Evenimentul literar al sezonului a fost, neîndoielnic, discursul plin de miez tinut de domnul Eduard Hellvig la deschiderea cursurilor de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Iesit surprinzator din discretia profesiei sale, starostele spionilor interni i-a semnalat presedintelui Iohannis ca s-a pozitionat în blocstarturile cursei pentru Cotroceni. E, totusi, o faza ce merita comentata. Cu radacinile bine înfipte în tarâmul binecuvântat al Salajului, de unde ne-au venit atâtea figuri de prora ale secretomaniei si mentalitatii politienesti (sefi SRI, ministrii de Interne sau chiar un prim-ministru), domnul Hellvig este, evident, un om inteligent. Cu studii de politologie si relatii internationale la Cluj, cu masterat si doctorat la SNSPA plus toate validarile necesare luate la academiile cu epoleti din tara, ba chiar si cu cursuri de vara în strainatate pe teme de securitate, nici nu ar fi putut fi altfel. Abil si îndemânatic jongleur retoric, actualul sef al SRI si-a luat drept public studentii de la fosta sa Alma Mater pentru a-si calibra un discurs electoral posibil pentru Generatia Z, în speranta ca o va putea convinge sa vina la vot peste doi ani. Privit astfel, discursul sau ar putea fi sintetizat, concis, în câteva teme pentru acest public mai curând abulic si dezgustat decât curios. Retor încercat, domnia sa prezinta curajos niste subiecte fierbinti, dar într-o frumoasa pirueta care ascunde lucrurile inavuabile, prea crude si potential primejdioase pentru urechile si mintea Printului Mostenitor. De aceea, ca educator cu experienta, voi încerca sa mai echilibrez balanta pe trei teme cuprinse în acest text (am sarit, deocamdata, peste suveranismul soft). 1. Istoria recenta. Fiecare deceniu scurs de la prabuirea comunismului are, în interpretarea expresiva a bunului conferentiar, câte o eticheta semnificativa: am avut întâi, puberal, un timp al „libertatii contaminate de nesiguranta si neîncredere”, cu naivitate si mari emotii, un timp când „s-au facut mari greseli”. Într-adevar, un timp dominat de alianta eficienta a bolsevicilor cu securistii, când opozitia a fost calcata în picioare de hoardele de mineri, iar fragila însailare politica a Conventiei Democratice a fost în pragul loviturii de stat. Au fost timpurile în care sloganul urlat „Nu ne vindem tara” era completat în surdina de jefuitorii patrioti cu: „ca sa o putem fura noi în liniste!”. A venit apoi, ne spune în crescendo domnul Hellvig, „libertatea de a visa si de a construi” care l-a facut sa nu-si mai puna problema de a pleca din tara si, da, ca el au procedat multi alti tineri patrioti, constructori constienti ai capitalismului în zbor. Asa este, dupa ce „vrednicul de pomenire” Adrian Nastase a dat marile tunuri Bechtel, Mittal si fregatele armatei, plasarea strategica pe flancul estic si piata de desfacere consistenta, animata de oameni care mai aveau înca gheara penuriei pe creier si cumparau (cumpara si azi, la fel) irational si iresponsabil de mult, ne-a adus „pleasca” echivalenta cu Marea Unire din 1918: acceptarea României în NATO si în UE, fara de care am fi fost si astazi, probabil, un fel de Bielorusia. În fine, frumosul timp, auroral, al USL-ului si al regimului banditesc al lui Dragnea, cum credeti ca este vazut de bravul nostru observator: „un timp al libertatii în curs de maturizare”. Atunci, spune domnia sa, am putut combina „entuziasmul pur cu proiectiile calculate”. Încercarea de lovitura de stat parlamentara, „monstruoasa coalitie” nasita la Grivco, subminarea justitiei, mizerabilele campanii de denigrare televizate, haituirea DNA-ului si nedemna expulzare a Codrutei Kovesi sa fi fost oare, cum spune cineva din interior, presupus a avea informatii confidentiale, chiar niste proiectii calculate? Hm! Dar acum, cum oare suntem? Acum, ne spune semetul vizionar, am intrat în etapa a patra „cea plina de socuri” (pandemie, razboi, jaf energetic, prabusire economica, de astea...), dar, dupa cum stim, „românul are sapte vieti în pieptu-i de arama!” (nota pentru Generatia Z: nu, nu seful SRI a spus asta, ci altcineva) si vom citi, precum japonezii, ideograma criza din unghiul din care se vede doar „oportunitate”. Asa ca avem nevoie de luciditate si de „un nou proiect major caare sa asigure prosperitate si dezvoltare”. Oare cine ne salveaza, înca o data? 2. „Sa traiasca libertatea, pacea si securitatea!” asa scria pe un panou din judetul Arad, dupa vama Chisinau-Cris, la revenirea noastra din Franta, în octombrie 1992. Este o lozinca care nu si-a pierdut