Toba este cunoscuta de milenii, atât ca instrument muzical, cât si ca mijloc de transmitere codificata a informatiilor la distanta. De asemenea, la nivel social, toba mai este invocata, nu tocmai într-un sens pozitiv - „a bate toba” nefiind chiar o preocupare care sa ateste o mare eleganta si discretie în ceea ce priveste relatiile dintre oameni. Tobele fac parte din categoria instrumentelor de percutie. Cuvântul „percutie” vine din latinescul „percussio” (lovitura sau bataie ritmica) si descrie acele obiecte capabile sa produca anumite sunete în urma unei lovituri. Conform clasificarii Sachs-Hornbostel a instrumentelor muzicale acustice, instrumentele de percutie sunt de doua feluri: membranofone (prevazute cu o membrana întinsa, din care iese sunetul în urma loviturii) si idiofone (instrumente ce nu au membrane, sunetul producându-se în urma lovirii peretilor obiectului muzical, cum sunt clopotele). Foarte interesant este faptul ca instrumentul nostru arhaic folosit la sarbatorile de iarna, buhaiul, este tot un instrument membranofon. Tehnologia a actionat implacabil si asupra tobelor, în mod rapid si sigur, în ultima suta de ani. Dupa definitie, tobele nu sunt decât niste instrumente de percutie membranofone, alcatuite dintr-un cilindru realizat dintr-un material rigid, a carui adâncime este mai mica decât diametrul, închis la extremitati cu doua membrane, una folosita pentru a fi actionata (lovita), cealalta pentru rezonanta, fixate pe cilindru cu ajutorul unor inele rigide. Corpul tobelor poate fi fabricat din lemn (artar, mahon, plop, palisandru, placi aglomerate din lemn etc.), materiale plastice, precum plexiglasul (metacrilat de polimetil) sau metal, fiecare dintre aceste materiale având propria sa amprenta sonora. Membranele au fost confectionate, de-a lungul timpului, din piele de vita, porc, magar sau aligator. Progresele chimiei au facut posibila utilizarea si a unor membrane din tereftalat de polietilena (denumiri comerciale: Sustadur Pet, Zellamid 1400 Arnite, Polystar, Melinex, Mylar etc). Cel care a pus în valoare noul avans tehnologic a fost Remo Delmo Belli (1927 - 2016), care, în 1957, a pus în circulatie noile membrane, dupa ce, împreuna cu chimistul Samuel Muchnick, au gasit o modalitate de lipire a membranelor de inelele metalice care se atasau de corpul tobei. Aceste membrane au avantajul unui sunet mai puternic si a unui pret mai redus, dar sunt inflamabile (cei de la Compact au patit-o, în 1989, pe litoral, când niste reflectoare de scena, aprinse în mod accidental, între concerte, au dus la declansarea unui incendiu care a produs arderea „fetelor” tobelor - norocul lor a fost ca bateristul Lelut Vasilescu avea niste membrane de rezerva, asa ca s-au descurcat pâna la urma. Mai complicat a fost cu statia Marshall a lui Ordean, care a fost udata cu galeata, dar, dupa o expunere a acesteia pe plaja de la Venus, s-a constatat ca un tratament solar intens face minuni în cazul echipamentelor audio de mare putere). Si, totusi, cine bate toba mare? În 1909, William Frederick Ludwig, împreuna cu fratele sau, Theobald Ludwig, au înfiintat Ludwig & Ludwig Drum Company la Chicago. Ei au fabricat prima pedala de toba, care permite bateristilor sa se exprime cu toate cele patru membre (din pacate sunt si cazuri tragice, precum cel al lui Richard John Cyril „Rick” Allen de la Def Leppard care si-a continuat cariera de baterist dupa ce si-a pierdut bratul stâng într-un accident auto). O alta inovatie care a influentat modul de exprimare artistica la baterie consta în aparitia tobelor electronice, la care sunetul nu se produce pe cale acustica, ci pe cale electronica. Tobele sunt de dimensiuni mici, li se spune pad-uri, iar, la lovirea acestora, socul mecanic este transmis la niste senzori piezoelectrici, care genereaza un curent electric, care este mai apoi filtrat, amplificat, esantionat etc., si transmis la casti, la statii de amplificare etc. Avantajul, în cazul castilor, este acela ca ceea ce se aude în jur este strict sunetul produs de bete pe pad-uri, astfel încât se înlatura pericolul de a stresa pe colegii de apartament, evitându-se discutii, certuri, divorturi, procese cu vecinii etc. Cei care au salvat omenirea de la o poluare sonora care ar fi afectat buna convietuire a oamenilor, au fost Graeme Edge, chitaristul ritmic de la The Moody Blues si profesorul Brian Groves de la Universitatea Sussex, care au dezvoltat prima toba electronica din lume, la începutul anilor '70. Nici betele cu care se bat tobele nu au scapat de influenta tehnologiei. De regula, acestea se fac din lemn, de exemplu, stejar, artar sau nuc. Deoarece betele se uzau rapid, un baterist american, Joe Calato, prin anii '50, inventeaza betele cu vârf din nylon, care erau mai rezistente si produceau un sunet mai intens. Oricum, într-o formatie rock, tobosarul munceste cel mai mult. În Istoria rock-ului românesc scrisa de Nelu Stratone, vol. I, Rock sub secera si ciocan, Nancy Brandes evoca o întâmplare de când erau în turneu cu Rosu si Negru: Era în vremea turneelor romantice si a solourilor fara sfârsit, tinute prin concerte nepreluate de televiziune, acolo unde toti dadeam adevarata masura a valorii noastre. Ajunsesem cu întârziere „la locul faptei” si am intrat pe scena fara sa fi apucat sa mâncam. Când a venit momentul de solo al lui Tandarica, am parasit cu totii scena si l-am lasat singur sa bata. Ne-am apucat sa mâncam, vreo jumatate de ora, timp în care el a dat în tobe pâna la epuizare. Sala era în extaz, dar el era terminat, vreau sa spun cu glicemia la pamânt. Ne-am întors într-un târziu si am continuat concertul. S-a cam suparat pe noi, dar am ramas totusi prieteni. Bateria a fost si este un instrument scump. Mike Vlahopol spune ca îsi dorea sa fie baterist, dar tatal sau nu avea bani pentru o baterie, motiv pentru care ca i-a luat o chitara. Asa ca se poate spune ca nu artistii îsi aleg instrumentele, ci instrumentele îsi aleg artistii! Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
