ewell (Hunter College), care si-a creat o oarecare faima online prin apelurile la decolonizarea muzicii clasice si prin declararea oricarui preopinent care nu-i împartaseste opiniile ca fiind un rasist. Pentru el, Beethoven nu este decât un alt barbat alb supra-promovat si un compozitor putin deasupra mediei: În teoria muzicii, „capodopera” se aplica în general compozitiilor realizate de barbati albi. Dar Simfonia a IX-a a lui Beethoven nu este o capodopera mai mult decât «12 Little Spells» a lui Esperanza Spalding. (Iarasi, nu va îngrijorati ca nu ati auzit de Esperanza Spalding – o muziciana de culoare – si compozitia sa, omoloaga Simfoniei a IX-a. Gasiti detalii aici.) Ewell continua diatribele sale împotriva lui Beethoven folosind si o logica imperfecta: Ca sa afirmi ca Beethoven a fost mai mult decât, sa zicem, un compozitor mediu, trebuie sa spui ca stii toata muzica scrisa pe planeta acum 200 de ani, când Beethoven era un compozitor activ, ceea ce nimeni nu stie. La aceasta gogomanie, Heather Mac Donald reactioneaza cu ironie: Judecarea maretiei nu presupune însa o astfel de cunoastere enciclopedica. De exemplu, putem considera ca o mâncare este grozava, fara a implica faptul ca am înghitit toate mâncarurile disponibile pe planeta într-un anumit moment. Beethoven si Black Lives Matter (BLM) În februarie 2022, compania Heartbeat Opera a prezentat o versiune a operei Fidelio în cadrul Muzeului Metropolitan de Arta (MET) din New York (Fig. 1). Pentru iubitorii de opera, Fidelio este o oda romantica închinata libertatii si iubirii conjugale. Având premiera la Theater am Kärntnertor din Viena, în 1814, versiunea originala a lui Beethoven prezinta pe o nobila sotie din Sevilla (Leonore), deghizata într-un gardian (Fidelio), care încearca sa-si elibereze sotul încarcerat pe nedrept într-o fortareata spaniola din sec. al XVIII-lea. Fig.1. Scena din opera Fidelio prezentata în februarie 2022 la Muzeul Metropolitan de Arta din New York de compania Heartbeat Opera (sursa) În versiunea operei Fidelio din 2022 de la MET (similara celei din 2018, prezentata de Heartbeat Opera la Baruch Performing Arts Center din Manhattan), are loc o metamorfoza a libretului, care se transforma într-o propaganda BLM si o critica a regimului carceral din Statele Unite. Sotul încarcerat din versiunea originala a devenit un activist BLM care scrie o teza de doctorat despre al 13-lea Amendament al Constitutiei americane2 si investigheaza coruptia justitiei aplicate persoanelor de culoare. „Coruptii” rai sunt reprezentati de directorul închisorii, care îl citeaza pe fostul presedinte Donald Trump îndemându-si suporterii prin îndemnul stand back and stand by, în timp ce pregateste omorârea activistului BLM. Sotia lui, nereusind sa angajeze avocati probono, se deghizeaza într-o femeie ofiter de corectie si patrunde în închisoarea de maxima siguranta unde sotul ei este încarcerat cu intentia de a-l elibera. În actualul climatic politic si artistic din Statele Unite, noua versiune a operei Fidelio este o demonstratie perfecta a modului în care o capodopera clasica este bastardizata si cooptata ca instrument de propaganda pentru o organizatie precum BLM. Transformând dialogurile originale (din germana) în manifeste agitatorice rostite pe întelesul tuturor (în engleza), intentiile manipulatorii sunt clare ca lumina zilei. Noii libretisti si-au permis sa mutileze oribil textul initial prin încorporarea de sloganuri preferate/proferate de BLM: conspiratie reala; suprimarea imigrantilor si a persoanelor de culoare din SUA; închisorile de mare securitate încarcereaza oameni „a caror singura greseala este ca sunt negri si saraci” etc. Pe 7 aprilie 2022, Orchestra Simfonica din Baltimore a prezentat o varianta bastardizata a Simfoniei a IX-a. Dirijoarea Marin Alsop a decis ca muzica lui Beethoven, asa cum a fost scrisa ea între 1822-1824, trebuie „adaptata” (corcita, adica), pentru a fi sincrona cu ideologia woke si miscarea BLM. Pentru asta a intercalat trei minute cu rapaiala de tobe africane între prima si a doua parte, iar între a doua si a treia miscare, a introdus un ansamblu de jazz. Dupa care, într-un interviu acordat cu ocazia premierei, a marturisit cu candoare de ce a procedat asa: Pentru ca eu cred ca asa a gândit Beethoven [sic!]