În fond, în carte sunt descrise patologiile unei organizatii aparute din motive similare si într-un context apropiat ca timp, iar provocarile n-aveau cum sa difere prea mult, oricât ne-am fi dorit si am fi încercat sa evitam ceea ce deja era evident ca nu functiona optim acolo. La finalul verii am citit ca urmeaza sa apara un volum coordonat de Dan Lungu si Anca Goja, „USR. Nasterea si patologiile unui partid. Marturii din culise”. Cartea contine marturii ale unor fosti membri ai partidului, iar majoritatea textelor acopera perioada de pâna la formarea guvernului din care, pentru câteva luni, a facut parte si USR. Le-am citit repede, cu senzatia de usurare ca da, uite câti oameni au trecut prin framântari similare, au avut aceleasi deziluzii si conflicte interioare între nevoia de a-si pastra verticalitatea si principiile, si dorinta de a realiza o schimbare la nivelul comunitatii lor, deziderat pentru care facusera ingratul pas de a intra în politica româneasca. Desi scurta mea experienta politica a început în PLUS, înainte de alianta electorala cu USR, iar membru al noului partid USR PLUS de dupa fuziune am fost timp de doar câteva luni, pâna mi-am dat demisia din Consiliul Local Iasi si m-am retras din politica, m-am regasit în multe dintre relatarile unor fosti membri USR. În fond, în carte sunt descrise patologiile unei organizatii aparute din motive similare si într-un context apropiat ca timp, iar provocarile n-aveau cum sa difere prea mult, oricât ne-am fi dorit si am fi încercat sa evitam ceea ce deja era evident ca nu functiona optim acolo. Ce s-a întâmplat între timp? Dupa o fuziune esuata a USR-ului cu PLUS, a urmat razbunarea echipei Barna. Suparat ca a pierdut presedintia noului partid, a votat ca noua structura sa se numeasca doar USR, iar din sigla sa dispara orice referinta la PLUS. Vazând ca nu are sanse sa-si impuna propria viziune, Ciolos si-a dat demisia din functia de presedinte, spre dezamagirea fostilor membri PLUS, dar si a dizidentilor din USR care îl votasera. Într-o miscare greu de înteles tactic pentru un politician cu experienta sa, dupa ce îsi convinsese colegii din PLUS sa treaca peste reticenta si sa fuzioneze cu USR, Ciolos si o mâna de fideli au creat o noua formatiune. Denumita REPER, aceasta nu a reusit pâna acum sa atraga decât o parte din fostul PLUS. Nici macar cei care-i datoreaza lui Dacian Ciolos statutul de parlamentar n-au aderat in corpore, preferând plasa de siguranta a unui partid finantat de la buget. Acum printr-un gest care se vrea a încheia un ciclu si a marca ruptura definitiva cu recentul trecut zbuciumat, USR si-a schimbat sigla pentru a pune punct cautarilor propriei identitati si a încerca sa opreasca declinul unui partid nascut speranta si care a pierdut din talentele care-l faceau atât de atractiv celor care mai credeau ca se poate schimba ceva în politica româneasca. La Comitetul Politic al partidului s-a vorbit despre „noul USR”. În timp ce citeam despre cele 21 de experientele individuale, frapat de asemanari, am început sa-mi notez paragrafele care se potriveau cu viziunea mea. De altfel, am sa dau ca exemple unele dintre ele. Mi-am dat seama ca, daca ar fi sa fac un exercitiu similar, ar fi suficient sa citez ce au scris altii deja, atât de bine sunt acoperite majoritatea aspectelor cu care m-am confruntat, la rândul meu. Am spus mereu ca fac un sacrificiu personal intrând în politica. Arhitecta Ilinca Macarie confirma ca aceasta a fost perspectiva multora: „Nimeni nu a facut-o de placere, ci de nevoie. Cel putin eu asa am perceput totul: ca îmi pun viata în cui ca sa încerc sa