Un popor fara un lider care sa-i apere demnitatea si interesele tinde sa devina o multime nula. Oare mai e nevoie sa mai spun ca spre asta aluneca zi de zi, ceas de ceas, România zilelor noastre?! Caci azi, noi, cei care am trait în comunism, vedem cum idealurile în care am crezut sunt calcate unul dupa altul în picioare. * Aproape de fiecare data când ma asez sa scriu un text, cu iz literar sau politic, rostesc o scurta rugaciune care suna astfel: Doamne Dumnezeule, fa sa nu se adevereasca previziunile mele,/ chiar daca lumea si-a pierdut credinta în tine, dupa cum si-a pierdut si uzul ratiunii,/ îndeparteaza norul acesta de cenusa ce ne pustieste inimile,/ si nu-ti întoarce fata de la noi,/ chiar daca noi, orbiti de ratiune si de orgolii,/ ne-am întors fata de la tine... Si când te gândesti ca într-o epoca sinistra, Bacovia spunea: „Mi-am realizat Toate profetiile/ Politice,/ Sunt fericit...” Oare într-adevar era fericit Bacovia vazând ca prind contur profetiile sale? * În recentul sau roman Un secol în ceata, aparut la Polirom, Matei Visniec foloseste termenul de „imbecili utili” pentru scriitorii si intelectualii cu orientare de stânga din Franta, dar si din alte tari occidentale, care au adus elogii, nu atât în scrierile lor, cât mai ales în presa, Uniunii Sovietice si regimurilor staliniste si post-stalinste. Multi dintre imbecilii utili au fost finantati de KGB. Altii si mai imbecili dintre ei au cazut în plasa propagandei bolsevice. Din tagma lor faceau parte Sartre, Andre Gide, Aragon, Picasso, Bartold Brecht si multi altii. La antipodul lor s-au situat Camus, Dali, dar si scriitorii si artistii disidenti din fostul lagar socialist, al carui vârf de lance au fost un Soljenitîn, un Saharov sau un Vaclav Havel. Ce-i drept, Alexandr Soljenitîn la scurt timp dupa ce s-a refugiat în America a devenit un critic atroce al capitalismului. Si asta fiindca i-a vazut toate hibele atunci când s-a aflat în interiorul lui. Hibe pe care le-a trecut cu vederea sau chiar le-a idilizat în perioada Gulagului, aceasta fiindca în comparatie cu hibele sistemului bolsevic, sistemul capitalist parea un adevarat paradis. Cert este ca Soljenitîn n-a putut fi înregimentat, manifestându-se ca un rebel pe tot parcursul vietii. Dar iata ca regimurile au trecut, însa imbecilii utili au ramas. Ei pot fi întâlniti atât în regimurile totalitare, cât si în cadrul democratiilor din Est si din Vest, democratii care devin din ce în ce mai originale, iar intelectualii aliniati, dar si oamenii ce se opun sistemului din ce în ce mai inutili. * În orbirea ei, ratiunea noastra îi reproseaza lui Dumnezeu lipsa de substanta. Îi mai reproseaza si faptul ca Dumnezeu ramâne surd si orb la strigatele de disperare ale omului. Ei bine, dar cum ati dori sa fie Dumnezeu, sa fie material? El e material, fiindca se gaseste în fiecare particica de energie si materie. Trebuie sa-l simtim însa cu sufletul, cu partea noastra sensibila si imateriala. Daca bunul Dumnezeu li s-ar arata la fata oamenilor de fiecare data când acestia îl invoca, atunci Dumnezeu n-ar mai avea nici o clipa odihna, iar imaginea lui s-ar banaliza într-atât, încât prezenta sa ar deveni sâcâitoare. Dumnezeu însa, spre fericirea noastra, traieste într-o alta dimensiune inaccesibila fiintei umane. El e numai duh si spirit. Desi materia nu-i întru totul straina, ci doar îndepartata. El o însufleteste si-i confera existenta, uneori chiar si spiritualitate, dar nu poate face sa dispara, ci doar sa treaca dintr-o forma în alta, pendulându-se în hau la nesfârsit. Gânditi-va, câti oameni sunt pe lume? 7, 8 miliarde? Dar câte fire de iarba? Daca i s-ar arata la fata unuia, atunci ar trebui sa apara în fata tuturor. Caci Dumnezeu e al tuturor. Poate chiar mai mult al firelor de iarba si al frunzelor ce fosnesc uneori atât de tainic în apus atunci când adie vântul, decât al oamenilor, care nici în momentele de taina, când li se dezvaluie o parte din misterul lumii, nu stiu sa asculte glasul tacerii ce-i apropie de Dumnezeu. * Traim însa într-un timp în care Dumnezeu se retrage discret din lume. De fapt, el s-a retras demult, începând cu secolul luminilor, fiind înlocuit de ratiune, apoi în timpul Revolutiei Franceze, când a fost suplinit de ghilotina. S-a retras si în timpul Marii Revolutii din Octombrie, care a lasat în urma sa sânge si prapad. Dar au mai ramas risipite în lume mici scântei din suflul cel dintâi, care lumineaza si încalzesc sufletele aflate în restriste. Acum si ele, strângându-se laolalta, încearca sa-si gaseasca drum spre o alta lume. În locul lui Dumnezeu domnesc azi