. O a doua corcire a fost înlocuirea Odei bucuriei, care deschide apoteotic partea finala a Simfoniei a IX-a. Oda originala a fost scrisa de Friedrich Schiller în 1785 si revizuita în 1803. Noua „Oda” din 2022 a fost productia unui rapper din Baltimore, numit Wordsmith, care a explicat astfel scopurile rescrierii celebrului poem: Obiectivul meu principal a fost sa pastrez intacte temele originale ale pacii, libertatii si triumfului, folosind în acelasi timp problemele sociale actuale pentru a sublinia nevoia de întarire pozitiva. Încurajarea egalitatii de gen, acceptarea culturala si trairea unei vieti orientate spre un scop sunt subiecte lumesti pe care am cautat sa le pun în lumina în timpul procesului de scriere. Ce a iesit? Niste schimbari radicale ale registrului poetic schillerian. De exemplu, strofa originala care deschide Oda bucuriei este aceasta: Freude, schooner Götterfunken,/ Tochter aus Elisium,/ Wir betreten feuertrunken./ Himmlische, dein Heiligtum! [Bucurie, scânteie stralucitoare a divinitatii,/ Fiica lui Elizeu,/ Îmbatati de foc calcam/ Sanctuarul tau ceresc!] Versiunea 2022 a devenit: Live and love with open mind let our cultures intertwine./ Dig deep down, show what you’re made of, set the tone it’s time to shine./ We must fight for equal rights and share some common courtesy./ While pursuing all your dreams spread your joy from sea to sea. [Traiti si iubiti cu mintea deschisa, lasati culturile noastre sa se împleteasca./ Sapati adânc, aratati din ce sunteti facuti, dati tonul ca e timpul sa straluciti./ Trebuie sa luptam pentru drepturi egale si sa împartasim un pic de politete comuna./ În timp ce va urmariti toate visele raspânditi-va bucuria de la o mare la alta.] Iar apogeul final al poemului lui Schiller, invocând o miscare extatica spre o transcendenta paradisiaca, suna astfel: Ahnest du den Schöpfer, Welt?/ Such' ihn über'm Sternenzelt!/ Über Sternen muß er wohnen. [Lume, îl cunosti pe Creatorul tau?/ Cauta-L pe bolta înstelata!/ Deasupra stelelor trebuie El sa locuiasca.] Rapperul Wordsmith îsi încheie Oda bucuriei cu un avertisment banal, o versiune de carte postala gasita pe internet descriind rolul diversitatii: Positive vibes for an ode to joy!/ Rise, oh rise, be the voice of change,/ We must show more empathy. [Vibratii pozitive pentru o oda a bucuriei!/ Ridica-te, o, ridica-te, fii vocea schimbarii,/ Trebuie sa aratam mai multa empatie.] (traducerile îmi apartin) Pentru amatorii de rap, versiunea lui Wordsmith se gaseste aici: Cei care l-au apreciat pe marele compozitor si dirijor Leonard Bernstein îsi aduc probabil aminte de Craciunul 1989. Pe când la noi nasterea Mântuitorului a însemnat uciderea celor doi dictatori, la Berlin, sub zidul darâmat cu o luna înainte, Bernstein a dirijat Simfonia a IX-a. O suta de milioane de oameni din 20 tari au urmarit transmisiunea live a Imnului Europei. Si pentru a marca prabusirea comunismului si eliberarea popoarelor din Estul Europei, Bernstein si-a permis o unica schimbare a textului lui Schiller: cuvântul initial, Freude (bucurie) a fost înlocuit cu Freiheit (libertate): Si chiar un compozitor si dirijor de talia lui Leonard Bernstein nu a facut cu inima usoara schimbarea unui singur cuvânt dintr-o capodopera clasica pentru a transforma momentan Oda bucuriei în Oda libertatii: Simt ca este un moment trimis din cer sa cânt „Freiheit” acolo unde partitura indica cuvântul „Freude”. Daca a existat vreodata un moment istoric pentru a ne asuma un risc academic în numele bucuriei umane, acesta este, si sunt sigur ca avem binecuvântarea lui Beethoven. „Es lebe die Freiheit!” Iar „îndrazneala” lui Bernstein, geniala în contextul ei istoric, a continuat sa suscite discutii multi ani dupa 1989. Despre „îndrazneala” rapperului din Baltimore las pe altii sa faca aprecieri. Pastratori ai traditiilor, artistii care si-au dedicat vietile muzicii clasice europene sunt constienti ca aceasta muzica constituie o mostenire inestimabila transmisa de-a lungul