Si protopopul s-a rugat pentru tar si familia lui pâna în ultima clipa, dar nu a renuntat la convingerile lui: „Si acum eu, pacatosul - marturiseste Avvakum -, ma rog pentru el cât pot. Chiar daca ma chinuie, pâna la urma este tar, au fost vremuri când el a fost cu adevarat bun cu noi. Pâna la Nikon-nelegiuitul, pâna la molima...” Celula în care a stat vreme de câtiva ani protopopul Avvakum, simbolul credintei de rit vechi, la Manastirea Sfântul Pafnutie din Borovsk, din îndepartata regiune Kaluga, îmi aminteste de povestirea „Hruba si Pendulul” a lui Edgar Allan Poe. Hruba în care îsi duce veacul protopopul Avvakum avea 3 m lungime, 2 latime, iar tavanul este foarte jos, astfel încât condamnatul e nevoit sa umble aplecat. Actiunea se petrece în anul 1666, în timpul prigoanei declansate de tarul Alexei Mihailovici, tatal lui Petru cel Mare, împotriva propriului sau popor, care se împotrivea sa adopte reformele religioase ale patriarhului Nikon, dictate cu biciul de sus în jos. „Oprimarea si distrugerea asezarilor vechilor cucernici, scrie Soljenitîn, asuprirea si pedepsirea salbatica a douazeci de milioane de frati de-ai nostri - de aceeasi credinta si neam cu noi, torturi nemiloase pentru ei, smulgerea limbilor, clestii, trasul pe roata. Focul si moartea, lipsirea lor de biserici, exilarea la mii de verste departare în tinuturi straine - ei niciodata nu s-au razvratit, niciodata nu au ridicat armele ca raspuns, ramânând neclintiti credinciosi crestini ortodocsi de rit vechi.” Unul dintre ei a fost protopopul Avvakum, un om pe care însusi tarul - care l-a prigonit si apoi l-a trimis pe rug - îl admira. Celula-temnita din Borovsk în care a stat un timp a fost amenajata într-un fost cuptor aflat în incinta manastirii. Aerul din interior era atât de viciat, încât - dupa cum consemneaza însusi Avvakum - atunci când o pasare a intrat pe ferestruica în celula sa, a cazut imediat secerata la podea, gasindu-si astfel sfârsitul. Chelarul Nikodim i-a închis fereastra si usa, încercând sa-l sufoce. „Fumul nu avea loc pe unde sa iasa - scrie Avvakum. Tare scârba îmi era de temnita de sub pamânt: acolo unde sedeam si mâncam erau si toate cele spurcate”, inclusiv fortele necurate. Din pricina aerului plin de miasme, pasarea moare, dar protopopul, apelând la rugaciune si penitenta, trece prin toate încercarile, respirând un aer atât de curat, de care au parte doar sfintii. Credinta sa îl tine mereu în picioare. Si în anii pribegiei si atunci când e adus legat în lanturi în fata tarului, si atunci când e ars pe rug. Tarul însa i-a trimis de-a lungul anilor mai multe solii, încercând sa-l faca sa renunte la vechea credinta: „Parinte protopop, cunosc viata ta curata si neprihanita, si urmatoare lui Dumnezeu, si îti cer dimpreuna cu tarina si copiii, binecuvântarea; roaga-te pentru noi... Oriunde vei fi, nu ne uita în rugaciunile tale...” Si protopopul s-a rugat pentru tar si familia lui pâna în ultima clipa, dar nu a renuntat la convingerile lui: „Si acum eu, pacatosul - marturiseste Avvakum -, ma rog pentru el cât pot. Chiar daca ma chinuie, pâna la urma este tar, au fost vremuri când el a fost cu adevarat bun cu noi. Pâna la Nikon-nelegiuitul, pâna la molima...” Citind „Viata protopopului Avvakum scrisa de el însusi” nu ai cum sa nu te gândesti la Însemnarile din subterana sau la anumite scene din romanul Fratii Karamazov de Dostoievski. Avvakum a fost un deschizator de drumuri. O mare parte din marea literatura rusa vine de la Avvakum. Dostoievski îi datoreaza foarte mult. Dar nu la fel de mult si lui Gogol. *** În perioada anilor treizeci, la începutul terorii staliniste, la una dintre cresele speciale ale partidului a fost facut urmatorul experiment: în patuturile copiilor în vârsta de doi ani au fost atârnate portretele lui Marx, Engels, Lenin si, bineînteles, Stalin. Proiectul avea drept scop studierea reactiilor copiilor fata de marii conducatori ai cauzei proletare; în urma concluziilor trase si a statisticilor facute, partidul urma sa traseze anumite linii directoare privind educatia marxist-leninista a viitoarelor generatii. În ciuda tuturor stradaniilor facute de educatori, experimentul s-a soldat în cele din urma cu esec, educatorii fiind acuzati de actiune subversiva, torturati de NKVD si trimisi în GULAG. Cercetarea facuta de un grup de experti, sociologi, medici si psihologi a aratat, printre altele, ca