Traim vremuri ciudate! Pe masura ce statul se umfla, viata noastra devine din ce în ce mai complicata, mai scumpa, mai apasatoare. Avem functionari peste functionari pe oriunde: agenti, inspectori si referenti, registratori si alti bagatori de seama, consilieri si experti, servicii peste servicii cu bani peste bani, directori si sub directori. Statul nostru e un fel de lacas plin de pomanagii, care nu are coloana vertebrala si nici directie, care este lipsit de suflet patriotic, de caracter si de logica si care vine peste noi de dimineata pȃna noaptea cu ordinul amenintator „sa platim”. Apoi, cu ordinul „sa facem” si cu multe interdictii „sa nu facem aia si aia”. Statul nostru ineficient, burdusit de neamuri, prieteni si dame bine papa tot ce produce biata economie, tot ce împrumutam si tot ce tiparim pentru acoperirea deficitului. Statul nostru obez traieste din împrumuturi si cred ca este singurul stat de pe planeta care pentru supravietuirea clientilor sai se împrumuta cu dobînzi de 8,5- si nu da afara pe nimeni. Unii sunt platiti prost si obligati sa… ciupeasca, altii sunt platiti de pomana si se fac ca exista, iar cei mai multi sunt platiti regeste fata de bietul lucrator cu bratele. Statul român se ocupa numai cu vamuirea cetatenilor si cu aducerea lor la acelasi nivel de mediocritate. Statul român este o masina de tocat caractere si destine. Cum ridica unul capul, cum îl scurteaza si îl împinge în cusca resemnatilor. Orice idee salvatoare, orice proiect, orice ideal se clatina la întȃlnirea cu „nu se poate” si toate mor sub marea presa a nepasarii si indolentei. În statul român, toti au merite, au sporuri, prime, vacante, toti au argumente pentru promovare si angajare nedeterminata. Fiecare zice si crede ca ar vrea multe si marete, dar nu-l lasa sistemul, fiecare este destept, dar îl prosteste masinaria, fiecare e pregatit temeinic, dar nu poate face nimic. Fiecare pretinde cresteri salariale, compensari si premii, dar nimeni nu moare de dragul eficientei. Statul român democratic este un altoi de nestiinta cu nepasare si cu hotie în forme care frizeaza genialitatea. Armata este statul si este importanta ca ne apara. Serviciile secrete sunt importante ca ne pazesc si pe noi si pe armata, judecatorii si procurorii ca vegheaza la împartirea dreptatii si la respectarea legilor. Toti sunt rasplatiti pentru simpla lor existenta si pentru adormirea oricarei stari de nemultumire. Si pentru ca statul are si o asa zisa a patra putere, a fost inventata si pentru ea o recompensa. Tot ce se scrie despre stat este cotat ca fiind creatie si, ca atare, la fel ca necititii scriitori, daca sunt membrii la o uniune, merita si ei macar 30 de arginti în plus. Doar sunt creatori de realitati sociale, economice si politice! Ce conteaza ca toate se risipesc precum fumul si nu ramȃne nimic? Pȃna la urma, statul român nu-i decȃt masinaria complicata si de neînteles, menita sa-l ameteasca pe badea Gheorghe care, la o adica, va fi obligat sa mearga la razboi si sa-l apere! Doar nu s-o duce aparatul de stat la razboi! Vorba aia “la placinte înainte, la razboi înapoi!