salvez ce mai e de valoare în tara asta”. „M-am lasat fascinata de ideea oamenilor noi în politica, de fantasma «tehnocratilor» care au încercat, dar nu au fost lasati de «nemernicul» PSD sa schimbe România dupa Colectiv”, scrie si psihoterapeuta Andreea C. Talmazan. Alexandru Surcel, avocat, membru fondator al MUR (Miscarea Uniti Realizam), care s-a dizolvat mai târziu în USR, semnaleaza probleme de comunicare si pozitionare: „de la disparitia lui Liviu Dragnea de pe scena politica, USR-PLUS pare sa nu-si mai gaseasca ritmul unei comunicari politice coerente si cu suficiente enunturi pozitive, care sa atraga electoratul. Imaginea de iacobinism razbunator mai degraba indispune mari parti ale electoratului, chiar daca, atunci când derapajele regimului PSD-Dragnea erau la cote maxime, exact acest iacobinism a adus voturi”. Unii m-au întrebat de-a lungul timpului de ce iau atitudine public daca nu sunt de acord cu anumite chestiuni care se întâmplau în USR PLUS. O citez pe Naomi Reniut, jurista si specialista în buna guvernare: „Extern, m-am abtinut sa ma exprim, din dorinta de a nu dezamagi electoratul cu niste probleme pe care, uneori, parea ca le vedem doar câtiva. Dar si pentru ca am sperat ca lucrurile se pot îndrepta, iar pâna la urma democratia interna depindea si de maturitatea colectiva a acestei natiuni - cu alte cuvinte, USR-ul l-am gasit ca o reflectie a societatii românesti, iar prezentarea publica a animozitatilor nu cred ca ar fi putut ajuta. s...t Ce s-a întâmplat la nivel central, s-a întâmplat ulterior si la nivel mai mic. Integritatea, meritocratia, fairplayul, transparenta si consultarea au devenit declarative. Fiecare tabara îsi sustine interesele si pe cei care le servesc cel mai bine. Depinde de constiinta fiecarui lider cât de jos alege sa coboare si ce compromisuri face.” Scriitorul si traducatorul Mircea Pricajan atinge si subiectul intransigentei votantilor USR PLUS la adresa reprezentantilor lor, bazata pe asteptari nerealiste de a schimba într-un termen scurt, fara majoritate, un sistem construit gresit vreme de mai bine de 80 de ani: „Sigur ca marile sperante aduc inevitabil cu sine mari dezamagiri. Si sigur ca vina e atât la cei care nutresc acele sperante, întotdeauna exagerate, cât si la cei care ar trebui sa le împlineasca - desi, evident, fatalmente, n-au cum. O lume a moralitatii si eticii si dreptatii numai în alb si negru nu exista.” Îmi amintesc de mai multe întrebari pe care le-am primit despre personaje sau actiuni cu care nu eram de acord, atât la nivel central, dar si local, si la care nu aveam raspuns. De altfel, Mihai Gotiu observa ca „Numeroase voci cunoscute, care au sustinut si promovat USR si PLUS în mod public în anii precedenti, fie au devenit critice, fie au tacut, dezamagite de ceea ce aflau ca se întâmpla în partid.” Si as putea umple paginile ziarului doar cu astfel de citate din carte. Însa vreau sa fie clar un lucru: chiar daca am avut motivele mele sa plec, ramân un simpatizant al principiilor si valorilor promovate de aceste partide noi, USR si REPER, si voi vota candidatii lor care ma vor convinge. Nu exista comparatie între aceste partide si cele care si-au dat mâna pentru a împarti în sfere de influenta România si a desavârsi atacul împotriva justitiei demarat de Dragnea si ai lui. Dupa experienta personala si lectura acestui volum, ramân cu asteptari mai realiste de la cei ramasi sau care vor mai intra în politica. Si cu speranta ca mizeria de care se pomenea în sloganele din strada nu va contamina toate partidele. George Plesu este manager cultural, presedintele Asociatiei AltIasi