ratiunea si corectitudinea sociala. Da, ratiunea care nu ne-a ferit de dictaturi, si de aberatii, si de razboaie mondiale, care au omorât atâta omenire. Aceeasi ratiune ne îndeamna astazi sa ne înarmam, în numele pacii si, desigur, si al ratiunii pâna-n dinti. * Dupa aproape 33 de ani de la caderea comunismului - o cifra cristica - România are nevoie de un lider puternic venit din interior, nu impus din exterior, care s-o trezeasca din letargie si s-o puna în rândul natiunilor demne ale lumii. Un popor fara un lider care sa-i apere demnitatea si interesele tinde sa devina o multime nula. Oare mai e nevoie sa mai spun ca spre asta aluneca zi de zi, ceas de ceas, România zilelor noastre?! Caci azi, noi, cei care am trait în comunism, vedem cum idealurile în care am crezut sunt calcate unul dupa altul în picioare. * Traim în mijlocul unui paradox politic pe care cu nici un chip nu vrem sa-l acceptam. Si paradoxul suna astfel: Fara petrolul si gazul rusesc, dar si fara alte resurse, mult mai ieftine decât cele aduse de pe alte meridiane, economia Uniunii Europene, cu tot entuziasmul de care dau dovada liderii ce ne conduc, nu va putea face fata prea mult timp sa subventioneze razboiul din Ucraina, cu atât mai putin sa contribuie la reconstructia acestei tari. Caci odata cu scumpirea carburantilor si a resurselor energetice, tarile Uniunii Europene abia vor putea face fata propriilor probleme economice si sociale. Daca însa vor apela la resursele rusesti, vor contribui la înarmarea în continuare a Rusiei si la prelungirea conflagratiei. În aceasta situatie, e foarte greu sa iei o decizie, tocmai ca sa nu înclini balanta într-o parte sau alta. Se pare însa ca liderii Uniunii au ales din cele doua rele unul: pentru ei anteriul e mai aproape de piele decât halatul în care îsi fac siesta propriile lor popoare. Da, traim în mijlocul unui paradox: vom vedea cum vom iesi. * Daca Germania nu va rezolva într-un termen foarte scurt (o luna, doua, hai, trei), problema suspendarii livrarilor de gaz rusesc, apelând la alti exportatori sau la alte surse de energie (cine a pus-o sa se afle în avangarda închiderii minelor si a termocentralelor pe carbune si a celor atomice, facute la presiunile comisarului Frans Timermmans, unul dintre liderii UE care au împins Europa spre dependenta de gaze rusesti, implicit spre criza energetica de azi), atunci o mare parte din economia germana va trebui sa traga obloanele. Si daca Germania va trage obloanele, vor fi afectate si celelalte tari. Fabricile se vor închide. Rând pe rând. Oameni îsi vor pierde locurile de munca. Inflatia va creste. Efectul domino al recesiunii industriei si a economiei germane va afecta tot restul Europei, raspândindu-se pe mapamond. Criza economica va da lumea peste cap. Cele mai afectate vor fi economiile tarilor dezvoltate, dar lipsite de resurse energetice si de materii prime, cum e Germania, de pilda. Daca economia Germaniei va intra în recesiune, va urma efectul domino, care va matura Europa de la vest la est, cu forta unui uragan. Mai putin afectate vor fi tarile care dispun de resurse. Ele îsi vor exporta materiile prime la un pret mult mai mare decât în prezent, reusind sa recupereze o parte din decalajul economic existent fata de tarile civilizate. Criza din anii 1930 va fi ca un parfum fata de criza ce va ravasi Europa. Peisajul strazilor va aparea la fel de straniu si la fel de deprimant precum cel din tablourile lui de Chirico. Dimineata, orasele vor fi pustii sau populate de un fel de manechine, miscate de resorturi invizibile. Seara însa se va instaura haosul caci lumea va iesi în strada. Manifestarile vor capata o amploare fara precedent. Magazinele si institutiile publice vor fi devastate. Armata va interveni, dar nu va putea face fata revoltei maselor. Pentru iesirea din aceasta situatie nu exista decât doua solutii: oprirea razboiului si retragerea sanctiunilor. Fapt destul de greu de îndeplinit din pricina intereselor antagonice ce stau în spatele unor astfel de decizii.. Si doi: escaladarea conflictului si atacarea Rusiei de catre fortele NATO din toate partile; îngenuncherea Rusiei într-un termen foarte scurt, schimbarea regimului lui Putin, si impunerea sub o forma sau alta a noilor conditii pentru exportul de gaz rusesc la un pret simbolic - sanctiunile pot fi înlocuite prin drastice despagubiri de razboi -, care sa permita tarilor europene sa iasa din impas... Asta ar trebui sa se întâmple pâna la venirea iernii. Dupa va fi mult mai dificil. Caci, dupa cum se stie, Generalul Iarna e necrutator. Nichita Danilov este scriitor si publicist
