Cum în luna aprilie am comemorat 140 de ani de la moartea lui Vasile Conta, am dat curs invitatiei distinsei doamne profesoare Aurora Ciuca de a scrie ceva despre parcursul juridic al importantului filosof pozitivist care a fost profesor de Drept Civil al universitatii iesene, avocat al Baroului din Iasi si, la finalul carierei, judecator la Înalta Curte de Casatie si Justitie. Profesor de Drept Civil. Dupa încheierea studiilor, Vasile Conta revine în tara, la finalul a trei ani petrecuti în strainatate, cu dorinta fireasca de a-si pune în valoare cunostintele si prestigiul simbolic pe care diplomele belgiene i-l puteau conferi. Era o transformare clasica de savoir în pouvoir, asa cum istoria o impusese peste tot în momentul în care începeau sa se cristalizeze institutiile si mentalitatea de tip modern. Conta se întorcea acasa cu convingerea ca avea de jucat un rol pe scena institutionala nationala si cu speranta ca, înarmat cu argumentele imbatabile ale studiului si ale recunoasterii standardului sau intelectual, pe care diplomele trebuiau sa le faciliteze, va urca pe scena sociala, alaturându-se intelighentiei nou formate în societatea româneasca. E foarte important de subliniat ca nu atât schimbarea statutului sau economic era miza actiunii lui Conta (e semnificativ faptul ca, într-o situatie statistica asupra profesorilor de la Facultatea de Drept, realizata de Universitatea din Iasi pentru anii 1875-1876, Vasile Conta era singurul dintre profesori care, nefiind proprietar, era încadrat la „starea comuna” în ceea ce priveste pozitia sociala), cât plasarea pe orbita sociala superioara din punct de vedere intelectual, intrarea sa în rândul „elitei” sau, cu un termen mai potrivit pentru tarile aflate sub influenta ruseasca, a intelligentsiei. Într-o încercare de definitie, pe care o folosim în continuare si noi, Sorin Alexandrescu, pe urmele lui Franco Venturi si Alvin Gouldner, observa: „Eu voi desemna, aici, prin intelighentie, în sensul larg al cuvântului, o fractiune din clasa dominanta care nu participa la conducerea societatii” ss.n., F.C.t. Elementul central al intelighentiei fiind aceasta plasare într-o pozitie dominanta pe scena publica prin articularea „discursului public”, fara însa a intra în clasa guvernantilor. În termenii lui Sorin Alexandrescu, care vorbea de cercurile concentrice ale puterii în cadrul Junimii (conducatorii, guvernantii si executantii), „la început aceasta diferentiere nu functiona, Junimea era pur si simplu un grup organizat al intelighentiei, dar mai târziu se va produce si diferentierea interna”. Traiectoria lui Conta este, printr-o astfel de grila de analiza, usor de stabilit: reîntors acasa, posesor al savoir-ului occidental, el îsi va ocupa nisa socioprofesionala adecvata pentru a penetra în intelighentie: profesor la universitate si avocat. Îsi va consolida apoi capitalul simbolic prin intrarea în Societatea Junimea, prin conferintele publice organizate de aceasta, prin activitatea de creatie filosofica publicata în jurnalul Societatii si editata (si recenzata) în strainatate. Odata stabilizata pozitia de intelectual, va glisa pe treapta superioara, a guvernantilor, devenind om politic si apoi ministru. Sa urmarim în câteva cuvinte modul cum Vasile Conta intra si îsi consolideaza pozitia ca intelectual în rândul intelighentiei iesene. Asumarea unei meserii liberale cu prestigiu social era, în mod firesc, tinta oricarui student întors din strainatate si rasplata eforturilor si a privatiunilor îndurate pâna la obtinerea diplomei straine, passe partout obligatoriu al reusitei si al integrarii în „elita intelectuala”. În ciuda celor sustinute de sora sa în biografia pe care i-a consacrat-o sora lui, Vasile Conta va deveni profesor de Drept Civil la universitatea ieseana abia din ianuarie 1873. De altfel, acesta va fi statutul sau social de baza, care îi va deschide calea spre afirmarea în lumea culturala, mondena si apoi politica a urbei si a tarii. Practic, Vasile Conta a fost o figura publica ce a însemnat ceva pentru scena româneasca doar vreme de un deceniu, iar din acesti zece ani fiind plecat anual circa sase luni (între octombrie si sfârsitul lui aprilie, de regula) în Italia, pentru a se îngriji. Date fiind aceste circumstante, se poate spune ca ascensiunea sa culturala si publica a fost exceptionala. Cu minutiozitatea si rigoarea specifica administratiei, serviciul personal al universitatii iesene a consemnat, rece, toate informatiile referitoare la demersurile administrative întreprinse de profesorul de Drept Civil Vasile Conta, furnizându-ne astazi informatii esentiale pentru descâlcirea traseului sau biografic în acesti ani. Într-o fisa întocmita de cancelaria Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi aflam reperele acestui traseu biografic, între 1873 si 1882. În dreptul numelui sau (Basilie Conta - pentru ca adoptase, la fel ca alti