Pe 21 septembrie 2023, Parintele Marian Timofte, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor, a obtinut titlul de doctor în Teologie cu o teza intitulata: „Manastirea si Epitropia Sfântul Spiridon în perioada 1752-1948. Doua veacuri de slujire misionara, filantropica si culturala”. Aceasta lucrare, gratie unei munci asidue de cercetare, este un excelent ghid în aprofundarea unui capitol extrem de consistent din istoria noastra – cel al filantropiei medicale nascute în ograda Bisericii. De altfel, Parintele profesor Ion Vicovan, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae” din Iasi si îndrumatorul tezei de doctorat, a subliniat, în interventia sa, „importanta si unicitatea probabil chiar în lume” a acestei Epitropii numite, pe scurt, Spiridonia. Mai jos, am selectat doar câteva informatii care, în sine, sunt graitoare pentru importanta acestui asezamânt fondat în 1752 de ctitorul Stefan Bosie si care a activat neîntrerupt pâna la 1948, când a fost desfiintat de un regim ostil lucrarii Bisericii. În timpul comunismului, Biserica „Sfântul Spiridon” a functionat ca paraclis mitropolitan, neoficial fiind si paraclis al spitalului, o raritate pentru acele vremuri. În 1991, Biserica „Sfântul Spiridon” devine parohie, din 2005 fiind încredintata Parintelui Marian Timofte, ca paroh. Spitalul „Sfântul Spiridon” – care functioneaza si azi cu aceasta titulatura – a fost primul, dar nu singurul asezamânt medical zidit de Epitropia Manastirii „Sfântul Spiridon”. Istoria mai consemneaza alte 11 spitale si alte 6 institutii zidite „pentru ocrotirea batrânilor, orfanilor, infirmilor si a celor suferinzi de boli psihice”, raspândite practic pe „tot teritoriul Moldovei (de la Botosani pâna la Galati), inclusiv în stânga Prutului”. La Spitalul „Sfântul Spiridon” erau tratati gratuit toti cei aflati în suferinta, fara nici un fel de discriminare, indiferent de religie, etnie sau alte considerente. Un lucru ce astazi pare firesc, dar pe vremea aceea era destul de rar întâlnit. Asa cum a subliniat în luarea de cuvânt de la sustinerea tezei de doctorat medicul si profesorul Eugen Târcoveanu, „prima unitate ambulantiera din tara s-a înfiintat cu ajutorul acestei Epitropii”, la Iasi. Mai mult, spitalul avea o farmacie care dadea medicamente celor saraci, pe principiul numit astazi „retete compensate”. Spitalul „Sfântul Spiridon” a avut si o contributie esentiala „la aparitia si dezvoltarea învatamântului medical universitar iesean”, mai ales prin medicii pe care, la începuturi, i-a adus din Occident. Iasul avea, asadar, anvergura europeana înca din acele vremuri. În fruntea Spiridoniei au fost numeroase personalitati, între care as mentiona, în chip deosebit, pe profesorul Gr. T. Popa, al carui nume îl poarta astazi Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi. Fara nici un fel de comentariu, va voi lasa sa lecturati, în final, un pasaj consistent din cuvântul pe care acesta l-a rostit, în calitate de epitrop al Epitropiei, pe 2 martie 1940, în Biserica „Sfântul Spiridon”. „Vremurile în care traim s-au înasprit mult din punct de vedere al sufletului omenesc. În ciuda marilor progrese pe care le-a facut iscusinta omului, de pe urma careia a iesit o usurinta de trai nebanuita, calitatile morale au scazut pâna la o treapta vecina cu aceea a salbaticiei. Placerea momentului a ajuns sa fie suprema virtute si bunurile sufletului s-au risipit pâna la istovire. Oamenii vor sa traiasca în huzur trupesc si fara înaltare a sufletului. De aceea nu a fost, poate, o epoca mai cruda în trecutul omenirii decât cea de azi. Varsarea sângelui nu mai sperie pe oameni, cruzimea pare a fi dorita si neomenia nu mai rusineaza. Sa privim în jurul nostru cu oarecare atentie, sa ascultam faptele vremii noastre si ne vom da seama cât de mult s-a animalizat omul. Popoarele se încaiera, statele fac razboaie tagaduind ca le fac; oameni foarte abili si îndrazneti arunca moartea de pretutindeni peste spitale, peste biserici, peste copii si oameni batrâni, fara aparare. Oamenii si-au omorât sufletul si se cred semizei. Dar, pâna la urma, ei vor întelege ca sunt totusi fapturi slabe, menite pierii, care nu pot atinge vesnicia decât prin spirit, prin sufletul înaltat catre Dumnezeu. Aceasta înaltare se face însa numai prin ceea ce se cheama fapta buna” (Gr. T. Popa). Orice asemanare cu realitatea zilelor noastre este – sau nu? – pur întâmplatoare.
