* sau altfel despre „anul european al tineretului” Dupa o criza sanitara care i-a tinut în case, distantati fizic de prieteni, colegi, profesori, tinerii s-au reunit în salile de curs, la birouri, în locurile preferate pentru petrecerea timpului liber. Sfârsitul pandemiei, asa cum a fost declarat de autoritati, a coincis cu declansarea unei crize geopolitic: razboiul declansat de Rusia lui Putin. Economia europeana tremura din toate încheieturile, amenintata de restrictionarea alimentarii cu gaz dinspre Rusia, flagelul preturilor tot mai mari la energie, inflatie galopanta. Frica de boala este completata de frica de razboi, apoi urmeaza frica de saracie. O crestere a inflatiei peste 3- descurajeaza consumul, afecteaza productia, subrezeste nivelul de trai. Acum, în România, inflatia depaseste 15-. Oamenii asista neputinciosi la devalorizarea activelor, ajusteaza cheltuielile urmarind cu prioritate achitarea facturilor la întretinere, utilitati si achizitionarea de bunuri esentiale. Vara s-a terminat, concertele si petrecerile ramân simple postari pe retelele de socializare, clopotelul suna, lumea se reîntoarce la rutina de dinaintea vacantei, cu un ochi pe stirile despre razboi, cu alt ochi pe facturile lunare. În tot acest timp, unii tineri se întorc la scoala si/sau la munca, altii asteapta sau cauta job-uri mai bune, în general fiind preocupati de un trai mai bun. Anul 2022 este declarat de Uniunea Europeana ca fiind „anul european al tineretului”, Comisia Europeana propunând ca obiectiv prioritar „includerea tinerilor si prioritatilor acestora în elaborarea politicilor viitoare, precum si organizarea de activitati dedicate tinerilor în întreaga UE”. Potrivit statisticilor oficiale, un european din sase se încadreaza în segmentul de vârsta 15-29 ani. Cercetarile sociologice la nivel european releva faptul ca un tânar din trei s-a confruntat cu dificultati în perioada crizei sanitare COVID-19, 40- din tinerii europeni se tem pentru propria sanatate, somajul în rândul tinerilor din UE a crescut de la 11,9- în anul 2019 la 13,3- în anul 2020. Eurostat arata ca, în perioada 2015-2019, rata deprivarii materiale severe pentru tinerii din UE cu vârsta cuprinsa între 15 si 29 de ani a scazut de la 8,4- la 5,4-, dar a crescut la 6,5- în anul pandemic 2020. Cu toate problemele lor, tinerii din UE ramân atasati de ideea europeana, 75- dintre ei având o imagine pozitiva legata de Uniunea Europeana si de democratie. Din perspectiva Comisiei Europene, cea mai presanta problema legata de tineri este tranzitia de la scoala/învatamânt la locul de munca. Tinerii sunt cei mai afectati de inactivitate economica, subocupare, somaj, saracie. Din ce în ce mai des cad prada consumului de droguri si alcool, jocurilor de noroc, videochat-ului, prostitutiei, anxietatii, depresiei. Tinerii sunt afectati de somaj într-o masura mai mare decât adultii deoarece nu întotdeauna pregatirea lor scolara are corespondent cu ceea ce se cere pe piata muncii; multi dintre tineri se afla la prima experienta a angajarii având experienta de munca limitata; de multe ori sunt angajati în baza unor contracte de munca cu norma partiala, pe perioada determinata, fiind usor de concediat atunci când economia da semne de slabiciune. Însa, sunt si tineri care îsi gasesc de munca înca din timpul studiilor la scolile profesionale si postliceale sau din timpul studiilor universitare. În acest sens, Eurostat a diseminat recent o serie de date referitoare la participarea tinerilor studenti si ucenici pe piata muncii. România se încadreaza iarasi în categoria „performanta de a fi ultimii”: doar 2- dintre studentii si ucenicii din România participau în 2021 la piata fortei de munca (inclusiv joburi part-time, de weekend etc.), cel mai redus nivel din Uniunea Europeana si de peste zece ori sub media de 23-. Cel mai mare procent de participare pe piata muncii a studentilor si ucenicilor din segmentul de vârsta 15-29 de ani a fost înregistrat de Olanda cu 70-. Tarile din nordul UE se