congeneri, varianta franceza a numelui Vasile!) gasim: „Iasi, Bacalaureat sesiunea 1-25 Sept. anul scolar 1868-1869; în urma unui concurs din Ian. 1873 numit profesor provizoriu de Drept civil prin ordinul Ministerului Instructiunii No. 1238/ 6.II.1873. Început prelegerile la 20.II.1873. Definitivat ca profesor de drept civil prin Decizia No. 1348/ 7.VII.1876 (Recomandat de rector cu No. 193/ 6.V.1876)”. Acestea sunt reperele numirii si definitivarii sale ca profesor universitar, statut deosebit de onorant si de important pentru vremea aceea. Din nefericire, problemele de sanatate îl împiedica sa-si sustina prelegerile la catedra, în perioada de iarna fiind suplinit, dupa cum o arata evidenta rectoratului, astfel: între oct. 1873 - mai 1874, de G. A. Urechia; oct. 1874 - mai 1875, precum si oct. 1875 - aprilie 1876, de Vasile Tasui, cel care îl va suplini, în 1879, si pe perioada activitatii în Camera Deputatilor. Aceasta prezentare succinta ne arata clar reperele temporale ale activitatii sale, precum si evolutia de la suplinitor, la profesor definitiv. Calitatea prelegerilor sale inaugurale a fost evocata de un fost student, A. Buicliu, astfel: „Prelegerile erau foarte apreciate, deoarece cu talentul oratoric si cunostintele din alte domenii, din care aprofundarea filozofiei lui Auguste Comte si Spencer, a contribuit sa învioreze textele de legi si principiile dreptului civil. Comparatiile dintre diferitele legislatii erau mult gustate de auditoriul format din magistrati, avocati si studenti”. Intrarea în lumea universitara, calitatea prelegerilor si experienta comparativa au facut ca numele lui Vasile Conta sa fie repede cunoscut si sa-si înceapa cariera publica sub cele mai bune auspicii. Concurând pentru un post la catedra de Drept Civil, Conta ducea mai departe o directie de cercetare pe care o îndragise înca din Belgia în siajul uneia dintre personalitatile Facultatii de Drept, profesorul Égide Arntzii, întemeietorul international al disciplinei „drepturile omului” si titularul cursului de Drept Civil. Conta l-a avut profesor si membru în comisia de doctorat, i-a recomandat cartile si în proiectatul sau curs de la facultate l-a avut drept model. În plus, la fel ca mentorul sau, si-a dublat cariera academica cu meseria de avocat si cu o viziune progresista, stiintifica si socializanta asupra orizontului politic. Activitatea sa didactica a fost îmbogatita de un câmp de cercetare în domeniul juridic, cu proiecte si schite legislative si cu un proiect ambitios de tratat de drept civil despre care nu stim decât foarte putine lucruri din corespondenta cu V. Constantinescu-Livianu si din marturiile post-factum scrise, dupa trei decenii de sora lui în biografia amintita deja. Acest pasaj mai consistent ramâne singura sursa mai detaliata despre opera juridica in nuce a lui Vasile Conta: „în iarna anului 1874-75, în timp ca de patru luni cât a stat la Pisa, Conta a scris primul volum dintr-un tractat de drept civil, menit a servi ca text de studiu studentilor în jurisprudenta. În acel volum era expusa în mod complect toata materia cartii I din codicele civil, care trateaza despre persoane. El era hotarât ca pe data ce se va întoarce în tara sa-l puna sub tipar si pâna la sfârsitul anului scolastic sa scrie si volumul al doilea. Credea ca întreaga lucrare o sa o poata termina în timp de doi ani. La întoarcerea sa în tara în primavara viitoare (1875) cufarul în care-si avea bagajele si în care se gasea si manuscriptul acelei lucrari, s-a pierdut pe drum în Austro-Ungaria, între Triest si Viena si cu toate reclamatiunile si cercetarile facute, nu i s-a mai putut da de urma. Munca lui de-o iarna întreaga a fost astfel nimicita si drept despagubire i s-a dat de catre societatea respectiva a drumurilor de fier o suma de 200 de florini. Suparat de aceasta întâmplare si luînd-o ca pe un rau augur, a renuntat la îndeplinirea planului ce îsi propusese, fiindu-i sila a reface o lucrare deja terminata dar nimicita. Atunci, în paralel cu prepararea cursului de la universitate, concepu planul si se decise a-si prepara materialul pentru scrierea unui tractat pe larg de dreptul civil, comentat acest codice în paralel cu vechile legiuiri din tara, în codicile Caragea si Calimachi, si totul în confruntare cu codicile civile ale altor nationalitati, care au adoptat sistemul codicelui Napoleon”. (Continuarea în editia din 4 mai a Ziarului de Iasi) i Vasile Tasu sau, dupa ortografia epocii, Tassu, a fost unul dintre prietenii apropiati ai lui Conta si a devenit mai târziu Prim-judecator al Tribunalului din Iasi. ii Égide-Rodolphe-Nicolas Arntz (1812-1884), profesor si decan al Facultatii de Drept, de origine germana, cu studii la Munchen si Heidelberg si doctorat la Liège, autor si dascal influent în epoca, director la Revue de droit international et de législation comparée. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