generatiilor. Cu toate acestea, frica îi paralizeaza când aceasta mostenire se distruge sub ochii lor. Heather Mac Donald a contactat lideri importanti ai lumii muzicale contemporane, cerându-le opinia despre situatiile descrise mai sus: dirijorii Daniel Barenboim, Gustavo Dudamel, Riccardo Muti, Franz Welser-Möst, Valery Gergiev, Gianandrea Noseda, Charles Dutoit, James Conlon, Neeme Järvi si Masaaki Suzuki; pianistii András Schiff, Mitsuko Uchida, Lang Lang, Evgeny Kissin si Richard Goode; solistii Anna Netrebko, James Morris si Angel Blue; compozitorii John Harbison si Wynton Marsalis. Toti fie au refuzat sa comenteze, fie au ignorat întrebarile. Se pare ca au uitat (convenabil) avertismentul lui Edmund Burke: The only thing necessary for the triumph of evil is for good men to do nothing. Concluzii Sub pretextul ca un artist (adevarat) ar avea dreptul sa sparga niste canoane clasice, rapperul din Baltimore ar putea pretinde ca si el a facut arta, tot asa cum Duchamp i-a pus mustati Giocondei. Se poate, dar trebuie sa te cheme Duchamp si sa-i dai alt nume lucrarii. Or ceea ce s-a întâmplat aici este un caz mai degraba îngrijorator: niste indivizi cu ideii pretins reformatoare îl corcesc pe Beethoven si apoi spun ca bastardul rezultat este tot Beethoven. Nu este, si ar trebui sa înceteze minciuna si falsa reclama de a oferi un Beethoven autentic. Daca cineva face un anunt ca vinde un Lamborghini si îmi trimite doar o caroserie de Lamborghini montata pe o Dacia Duster, îl dau imediat în judecata si cer despagubiri serioase pentru publicitate falsa. Sunt convins ca Oda bucuriei este un unicat inimitabil si pretios. De aceea, trebuie lasata neatinsa si interpretarea ei sa fie intacta. Daca diversi dirijori si rapperi vor sa transpuna pe scenele sloganurile lui Black LivesMatter, sunt liberi s-o faca. Si de altfel, suntem inundati zilnic de posibilitatea de a asculta rapperi de culoare care condamna presupusa brutalitate a politiei. Dupa moartea lui George Floyd, în anul care a urmat, 19 copii negri au fost împuscati în Minneapolis. Toti din cauza rafuielilor dintre bandele de culoare. Omorurile din Minneapolis între 1 ianuarie 2021 si a doua saptamâna din mai, acelasi an, au crescut cu 108- fata de aceeasi perioada a anului 2020, furturile de masini cu 222-. 88- dintre victimele împuscate în Minneapolis în 2021 au fost negri, desi negrii reprezinta mai putin de 20- din populatia orasului. Din cel putin o suta de victime împuscate în Minneapolis la un an dupa moartea lui Floyd, numai una a fost ucisa de un politist: victima a încercat sa calce cu masina ofiterii de politie si a tras în ei prin geamul deschis. De ce BLM nu se indigneaza si nu cere rapperilor sa cânte si despre astfel de „realizari” ale comunitatii lor? Liderii BLM nu-si bat capetele cu aceasta dilema si o ignora total. Si alte domenii artistice – teatru, balet, pictura, sculptura – au intrat în malaxorul numit cancel culture pentru îndeplinirea idealurilor woke si Black Lives Matter. S-a ajuns, de exemplu, la o situatie aparent fantastica, petrecuta în Brooklyn, orasul unde îmi profesez meseria. În timpul unei piese de teatru jucate la Brooklyn Academy of Music în vara 2021 si laudate de doua ori în The New York Times, actorii negri au cerut spectatorilor albi sa paraseasca teatrul înainte de terminarea piesei pentru ca spectatorii de culoare sa poata experimenta nederanjati solidaritatea lor rasiala. O relatare de la fata locului sugereaza ca ordinul a fost executat. Si asta se întâmpla în tara a carei Constitutie începe cu cuvintele We the People... Bastardizarea lui Beethoven si a altora nu este decât uvertura oratoriului final. 1În mass media americana se scrie acum Black people (cu majuscula) si white people (fara majuscula). 2Al 13-lea Amendament la Constitutia Statelor Unite prevede ca nici sclavia, nici servitutea involuntara, cu exceptia pedepsei pentru o infractiune pentru care partea a fost condamnata în mod corespunzator, nu vor exista în Statele Unite sau în orice loc aflat sub jurisdictia acestora. Constantin Crânganu este profesor de geofizica si hidrogeologie la City University of New York