plaseaza cel mai bine la acest indicator, în timp ce sudul mediteranean ramâne cu probleme. Desi reclama lipsa fortei de munca, România are probleme si cu tinerii care nu învata, nu muncesc, nu urmeaza vreo forma de pregatire profesionala (NEET). Potrivit Eurostat, în anul 2021, ponderea tinerilor cu vârsta între 15 si 29 ani din România care nu muncesc, nici nu învata este de 32,7-. Ratele NEET în statele membre ale UE pentru persoanele cu vârsta cuprinsa între 15 si 29 de ani cu un nivel scazut de educatie au variat între 6,4- în Suedia si 32,7- în România în 2021. Privind mai atent aceste cifre, sase tari au avut rate NEET mai mari decât media pentru UE si aceste tari au fost: Slovacia (16,6-), Spania (18,4-), Malta (20,3-), Italia (23,0-), Bulgaria (24,4-) si România (32,7-). De ce doar 2- dintre studentii români se angajeaza înca din timpul facultatii? Pentru ca au bani pentru cheltuiala de la parinti, prefera sa se distreze, sunt antrenati în activitati aducatoare de bani la limita licitului, nu au deprinderea de a munci, nu au fost socializati în cultura muncii. Pentru unii tineri, studentia înseamna o prelungire a liceului condimentata printre altele cu participarea la cursuri si distractie. Altii, de obicei, o minoritate, sunt preocupati de acumularea unor cunostinte si competente care sa le faciliteze tranzitia de la scoala la munca. Cu exceptia studentilor de la stiinte tehnice (politehnica) care au mai multe oferte de a lucra cu norma partiala în domeniul în care se pregatesc, ceilalti studenti au doar alternativa angajarii în servicii care nu necesita o pregatire specializata: HORECA, comert cu amanuntul, call-center si alte asemenea. Studentii care lucreza cu norma întreaga au dificultati în parcurgerea cursurilor, lucrarilor de la seminarii si laboratoare, la examene. Finalizarea studiilor de licenta nu înseamna pentru toti tinerii confruntarea cu piata muncii. Studiile postuniversitare (masteratul si doctoratul) au reprezentat multa vreme o perioada de tranzitie de la scoala la munca, o atenuare a ceea ce, de pilda în anii 90, era un „soc biografic”. Amânarea angajarii se resfrânge si în parasirea târzie a casei parintesti. În 2021, în întreaga UE, tinerii au parasit casa parinteasca în medie la vârsta de 26,5 ani. Tinerii din România parasesc casa parinteasca în medie pe la 28 de ani, barbatii pe la 30 de ani, iar femeile mai repede, pe la 26 de ani. În majoritatea tarilor UE din nord si vest, tinerii au parasit casa parinteasca în medie la începutul pâna la mijlocul vârstei de douazeci de ani, în timp ce în tarile sudice si de est, vârsta medie era la începutul anilor treizeci. Parasirea târzie a casei parintesti reprezinta si o forma de autoprotectie sociala a tinerilor. Conform Eurostat, în anul 2020, la nivelul UE, tinerii cu vârsta cuprinsa între 16 si 29 de ani care nu locuiau cu parintii erau mai expusi riscului de saracie (25,9-) decât cei care locuiau cu parintii (17,8-). În România, rata riscului de saracie si excluziune sociala la tineri era de peste 36- la nivelul anului 2020. Din cauza saraciei, tot mai multi tineri din România se vor gândi la emigrare ca solutie a problemelor lor existentiale. În România exista cerere de forta de munca, dar multe locuri vacante sunt salarizate precar, mai ales cele din asa-numita „industrie a ospitalitatii”. Salarizarea în constructii, industrie si agricultura a devenit ceva mai atractiva, dar munca grea nu încânta pe nimeni. În aceste domenii, tinerii muncesc de nevoie, nu de placere. Si daca tot trebuie sa munceasca mult si greu, tinerii prefera sa o faca în strainatate. În lipsa suportului financiar al parintilor, fara „pile, cunostinte si relatii”, fara o pregatire axata pe competentele digitale si în utilizarea limbilor straine, fara disponibilitatea de a munci, viitorul tinerilor pe piata muncii devine complicat. Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Directia Judeteana de Statistica Iasi si lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi
