Plugusorul, Mersul cu Buhaiul, Jocul Caprei si Jocul Ursului aducatoare de fertilitate si Umblatul cu Sorcova pentru a transmite sanatate si tinerete celor colindati marcheaza datina româneasca la trecerea dintre ani. Superstitiile spun ca Anul Nou trebuie întâmpinat alaturi de familie si prieteni, iar pentru ca în urmatoarele 12 luni sa fim sanatosi sa dansam în aer liber. Un obiect vestimentar de culoare rosie, bani în buzunar, vâsc, masa îmbelsugata, mersul cu Plugusorul si Sorcova se numara între superstitiile si obiceiurile românilor la trecerea dintre ani. Potrivit unor superstitii ale românilor, pentru a avea noroc si belsug în noul an pe masa se pun struguri si smochine. Perioada cuprinsa între Craciun si Boboteaza a amestecat vechi sarbatori pagâne (Dionisiacele câmpenesti, Brumulia, Saturnalia, Dies natalis Salis invictis) reinterpretate în perspectiva crestina, taraneasca si teologala, potrivit cercetatorului Serban Anghelescu, care vorbeste în „Sarbatori de iarna” despre colindele din ultimele zile ale anului. „În practica, formele de colindat ocupa aproape întreg teritoriul celor douasprezece zile. În Moldova si Muntenia se umbla cu Capra de Anul Nou, iar în Transilvania de Craciun, fara sa fie o regula absoluta”, explica acesta, descriind pe zone care sunt simbolurile colindatorilor la sfârsit de an. Vlad Manoliu scrie în „Sarbatori românesti” ca „între Craciun si Boboteaza (în unele zone, doar în cele trei zile de Craciun) copiii umbla cu Steaua. Ei sunt numiti «stelari», «colindari», «crai». Steaua este facuta de obicei din lemn. Partea centrala, «vacalia», este rotunda (de obicei o sita veche). În ea se înfig 6-8 sau chiar 12 «coarne» triunghiulare învelite în hârtie colorata între care se atârna hârtii cu ciucuri. Vacalia are sus un clopotel, iar jos batul lung”. Datini de Anul Nou Odinioara, luna decembrie era numita si Undrea, dar si Luna lui Cojoc, Ningau sau Luna lui Andrei. În lumea satului românesc, traditiile, obiceiurile si datinile pastrate reprezinta tezaurul national nescris si întelepciunea populara. Lista traditiilor si a obiceiurilor românesti cuprinde, pe lânga colinde, jocuri cu masti, alaiuri, teatru popular si dansuri specifice finalului de an. Plugusorul este un obicei practicat de români, înca din cele mai vechi timpuri, de sarbatoarea Anului Nou. „Uratul cu plugul sau cu plugusorul practicat de copii si de feciori în grupuri separate implica uneori prezenta fizica a plugului. Textul, o istorie versificata a facerii de pâine (colac), întruneste trasaturile necesare mitului. Recitat în timp sacru, plugusorul povesteste despre nasterea pâinii la care participa succesiv aproape toti membrii comunitatii, iar în cele din urma colacul este împartit tuturor. Satul întreg se aduna în colacul care îi contine simbolic pe toti si se desface apoi în bucatile împartite egal. Trupul pâinii va trai identic în fiecare dintre actorii si martorii ritului”, scrie Serban Anghelescu în „Sarbatori de iarna”. Obicei agrar, structurat dupa modelul colindelor, Mersul cu Buhaiul este o datina pastrata de sute de ani în satele românesti. Obiceiul Buhaiului se practica în ajunul Anului Nou, între asfintit si miezul noptii. Obiectul buhai este o barbânta (putina) cu unul dintre capete acoperit de o bucata de piele de oaie foarte bine întinsa, din centrul careia atârna o slimna (coama) din par de cal, ce produce un sunet grav, ciudat si nemuzical, care aminteste de mugetul unui taur. Uneori buhaiul este împodobit si i se pun coarne de berbec învelite în hârtie colorata si ciucuri. Grupurile de uratori poarta costume traditionale, caciuli împodobite, bice si clopotei, fiind rasplatiti de gazde cu mere, nuci, covrigi si colacei. Un alt obicei arhaic care se petrece în seara Anului Nou este Jocul Ursului, un joc popular cu masti, cu caracter augural, format din uratori deghizati. Masca-costum este lucrata din blana unui animal întreg si este împodobita la cap cu doi canafi (ciucuri) de culoare rosie. Jocul Ursului este aducator de fertilitate, iar sunetele fluierului, ale tobelor si ale talangilor vor avea ca rezultat scoaterea caldurii din