Autorul e, înainte de orice, o enigma culturala si, nu în ultimul rând, una istorica. Romantând biografia unui personaj canonic (de talia lui James), te confrunti, volens-nolens, cu restrictii în perimetrul imaginativ. Oricâta flexibilitate de constructie ar oferi literatura, istoria (necesara raportare la factualitate) restrânge, auster, „deschiderile” potentiale ale tabloului epic. Reluând problema depresiei lui Henry James, studiata cu finete de David Lodge în romanul Author, Author! si prezentata aici în episoadele anterioare, sa adaugam ca, pe lânga pana creatoare cu care se confrunta, contextul biografic al protagonistului din momentul respectiv cunoaste si alte turbulente majore. Pentru ca descurajarea scriitorului sa fie completa, tot atunci, prietena Fenimore (Woolson) vinde mii de exemplare din romanul ei Anne/ Anne, iar Oscar Wilde straluceste, în teatrele post-victoriene, cu piesa An Ideal Husband/ Sotul ideal. Ca atare, exasperat, James decide ca a venit timpul sa forteze iesirea din inhibitie. Scrie, într-un efort de vointa, Guy Domville, o melodrama alegorizanta, cu actiunea plasata la sfârsitul secolului al optsprezecelea, într-o comunitate nobiliara catolica. Protagonistul (Domville) devine, prin forta împrejurarilor, tutorele fiului unei tinere si atragatoare vaduve, doamna Peverel - îndragostita, în secret, de Guy. Domville viseaza însa la preotie si viata monastica si, în consecinta, comportamentul sau fata de doamna Peverel ramâne în zona castitatii absolute. Frank, prieten al lui Guy, o curteaza pe doamna Peverel, dar încercarile lui sunt sortite esecului, atât timp cât femeia spera într-o rasturnare de destin. În aparenta, „rasturnarea” are loc când Domville mosteneste o avere fabuloasa de la un var pervertit moral. Administrarea banilor impune renuntarea la monahism si începerea vietii domestice. Peverel simte ca a sosit si vremea sa. Totusi, familia lui Domville încearca, prin manipulari, sa impuna acestuia o sotie „de neam”, catolica si aristocrata. Dezgustat de imoralitatea lumii laice, Guy abandoneaza, în cele din urma, averea, lasând-o, concomitent, si pe doamna Peverel fericitului Frank. Pleaca la manastire, hotarât sa-si asume, plenar, rigori de vita contemplativa. În interiorul rafinatei parabole, distingem optiunea lui James însusi pentru asceza si strictete, ca premise ale creatiei adevarate. Scriitorul îi spunea, cândva, lui Constance Fenimore Woolson (dornica fie si de un mariaj „intelectual”): „Cred ca vei recunoaste ca exista un conflict de interese /./app/ între casatorie si arta.” Vita activa si vita contemplativa nu reusesc sa coexiste în armonie, excelenta uneia dintre ele presupunând sacrificiul neconditionat al celei de-a doua. James întruchipeaza în Domville, în optiunea lui radicala de izolare, tocmai acest ideal absolut, al „contemplatiei înalte”, necorupte de aspiratiile marunte ale vulgului. Cifrul sau nu era atât neinteligibil pentru publicul hedonist, de teatru londonez pre-modern, cât inacceptabil. Nimeni nu paraseste o femeie frumoasa si o avere incomensurabila în numele unor pure abstractiuni. Prin urmare, sanctiunea a venit sec si cu fermitate. Când autorul a iesit la rampa ca sa-si primeasca ovatiile, a fost întâmpinat cu huiduieli nestavilite: „În timp ce Henry James se întorcea cu fata catre public, pregatindu-se sa faca o reverenta gratioasa, o ploaie de huiduieli se abatu /./app/ asupra crestetului lipsit de aparare. /../app/. James avea o înfatisare stupefiata, buimaca, total incapabil sa înteleaga ce se întâmpla sau cum ar trebui sa reactioneze. Parca paralizase, aplecat înainte în gestul reverentei, cu chipul palid si rotund, cu fruntea cheala pusa în evidenta de franjurii barbii negre si de fundalul negru al hainei de seara. Gura i se deschise o data sau de doua ori, încet si tacut, ca a unui peste în acvariu.” Straniu, afara, în toata aceasta vreme, se vindeau frenetic romane precum Trilby si Anne, în prezent acoperite de uitare, amintite numai prin prisma intersectiei biografice dintre Henry James si autorii lor. Asadar, ce este un autor? Raspunsul implicit din romanul lui David Lodge, daca de un raspuns poate fi vorba, ramâne la fel de indescifrabil ca si notiunea propriu-zisa. Autorul e, înainte de orice, o enigma culturala si, nu în ultimul rând, una istorica. Romantând biografia unui personaj canonic (de talia lui James), te confrunti, volens-nolens, cu restrictii în perimetrul imaginativ. Oricâta flexibilitate de constructie ar oferi literatura, istoria (necesara raportare la factualitate) restrânge, auster, „deschiderile” potentiale ale tabloului epic. Avizat asupra riscurilor unui atare demers, Lodge si-a structurat textul într-o alternanta de planuri narative. Fara a fi spectaculos, rezultatul pare cel mai bun cu putinta. Romanul se citeste cu interes, în pofida faptului ca initiatii în opera lodgiana vor resimti absenta umorului si a vioiciunii narative din alte creatii ale profesorului universitar de la Birmingham. (Sfârsit) Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
