Cum în luna aprilie am comemorat 140 de ani de la moartea lui Vasile Conta, am dat curs invitatiei distinsei doamne profesoare Aurora Ciuca de a scrie ceva despre parcursul juridic al importantului filosof pozitivist care a fost profesor de Drept Civil al universitatii iesene, avocat al Baroului din Iasi si, la finalul carierei, judecator la Înalta Curte de Casatie si Justitie. Studii de drept. Traseul intelectual al unei mari personalitati este jalonat de studiile pe care acesta le-a terminat, de examenele sustinute, de mediul în care s-a format si de oamenii si cartile care i-au modelat constructia interioara. Vasile Conta a absolvit clasele primare la scoala din Tg. Neamt (care fusese înfiintata în 1852) între anii 1854-1858. Termina clasele primare „cu note foarte bune, dupa cum dovedeste atestatul eliberat, fiind clasificat al doilea” dupa cum scrie sora lui, Ana Conta-Kernbach, în biografia pe care i-o consacra. În baza notelor foarte bune obtinute la scoala primara, Conta se va regasi, la pozitia 6, singurul din Tg. Neamt, pe o „Lista de elevi [din întrega Moldova, n.m.F.C.] ce sunt recomandati de delegati si de consiliul scolii a se primi în numarul internilor gratuiti a Institutului gimnazial”. Va ajunge astfel elev la Liceul National din Iasi, pe care îl va absolvi, dupa o serie de întreruperi si reluari ale studiilor, în anul 1868. În septembrie 1868 trece cu brio examenul de bacalaureat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si solicita, prin concurs, o bursa de studii în strainatate Societatii „Fatu-Pogor”. Aceasta îi va fi acordata abia în anul urmator (când îsi încheia stagiul un alt bursier!) în urma câstigarii concursuluii de admitere si, consecventa cu proiectul de a forma viitoarele cadre necesare modernizarii institutionale a României, „Societatea pentru învatatura poporului român si de ajutorare a junilor români la învatatura în strainatate”, înfiintata în 1866 de Anastasie Fatu si de Vasile Pogor, îi aproba bursa pentru a urma studii comerciale la Anvers. Vasile Conta va absolvi Institutul Superior de Comert din Anvers, „cu distinctiune si mentiune onorabila”, dupa cum o atesta diploma emisa la 10 august 1871, dar, dupa îndeplinirea obligatiilor contractuale fata de Societatea „Fatu-Pogor” ramâne la Bruxelles, unde trecuse examenul de „Candidat en Droit” la Universitate, înca din octombrie 1870, finalizându-si dupa multe privatiuni economice si de sanatate, doctoratul în drept asa cum o atesta diploma emisa de facultate la 21 iunie 1871. Desi fascinat de filosofia timpului, disciplina care la Universitatea Libera din Bruxelles era dominata de personalitatea decanului Guillaume Tieberghienii, filosof materialist si scientist, Conta va urma, din ratiuni practice, studii de drept influentat, probabil, si de sfaturile celui mai bun prieten al sau, Vasile Constantinescu-Livianu, cu care a purtat o asidua corespondenta toata viata, care urma si el studii de drept în Italia, fiind apoi avocat, director de revista si politician la Bucuresti. Într-o scrisoare trimisa din Gand (unde locuia pentru ca era mai ieftin), Conta îi scrie prietenului sau: „Tata-meu îmi scrisese sa termin cursurile pâna în iulie ca pentru mai mult timp nu poate sa-mi trimita bani. Poti sa-ti închipui în ce pozitiune eram. Studiam câte 10 ore pe zi si faceam economii cât puteam. În fine, primii bani si trecui cel dintâi examen la 6 iunie si pe cel de-al doilea (din anul III) la 21, cu distinctiune. Astfel încât acum sunt doctor în Drept din Bruxelles (si înca cu distinctiune!!!?)”