pamânt si astfel solul va fi mai productiv. Jocul Caprei este un obicei stravechi, ce se pastreaza înca la români si face parte din traditiile de iarna. În ziua de Anul Nou, prin teatrul folcloric pe care Jocul Caprei îl prezinta trecând printr-un ciclu de „transformari” (moarte, înmormântare, bocete, înviere), participam în fapt la un ritual dramatic împletit cu elemente de cult. Potrivit traditiilor românesti, mersul cu Capra, cât si primirea uratorilor în fiecare casa de crestini aduc noroc si belsug în gospodarie, fiind totodata un obicei important si pentru agricultorii care considerau Jocul Caprei o chemare a fortei divine pentru atragerea roadelor bogate. Animal de cult, în vechime, capra a fost asociata cultului fertilitatii. Actul ritual al acestui joc simbolizeaza înmormântarea anului vechi si renasterea anului nou. Potrivit cercetatorului Serban Anghelescu, capra si jocul ei reprezinta un ritual care compune o imagine fioroasa si comica în acelasi timp. „O constructie simpla si ingenioasa de lemn sau, în mod exceptional, din fire si bare metalice constituie suportul, coloana vertebrala a caprei care sustine capul cornut cu maxilarul superior mobil. Mânuitorul caprei ascuns sub o pânza de care atârna fâsii de hârtie colorata sau fire vegetale face sa clampane fioros, ritmic, botul caprei, amenintându-i pe spectatori. Salturile acrobatice ale jucatorului de capra, zgomotul falcilor lovite, sunetul clopotelului atârnat de maxilar, sclipirea oglinzilor fixate deseori pe blana textila a caprei, compun o imagine voit tipatoare, fioroasa si comica în acelasi timp, în care preotii vedeau poate pe drept cuvânt figura diavolului”. Textele rostite de purtatorii caprei sunt complet neînsemnate fata de comportamentul actual al mastii. „Moartea simulata a animalului si bocetul parodic al însotitorului care comanda jocul i-au determinat pe unii cercetatori sa creada în originile dionisiace ale ritului. Ei vad în jocul caprei si în cel al ursului dramele rituale stravechi în care divinitatile mureau pentru fecunditatea pamântului”, sunt concluziile istoricului. Un alt obicei de Anul Nou, Umblatul cu Sorcova este practicat mai cu seama de copii. Etimologia cuvântului „sorcova” vine din bulgara, de la cuvantul surov, care înseamna "verde crud” si face referire la ramura verde îmbobocita pe care o foloseau uratorii în vechime. Pentru urator, Sorcova tine loc de bagheta magica si are calitatea de a transmite sanatate si tinerete celui colindat. Superstitii Unele dintre cele mai cunoscute superstitii respectate de români sunt legate de bani, noroc si roade. În noaptea dintre ani, se spune ca este bine sa avem bani în buzunar, dar si ca nu este bine sa dam bani pe 31 decembrie si 1 ianuarie, ca sa nu ramânem fara bani tot anul ce vine. În unele zone ale tarii, femeile coc o pâine în care ascund bani, iar cel care gaseste monedele va avea noroc de bani tot anul. Pentru atragerea norocului, se considera ca este bine sa avem vâsc pe masa, în noaptea de Revelion, dar si struguri si smochine, pentru belsug. O alta superstitie legata de belsug, pe care multi o si respecta, spune ca este bine ca prima persoana care intra în casa în prima zi a Anului Nou sa fie un barbat brunet (se spune ca blonzii si roscatii sunt aducatori de ghinion, iar femeile de asemenea). Musafirul trebuie sa intre în casa cu o crenguta de vâsc, pâine si sare. În noaptea dintre ani se spune ca este bine sa purtam ceva rosu, iar pe 1 ianuarie sa avem haine noi, pentru noroc. Din batrâni se stie ca nu e bine sa fie agatat calendarul anului nou înainte ca cel în curs sa se fi sfârsit, pentru ca aduce ghinion. O alta superstitie este legata de faptul ca cine va dormi în ziua de Sfântul Vasile va fi lenes tot anul. În prima zi a anului nu este bine sa aruncam nimic, nici macar gunoiul, pentru ca dam cu piciorul norocului. Se mai spune ca în noaptea dintre ani nu se gateste mâncare din carne de pasare, deoarece, asa cum gaina scormoneste pamântul si îl împrastie, tot asa se risipesc norocul si bunastarea casei. În prima zi din noul an nu se matura, nu se spala, pentru a nu atrage saracirea casei.