prospetimea chiar daca domnul Hellvig are un of, o tristete existentiala profunda: oare de ce li se mai spune si astazi colegilor de birou ai domniei sale ca ar fi „securisti”. Ce omeneste ar mai putea fi facut, se întreaba hohotind domnia sa, pentru a va convinge sa renuntati la aceasta eticheta stigmatizanta? A întinerit echipa (ma rog, asta a fost un efect al selectiei naturale care permitea iesirea la pensii speciale la vârste foarte fragede!), a dat arhiva completa înapoi la CNSAS (spre deosebire de celelalte servicii care stau ascunse în papusoi pe acest subiect), a schimbat atmosfera, a restructurat din temelii scârbavnicul tonomat de diplome de la „academia” din subordine, a readus în cadrul legal activitatea „acoperitilor” care, astfel, nu vor mai putea face abuzuri si jocuri periculoase (da, ca pâna acum câtiva ani când erau sub alta comanda!), pe scurt, institutia „a facut performanta, s-a reformat si modernizat si are rezultate pe care partenerii institutionali interni si externi le apreciaza”. As adauga, pour les connoisseurs, si aceasta declaratie vizionara la însiruirea realizarilor actualei echipe de conducere: „desecretizarea va continua - spune domnul Hellvig, inclusiv cu punerea la dispozitia cercetatorilor a informatiilor declasificate despre evenimente care au avut loc si dupa 1989” (zic si eu, precum colegii de la Interne: Doamne-ajuta! Poate le da un brânci si încleiatilor din guvern cu HG-ul ala care trebuia sa rezolve resecretizarea stupida din arhive inventata de DGIPI). În concluzie (ca eu sunt educat si nu spun „sumarizând”), daca a fost el în stare sa reformeze ceva atât de greu si complicat precum mostenitoarea fostei Securitati, tara întreaga nu va fi ea floare la ureche? Finut, o si spune: „vorbesc despre SRI, despre valorile si realizarile noastre, fiindca aceasta institutie este un bun exemplu de transformare lenta, dar decisiva, de modernizare treptata, dar durabila, de depasire a unui prag în evolutie de la care nu mai vorbim despre improvizatie si blocaj în practici ale trecutului, ci de inovare si performanta la nivel înalt. Priviti-o ca pe o ilustrare simbolica a transformarii României în ansamblu”. Un „salt cuantic”, cum ezoteric ne face cu ochiul vorbitorul. Marturisesc ca as vrea sa-l cred pe domnul Hellvig daca nu mi-ar sta înca în gât obscena înmormântare, cu onoruri militare si mândrie ostaseasca, pe care SRI-ul i-a facut-o lui Iulian Vlad, criminalul care a dat ordinul „rezistentilor” din USLA sa porneasca macelul civililor din Bucuresti în decembrie 1989, oameni nevinovati executati cu sânge rece de asasinii antrenati ai Securitatii, care au reînceput sa semneze condica la serviciu pe 11 ianuarie 1990. Da, ne spune calugarul shaolin: „s-au facut si greseli. Pentru toate îmi cer scuze!” 3. Care pe care. O spun fara sfiala: ultima oara când am mai crezut ca se poate schimba ceva în tara asta a fost în 2004 la victoria surprinzatoare a lui Traian Basescu. De atunci, am mers din rau, în mai rau. Nu stiu, peste doi ani, daca vom avea de ales la prezidentiale între domnul Hellvig si domnul Geoana sau între cine stie ce zbieratori de profesie sau gangsteri politici. Necunoscând vasele comunicante subterane dintre politica si serviciile de informatii (SRI-ul fiind, între cele cinci oficiale jucatorul cel mai important în politica interna!) sunt foarte precaut fata de asigurarile domnului Hellvig ca a fost taiat cordonul ombilical dintre servicii si politica (ca ala cu veniturile extrabugetare din afaceri „de succes” e prevazut de lege!). O vorba populara spune ca „daca pâna în 1989 Partidul statea cu cizma pe gâtul Securitatii, dupa rasturnarea regimului comunist lucrurile s-au inversat”. Domnul Hellvig, intrat în politica ca sef al filialei Bihor a partidului lui Dan Voiculescu, cu stagii de parlamentar si europarlamentar în siajul acestuia si a lui Crin Antonescu (care, trezit pe neasteptate din somn, dupa obisnuita lui noapte de poker, a tras în public un ditiramb grosier la adresa acestui discurs intempestiv al fostului sau sef de campanie), cu complicitati vechi fata de proiectul Grivco care ne-a dat USL-ul si pe presedintele în exercitiu, are un trecut peste care nu e chiar usor de trecut. Cum toti actorii actuali sunt înca zilnic bântuiti de fantoma lui Traian Basescu, mai ca mi-ar veni sa le spun, optimist si vizionar precum ne îndeamna domnul Hellvig, chiar cu riscul de a tulbura auzul vreunui Print Mostenitor, „Ba, sa traiti bine! Da' nu numa' voi!” Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
