Ar fi de dorit ca liderii europeni sa dea dovada de mai mult curaj si sa deschida cu adevarat dezbaterea despre mult-discutata autonomie strategica a Europei, chiar daca în rândul statelor membre nu va aparea prea curând consensul. Astazi, doamna Ursula von der Leyen, presedintele Comisiei Europene, va sustine asa-numitul „Discurs asupra starii Uniunii Europene” (DSUE), cea de-a doua astfel de ocazie de la preluarea mandatului. Dupa cum se stie, UE a preluat modelul american în care seful executivului prezinta un raport ad-hoc în fata legiuitorilor si, prin intermediul mass media, a întregului corp de cetateni. A fost o idee foarte buna, cu observatia ca în Parlamentul European nu exista o opozitie oficiala care sa ofere o replica politica percutanta. Dezbaterile sunt adesea interesante si bine argumentate, dar nu reusesc aproape niciodata sa transmita publicului un mesaj alternativ. Comisia a publicat deja un document ce contine o naratiune sintetica a activitatii din ultimele douasprezece luni, precum si a prioritatilor pentru viitor. Cel mai probabil, pe aceasta baza va fi construit discursul din hemiciclul de la Strasbourg, care va trebui sa contina ceva mai multa reflectie autocritica pentru a suscita reactii pozitive din partea europarlamentarilor. Pe fond, însa, nimeni si nimic nu va putea atenua satisfactia doamnei von der Leyen în momentul în care va puncta relevanta finantarilor post-pandemie (în special, cea a resurselor alocate PNRR-urilor nationale) în conturarea noului profil al UE. Este, într-adevar, argumentul principal al Executivului european în relatia cu alte foruri si cu societatea civila. Ar fi de presupus, totusi, ca DSUE va fi calibrat în asa fel încât sa evite acuzatiile de festivism sau chiar de narcisism politic, adesea formulate împotriva autoritatilor de la Bruxelles. Reactiile publice vor fi mai numeroase si mai intense decât la precedentul DSUE, rostit într-o perioada în care aproape întreaga atentie era concentrata asupra pandemiei si asupra consecintelor ei economice si sociale. Între timp, orizontul s-a schimbat, iar UE reîncepe sa fie judecata în functie de performantele înregistrate în multiple arene - o invitatie implicita formulata de presedintele Comisiei prin intermediul DSUE. Este normal ca între temele de politica publica abordate în DSUE sa existe o ierarhie. Daca ne ghidam dupa documentul de sinteza mentionat mai sus, se va confirma prioritatea aspectelor de sanatate publica si a celor implicate de refacerea economica, plus tentativa de a revendica un leadership global în materie de combatere a schimbarii climatice. Presedintele Comisiei va încerca sa transmita ideea ca UE a iesit din criza (sau este pe cale sa o depaseasca) si se întoarce în forta în afacerile globale. Aici am avea parte de o încercare de a sustine ideea ca mecanismele de cooperare europeana înca functioneaza, în ciuda problemelor multe si mari care au afectat solidaritatea între statele-membre. Este important sa observam ca diversitatea corpului de cetateni ai UE obliga Comisia sa atinga un ansamblu larg de teme, iar aceasta afecteaza omogenitatea DSUE. Se face simtita, si în acest an, încercarea executivului european de a nu marginaliza o serie de chestiuni definitorii pentru integrarea europeana. Spre exemplu, în documentul publicat acum câteva zile, problema coeziunii - mereu interesanta pentru statele mai putin dezvoltate, precum România - este bine abordata, încercându-se crearea unei legaturi între asistenta pentru refacerea post-pandemie si reperele deja consacrate, cum ar fi fondul de dezvoltare regionala sau fondul social european. La fel se întâmpla si în alte cazuri, Comisia dorind sa transmita ideea ca UE detine suficiente resurse institutionale pentru a gestiona crizele si chiar pentru a le transforma în impulsuri pentru integrare. Doamna von der Leyen si ceilalti lideri de la Bruxelles vor continua sa fie expusi criticilor referitoare la lipsa de relevanta a UE în ecuatia globala de securitate, recent ilustrata de situatia din Afganistan, sau la alte dosare de politica internationala. Probabil ca aceste componente ale DSUE vor face obiectul unor îndelungi discutii în contradictoriu, fara ca cineva sa poata fi pe deplin convins ori pe deplin satisfacut. Ar fi de dorit ca liderii europeni sa dea dovada de mai mult curaj si sa deschida cu adevarat dezbaterea despre mult-discutata autonomie strategica a Europei, chiar daca în rândul statelor membre nu va aparea prea curând consensul. Acest obiectiv este greu de atins si, foarte probabil, va afecta negativ parteneriatul transatlantic, indiferent cine se va afla la timona politicii externe la Washington sau în principalele capitale europene.