micutii erau destul de reticenti, daca nu chiar ostili fata de educatia marxist-leninista a partidului. Cei mai multi dintre subiecti au ignorat portretele marilor conducatori, preferând sa se joace cu papusile de lemn si calutii de cârpa pe care educatorii, conform îndrumarilor partidului, le lasasera la îndemâna micutilor. Altii însa se apucasera sa mâzgaleasca portretele conducatorilor cu resturile de mâncare, de cerneala si de carbune puse la dispozitia NKVD-ului în patucurile copiilor. Aflând despre reactiile subiectilor, Stalin a transmis prin intermediul aparatul sau de propaganda ordinul ca educatorii sa selecteze dintre toti copiii pe cel mai rebel. Acesta, conform dispozitiilor lui Stalin, avea sa fie crescut într-un cadru cu totul si cu totul special, pentru a deveni un viitor lider al partidului, poate chiar urmasul lui Iosif Vissarionovici, care fusese si el, dupa cum se stie, un copil rebel. În fine, dupa multe selectii strict supravegheate de propagandisti, a fost adus în fata lui Stalin un astfel de copil. Educatorii si propagandistii i-au trimis lui Stalin si un raport amanuntit asupra comportamentului micutului lider. Stalin nu avea însa nevoie de raport pentru a stabili daca subiectul selectionat va fi primejdios sau nu. Si în fond, ce ar fi putut afla? Ca viitorul lider i-a gaurit ochii si i-a mânjit mustatile cu propria lui scârna? Asta o faceau si multi din ceilalti copii. Când a fost adus subiectul în fata sa, Stalin l-a cercetat cu privirea si s-a înfiorat. Ochii copilului priveau mult dincolo de Stalin, ignorându-l cu desavârsire pe tatucul tuturor popoarelor. Stalin se apropie de el, si-i întinse pipa aprinsa. Iar copilul, fara sa-si schimbe expresia chipului, lua pipa din mâinile lui Stalin si o apropie de gura sa. În curând Stalin si tot anturajul sau vazura cum pe gura micutului ies mici rotocoale de fum si se împrastie prin cabinet... Da, e limpede, spuse Stalin, avem în fata noastra un viitor mare conducator al tuturor popoarelor. Acesta-i viitorul Ginghis-Han. Ce va determina sa trageti astfel de concluzii? îndrazni sa-l întrebe cineva. Uitati-va la rotocoalele care-i ies pe nari si pe gura, raspunse Iosif Vissarionovici, abordând o mina gânditoare. Numarul lor e mult mai mare decât numarul rotocoalelor pe care le poate scoate gâtlejul lui Stalin. Prin urmare, viitorul lider va fi mai mare decât Stalin. Felicitari, se adresa el anturajului, ati facut o selectie foarte potrivita. Cine sunt parintii lui? Nu stim, raspunse subtiindu-si glasul Iagoda, sefului Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne. L-am gasit aruncat la tomberon, nu departe de Kremlin. Era cumva iarna? Era iarna, viscol, frig de crapau pietrele... Iar el scâncea învelit în niste cârpusoare înghetate, înconjurat de câini... Patrula a auzit niste scâncete suspecte, l-a luat de acolo si l-a dus la cresa aflata între zidurile Kremlinului... Da, se vede ca-i calit. Dar, i-a spuneti-mi, din ce fel de neam se trage bravul nostru viteaz? Nu cumva e mongol? întreba Stalin. Ca sa-i faca pe plac, Iagoda raspunse ca e posibil sa fie mongol. Însa raspunsul sefului NKVD-ului îl nemultumi pe marele conducator. Daca e mongol, atunci de ce are pielea alba si ochi albastri?! Nu cumva v-ati înselat? S-ar putea ca micutul sa aiba o origine nordica, dupa înfatisare pare a fi de neam vareg, cum a fost Ruric si urmasii sai. Inclusiv, Ivan cel Groaznic, fata de care marturisesc ca am o anumita afectiune. E posibil sa ne fi înselat, raspunse acelasi Iagoda. V-ati înselat, pufni nemultumit Stalin. N-am nevoie sa ma înlocuiasca nici un Ruric... Atunci poate e cazul sa cautam un gruzin. N-am nevoie de nici de gruzini! Unul e de ajuns. Dar ce-i cu pata asta rosie pe care o are copilul pe frunte? întreba Stalin. Pesemne ca asa s-a nascut. E un semn rau, raspunse marele conducator, luând din mâna copilului pipa. E semnul lui Anticrist. Poate ca asta ne si trebuie, ca sa duca la bun sfârsit politica noastra fata de religie, îndrazni sa raspunda Iagoda, tremurând ca varga. Nu am nevoie nici de Anticrist, raspunse Stalin, curatându-si pipa. Si atunci ce sa facem cu el? întreba Iagoda, privind cu atentie copilul. Duceti-l acolo de unde l-ati luat. La lada de gunoi a istoriei. Adica la tomberon?! La tomberon, raspunse Stalin, aprinzându-si linistit pipa. Si asmutiti câinii pe el... Nichita Danilov este scriitor si publicist
