La data de 24 iunie se sarbatoreste Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul si cea straveche a Sânzienelor si Dragaicei, dar si Ziua Iei. „În functie de zona, unul sau altul dintre staturi are rolul principal. În Bucovina, de pilda, Sfântul Ion de Vara se bucura de o tinere speciala, fiind identificat cu Sfântul Ioan cel Nou, ale carui moaste se afla la Suceava. Oamenii merg acolo în pelerinaj. Exista texte scrise care se refera la minunile acestui sfânt - cum a pedepsit el, pe ecleziarhul care a furat din darul oamenilor pentru biserica. Legende transmise pe cale orala povestesc cum Sfântul era pastor si tatal lui îl vedea des stând cu privirile pierdute spre cer, rugându-se si râzând. Odata l-a întrebat ce vede, si baiatul i-a spus sa-si puna piciorul peste piciorul lui. Atunci tatal a vazut cerul deschis si pe Dumnezeu tinând în mâna tunetul care arata ca un bici împodobit cu flori. În alte locuri, „greutatea” sarbatorii este data de relatia cu Sânzienele, niste zâne bune care zboara noaptea prin vazduh. Mai ales în noaptea dinspre sarbatoarea lor, sunt foarte generoase: dau noroc pentru holde, pentru sanatate. Devin rele numai daca le supara oamenii. De Sânziene, fetele culeg florile albe sau galbene numite sânziene si îsi împletesc din ele cununi si cingatori. Cingatorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri si cosmetice. Cununile se pun pe casa, fiecare membru al familiei are cununa lui. Dupa felul în care se usuca, sunt luate de vânt sau cad, cununile vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va casatori, cine va muri. De Sânziene se strâng plante de leac. Pâna la Rusalii plantele nu erau bune, erau ciupite de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli, tot felul de vraji. În aceasta noapte gasesti mai usor iarba fiarelor care descuie lacate. Sunt mai multe procedee. Unul dintre ele este asa: iei un lacat, îl legi cu o sfoara si îl târâi dupa tine prin iarba, noaptea în câmp. Când auzi ca s-a desfacu, înseamna ca lacatul a dat peste iarba fiarelor. De Sânziene este interzis sa te scalzi. În alte locuri din tara, sarbatoarea se numeste Dragaica. Câteva fete frumoase se fac Dragaici. Una dintre ele se îmbraca în mireasa. Ea are puteri deosebite, da bob grâului, miros florilor....Dupa ce a fost Mireasa - Dragaica, fata nu se poate casatori timp de trei ani. De trei ani are nevoie sa se curete de fortele luminoase cu care s-a impregnat într-o singura zi! O alta varianta de Dragaica se face cu patru fete, dintre care doua îmbracate barbateste. La românii din Balcani, sarbatoarea se numeste Taghiani. Fete, caldari cu apa împodobite cu flori în care s-au pus bijuterii de argint, cântece... De obicei, Biserica sarbatoreste ziua mortilor sfintilor, adica ziua nasterii lor pentru viata vesnica. Uneori însa e sarbatorita si ziua de nastere a sfântului. Este cazul Sfântului Ioan Botezatorul, cel numit în cartile religioase „Luceafarul” pentru felul în care pregateste nasterea „Soarelui”, Iisus Hristos. Sarbatorita în 24 iunie, nasterea cea peste fire a lui Ioan - caci Elizabeta îl aduce pe lume la batrânete- pregateste apropiata minune a nasterii din Fecioara”. Ziua Iei Ia sau camasa alba reprezinta, în general, piesa de baza a costumului popular. Din copilarie pâna la moarte, camasa îl însoteste pe taran la muncile câmpului, la sarbatori, la nunta. Colectia Muzeului Taranului Român de aproximativ de 4.500 de camasi taranesti (femeiesti si barbatesti) ne dezvaluie faptul ca exista o camasa a duminicilor, a sarbatorilor de peste an, a nuntilor si a botezurilor, a datinilor si a obiceiurilor, camasa mortului (camasa-horbota a momentelor îndurerate), camasa fecioriei si a vaduviei, camasa Craciunului si a Pastilor, precum si camasa de soacra, lucrata de mireasa pentru a-si dovedi îndemânarea si talentul. Legata de un stravechi rit agrar („Sânzienele”), camasa de Dragaica este cea mai frumoasa dintre camasile de zestre ale celei mai mândre si harnice fete, aleasa Dragaica.
