Suntem mai bogati, mâncam mai bine, dormim în paturi mai moi si mai calde, însa pe interior nu ne diferentiem cu absolut nimic fata de semenii nostri din trecut. Suntem la fel de nemultumiti, de nefericiti si de traumatizati. Ba poate chiar un pic mai mult… Se aud foarte des cuvintele trauma si traumatizare. Cred ca foarte multi care le folosesc azi în orice discutie nici nu stiu ce înseamna în realitate asimilându-le cu unele indispozitii mentale sau fizice de moment. Ei, bine, culmea e ca nu sunt departe de adevar în lumea în care traim, ba chiar de cele mai multe ori ating exact punctele sensibile, cele care ne sunt la îndemâna acum. Trauma este definita de psihologi ca fiind „un eveniment singular, neplacut, de o intensitate foarte mare, care apare în viata individului si care depaseste posibilitatile sale de adaptare. În general acesta genereaza o sensibilizare excesiva a individului la emotiile ulterioare. Atunci când trauma duce la stres post-traumatic, daunele pot implica schimbari fizice la nivelul creierului uman, schimbari de natura chimica, care afecteaza capacitatea persoanei de a face fata în mod adecvat stresului si care, pe termen lung, genereaza efecte patogene durabile”. Cauzele adevaratelor traume, dupa cum scrie la carte, pot fi: abuzurile fizice sau psihice din partea unor animale sau altor oameni (atacurile unor animale domestice sau salbatice, abuzul sexual, hartuirea, violenta domestica sau amenintarile verbale); evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele si eruptiile vulcanice, inundatiile, razboiul sau alte violente în masa; expunerea pe termen lung la situatii extreme care creeaza nesiguranta, cum ar fi instabilitatea materiala, familiala, religioasa, de anturaj etc. Traumele adevarate au fost mereu o prezenta stridenta în comunitatile de oameni si de animale. Sunt usor de recunoscut chiar pe strada câini care au fost traumatizati si sunt fie speriati de orice si oricine, încercând sa se ascunda în colturi cât mai izolate, fie sunt excesiv de violenti atacând cu cea mai mica ocazie si fara sa sovaie. La fel si la pisici, cai, soareci s.a.m.d. De-a lungul istoriei oamenii au avut nenumarate ocazii în care sa fie traumatizati. Epidemiile, invaziile altor popoare, atacurile animalelor, razboaiele, foametea si multe, multe altele lasau dupa ele indivizi cu cosmaruri si frici de nestapânit. Începând cu secolul XX aceste mari si clasice cauze au început sa dispara lasând un loc gol care însa trebuia umplut cu absolut orice, pentru ca este general cunoscuta groaza naturii fata de vid. Daca epidemiile nu mai erau atât de frecvente si cu impact urias, oamenii au cautat cu sârg alte surse de înspaimântare, daca nu reale, atunci chiar inventate, astfel încât astazi groaza noastra fata de îngrasare, caderea parului, aparitia ridurilor, a formatiunilor canceroase de tot felul sunt în aceeasi masura de traumatizante ca si ciuma bubonica, pelagra, variola si multe altele asemanatoare. Daca în zilele noastre nu mai suntem atacati atât de frecvent de ursi flamânzi, lupi, lei, tigri, serpi, scorpioni, aligatori, rechini etc. cum erau stramosii nostri, suntem totusi la fel de socati daca am fost atacati la un moment dat de câinele Bichon al vecinului, zgâriati de propria noastra pisica „nebuna”, muscati de o capusa, întepati de un spin de trandafir care s-a infectat si altele asemenea. Nimic nu e schimbat! În secolul XXI sunt statistic mai multi oameni care mor de obezitate decât de foame, cu toate acestea frica noastra fata de tot ce este legat de mâncare persista cu aceeasi intensitate. În plus, parca pentru a împinge si mai mult gradul de suportabilitate al psihicului uman, noi, cei moderni si „puternici”, scornim zi de zi din strafundurile imaginatiei noastre fara margini noi si noi surse de traumatizare. Copiii nostri, de pilda, sunt traumatizati din infinit mai multe cauze decât cei de acum 100 de ani, nu mai vorbesc de cei din istoria straveche. Ei pot fi afectati serios de o cearta domestica între parinti, de o scena violenta vazuta la televizor în mediul sigur si fara griji al sufrageriei din propriul apartament sau vila de lux, de un limbaj deocheat de pe holurile scolii, de un paianjen gasit atârnând de lustra, de o plosnita ce se misca dizgratios pe asternuturi, de mâncarimile provocate de un singur purice ratacit în haine, de un tipat de pisica în calduri din mijlocul noptii, de mâncarea „mereu aceeasi” ce le este servita la masa din familie, de faptul ca nu sunt destul de înalti, frumosi, inteligenti în comparatie cu ceilalti din jur sau de la televizor, ca nu au telefon la fel de performant ca al altor colegi, ca nu sunt lasati cât timp vor la tableta, ca nu au primit cadourile pe care si le-au dorit de Craciun, sau la fel de scumpe si interesante ca ale vecinilor, ca nu au haine de firma, ca parintii lor nu poseda una sau mai multe masini de lux, ca nu-si petrec vacantele în locuri exotice etc. Si nu glumesc deloc atunci când folosesc cuvântul traumatizare. Acei copii sunt cu adevarat, fara nicio exagerare, traumatizati din cauzele amintite mai sus. Efectul acelor lucruri, stari de fapt sau evenimente percepute drept oribile este comparabil la nivel psihic cu al copiilor care au trecut prin ciuma bubonica si au vazut cadavre zilnic, în putrefactie si la tot pasul, mai multe decât ar putea vedea un copil de azi furnici într-o plimbare prin parc, care au trecut prin razboaie cu crime de neimaginat, cataclisme cum nici în filmele cu finantare uriasa nu se pot vedea. Limita maxima a suportabilitatii este atinsa si la unii si la altii, iar alta mai sus nu exista. Daca te rastesti la un copil azi risti sa îi provoci un soc psihic asemanator unei explozii de obuz de acum 100 de ani. Suntem din ce în ce mai putin echipati a face fata factorilor agresori exteriori si interiori pentru simplul fapt ca cei exteriori sunt din ce în ce mai putini. Si adultii sunt la fel de traumatizati azi de rutina zilnica si de stresul de la serviciu ca stramosii lor care trebuiau sa vâneze cel putin un iepure pe saptamâna si sa tina departe fiarele padurii, astfel încât familia sa nu le moara de foame sau în gura unui tigru, si sa fie tinuti toti membrii ei la limita supravietuirii de pe o zi pe alta. Daca în Evul Mediu o executie pe esafod din piata publica în care alti oameni în carne si oase, fie ei vinovati ori nu, erau taiati în bucati în mod meticulos, spânzurati, rupti pe roti uriase ca niste cârpe, înjunghiati în mod repetat cu diferite obiecte si multe altele asemenea, era prilej de distractie pentru majoritatea locuitorilor cetatii, astazi aceste scene sunt fara îndoiala cauze sigure de traume psihice pentru aceeasi majoritate. Suntem mai bogati, mâncam mai bine, dormim în paturi mai moi si mai calde, însa pe interior nu ne diferentiem cu absolut nimic fata de semenii nostri din trecut. Suntem la fel de nemultumiti, de nefericiti si de traumatizati. Ba poate chiar un pic mai mult… Briscan Zara este scriitor si publicist