. O reusita academica ce îi va deschide zarile afirmarii universitare la Iasi, la recent înfiintata Facultate de Dritu a universitatii iesene. Una dintre enigmele legate de traiectoria intelectuala a lui Vasile Conta este, fireste, întrebarea de ce a preferat dreptul filosofiei (era, la universitatea ieseana si facultate de filosofie!) în contextul în care, în mod evident, aceasta din urma a fost pasiunea lui si principalul câmp de studiu si de creatie originala. Dupa moartea lui, scrie Ana Conta-Kernbach în biografie, la dorinta tatalui lui Conta manuscrisele si biblioteca filosofului au fost împartite între cei doi prieteni apropiati ai acestuia: Vasile Constantinescu-Livianu pentru tot ceea ce tinea de domeniul juridic si Dumitru Rosetti-Tescanu pentru arhiva filosofica. Acesta din urma a si limpezit chestiunea alegerii în notita biografica ce însotea editia prima tradusa în limba franceza, postuma, a Teoriei Ondulatiunii Universale, publicata de Rosetti-Tescanu la Paris, în 1895. Iata ce scrie el pentru publicul occidental: „A cultiva filosofia la Iasi, însemna acu douzeci de ani, a se expune ridicolului. [...] Tot mai merge sa scrii carti sau articole de acest fel: nimeni nu le citeste, si apoi liber e fiecare de a crede ca, la urma urmelor, autorul e un siret, ca se ascunde acolo un scop practic, adica rationabil. Dar sa vorbesti de filosofie, sa lasi sa se banuiasca ca ideile abstracte sunt magnetul care te atrage mereu, îndata ce nu se mai opun piedice, când esti cu totul singur, la tine, în halat? Ce nebunie, ce prostie pentru un profesor la facultate! Aceasta ne explica poate de ce, filosof din tragere de inima, el nu profesa filosofia. Învata de sila dreptul, pentru ca sa însemneze ceva în societate, deoarece filosofia nu era o profesiune, ci o infirmitate.” De altfel, filosofia era prea putin gustata chiar la reuniunile elitei intelectuale a vremii. În ciuda conferintelor Junimii, unde Conta vorbeste despre teorii contemporane ale gândirii religioase, parte a viziunii sale asupra Teoriei fatalismului, lumea educata a Iasului acelor vremuri era prea putin conectata la gândirea speculativa. Chiar în Junimea propriu-zisa nimeni nu avea cunostinte de filosofie cu exceptia lui Titu Maiorescu si a lui Mihai Eminescu. Ambii formati în mediul conservator academic german, apropiati de gândirea kantiana si de Schopenhauer, cu o perspectiva filosofica complet opusa pozitivismului francez si belgian, ca si empirismului englez, scientist si materialist, în care îsi formase Vasile Conta sistemul filosofic propriu. Daca Eminescu scrie admirativ despre viziunea „progresista” a teoriei lui Conta, Maiorescu o respinge ferm si îl va cultiva doar pe Conta-deputatul din ratiuni de Real Politik. Desi filosofia îi va duce numele în posteritate, contemporanii îl apreciau mai degraba pe profesorul universitar de Drept Civil si pe stralucitul avocat împiedicat, din nefericire, de boala sa-si faca un nume prestigios în breasla. (Continuarea în editia din 27 aprilie a Ziarului de Iasi) i Prezentându-se singur la concursul din 6 iulie 1869 (ceilalti patru înscrisi nemaivenind sa sustin concursul) este declarat admis de catre comisia alcatuita din I. Latescu, Stefan Micle si N. Culianu, care, în încheierea procesului verbal, hotaraste: „Pe aceste consideratiuni comisiunea crede ca-si împlineste datoria sa, recomandând comitetului societatii pe aspirantele d. Vasile Conta, ca întrunind toate conditiunile cerute, de moralitate si de stiinta, spre a fi trimis în strainatate bursier al societatii, pentru învatatura stiintelor comerciale” cf. Documentului 200 din Arhiva Anastasie Fatu, Biblioteca Academiei Române (BAR), Bucuresti, MCLIX ii Ale carui cursuri, Conta le-a audiat si cu care se pare, conform marturiei surorii sale, ca a avut o corespondenta care s-a pierdut Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
