Nimic nu pare mai impredictibil decât felul în care Europa se va aseza în anul care de-abia a început. Pandemia înca nu s-a încheiat, criza energetica si inflatia par sa fie aici pentru ceva vreme. Iar Rusia ameninta stabilitatea generala pe continent. Câteva teme ramân însa obligatoriu de atins în acest an. Europa a început anul privind nemultumita de pe margine la negocierile de la Geneva (SUA-Rusia) si Bruxelles (NATO-Rusia), care s-au referit tocmai la arhitectura de securitate europeana. Este adevarat, Washingtonul a dat asigurari ca nu va accepta decizii privitoare la Europa fara consultarea aliatilor de pe continent. Iar în NATO se afla si cele mai multe dintre statele membre ale Uniunii Europene. Totusi, sentimentul marginalizarii ramâne si e deranjant. Europa plateste acum pretul propriilor diviziuni si inconsecvente în relatia cu Rusia. Membrii de pe flancul estic al blocului, cu precadere Polonia, statele baltice si România, au denuntat mereu pericolul rusesc si au fost gata de aranjamente de securitate individuale cu Statele Unite, sub diferite forme: de la exercitii comune la prezenta militara sau scutul antiracheta. De partea lor, economiile vestice vedeau mai degraba potentialul de profit al relatiei cu Rusia, fie prin investitii directe, fie prin gazduirea pe propriile teritorii a unor interese rusesti. Anexând Crimeea si alimentând separatismul din Donbas, Rusia a sanctionat încheierea de catre Ucraina a Acordurilor de Asociere si Liber Schimb cu Uniunea Europeana. Maidanul de la Kiev a fost tocmai expresia revoltei populare fata de încalcarea de catre Viktor Ianukovici a promisiunilor publice privind încheierea Acordului. Duritatea cu care Kremlinul a replicat i-a surprins, la început, pe oficialii de la Bruxelles si din capitalele statelor membre. Ei nu întelegeau de ce Rusia resimte acordurile de asociere ca pe o amenintare strategica. Aveau sa înteleaga, cu timpul, ca Vladimir Putin vede democratizarea si europenizarea vecinatatii sale apropiate drept o amenintare existentiala pentru regimul sau. Asa cum a vazut, de altfel, revolutia ucraineana care l-a alungat pe Ianukovici. Brexitul si alegerea lui Donald Trump aveau apoi sa cimenteze în rândul europenilor ideea ca au nevoie de o decizie coerenta în politica externa. Dupa schimbarea de garnitura de la Casa Alba, constituirea aliantei Pacificului, AUKUS, fara stirea europenilor si mai cu seama felul în care a fost operata retragerea din Afganistan au aratat ca autonomia strategica este optiunea corecta pentru europeni. Conceptul a fost formulat de Emmanuel Macron, presedintele europenist al Frantei. Între timp, a fost acceptat de-a lungul si de-a latul Uniunii, chiar si în rândul tarilor care se temeau ca acesta s-ar putea contrapune Aliantei Nord-Atlantice. Iar autonomia strategica a capatat noi dimensiuni în contextul pandemiei: economica, sanitara, tehnologica. Anul 2022 ar trebui sa aduca o consolidare a autonomiei strategice europene, dar multe depind de rezultatele alegerilor prezidentiale din Franta, din aprilie-mai. De fapt, anul 2022 ar trebui sa aduca strângerea relatiilor UE-NATO. În acest an, ambele organizatii îsi vor constitui sau revizui viziunile strategice si este de presupus ca o vor face de comun acord. „Parteneriatul strategic dintre UE si NATO este esential pentru pacea si stabilitatea din Europa“, a afirmat presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen dupa o întrevedere din 9 ianuarie cu secretarul general Jens Stoltenberg. În acest an, UE urmeaza sa adopte prima sa analiza comuna asupra amenintarilor, „Busola Strategica“, document care urmeaza a fi adoptat în martie si care ar trebui sa defineasca nivelul de ambitie militara a blocului. La rândul sau, NATO urmeaza sa îsi actualizeze Conceptul strategic, pentru prima data într-un deceniu. Se va întâmpla la summitul de la Madrid din vara. Actualizarea este obligatorie. Ultima versiune a conceptului NATO a fost aprobata în 2011 si definea Rusia ca „partener de securitate“, un concept care nu se mai potriveste deloc cu situatia actuala, când trupele ruse ameninta la frontiera Ucrainei. Un element important în aceasta ecuatie este tocmai sprijinul Casei Albe pentru integrarea UE în domeniul apararii. Putem astepta în 2022 câtiva pasi interesanti înainte în cooperarea NATO-UE. Cititi materialul integral pe newsweek.ro
