M-a izbit actualitatea acestui text scris cu peste sapte ani în urma, de care uitasem. Îl reiau, neschimbat, desi poate ar fi trebuit sa-l intitulez „Revansa Securitatii asupra Partidului” (nu mai amintesc în acest context de remarca de neuitat a lui Alexandru Paleologu: „dupa 1989, pluralismul politic a însemnat în România o multitudine de pecereuri!”). „Numai cine nu a trait în national-comunismul lui Ceausescu poate crede ca patura conducatoare, nomenclatura, alcatuita din privilegiatii regimului provenind atât din partid, cât si din politia politica, armata sau servicii de informatii era o structura omogena. Construita din aluviuni sociale si de cariera, cuprinzând oameni ai timpului lor, dornici de afirmare, dar si canalii lipsite de scrupule, aglutinând oameni inteligenti, prostovani sau toape cu ofiteri acoperiti sau tradatori de tara, nomenclatura reprezenta o lume a ei, indiferenta, paralela fata de aceea a oamenilor obisnuiti, fie ei membri de partid sau nu (desigur ca persecutatii regimului formau o categorie aparte, în afara acestor categorii generice). O analiza serioasa a acestei lumi autarhice, cu specificitatea ei, cu rolul si cu straturile pe care le presupunea, cu strategiile si razboaiele fratricide din interiorul ei, nu s-a facut înca, desi ar fi extrem de revelatoare din punct de vedere stiintific si istoric. Pentru ca radacinile raului public românesc de acolo pleaca si poate ca o analiza fara patima ne-ar ajuta sa exorcizam acest duh malefic care a adus tara în subdezvoltare si dezbinare, într-un nedetonat înca, dar previzibil si amenintator, posibil razboi civil. De care sunt vinovati, în integralitatea lor, membrii acestui strat fetid al istoriei recente, cei care l-au dat jos pe Ceausescu nu pentru a moderniza tara, ci pentru a o jefui eficient si pentru a se bucura, macar în interstitii pretins democratice, de putere si privilegii. Si de sentimentul agresiv afisat al impunitatii. Daca despre retelele nomenclaturistilor de partid, vechi sau create si reproduse în post-comunism, s-a mai vorbit pe ici pe colo, despre tentaculele subterane ale spionajului ceausist nu s-a scris decât în forma literara, fie ca mitizare eroica, supra-patriotica, fie ca diabolizare isterica, irationala. Poate ca se vor gasi istorici care sa faca o analiza obiectiva pe viitor, provocati de isprava deja fostului presedinte Basescu, cel care desi adânc legat, istoric si functional, de aceste servicii si care a fost, legal, beneficiarul unor informatii pe care nu se sfieste acum sa le utilizeze electoral, s-a trezit, la spartul târgului, sa detoneze cinic o mica bomba mediatica cu speranta iluzorie a unui mare cutremur politic. Cum legea îmi interzice sa ma implic în campania electorala, ma voi margini doar la o scurta introducere la analiza teoretica si istorica a fenomenului ca atare fara a intra în detaliile care privesc persoanele. Desigur ca marea problema nu o reprezinta, pentru mine cel putin, cine este ofiter acoperit si care ar fi calea legala de a-l descoperi, nici, la urma urmelor, ce misiune ar fi avut, ci, mult mai abrupt, de ce ar avea treaba un serviciu de informatii externe, împotriva legii sale de functionare, cu realitatea din tara, obiect de activitate al altor servicii si structuri. Pentru ca, daca lucrurile stau asa, si presedintele poate dovedi ca SIE este implicat în politica interna, ca recruteaza oameni pe care îi foloseste în punctele cheie ale deciziei politice si economice, lucrurile se complica. Orice serviciu de informatii externe din lume, desi supus controlului civil în tarile democratice, beneficiaza, prin natura lucrurilor, de câteva facilitati speciale, între care conspirarea totala si imprescriptibila a agentilor si o anumita libertate economica ce le permite obtinerea de fonduri, complementare celor alocate de la buget, pentru desfasurarea complicatelor si costisitoarelor lor activitati specifice. Bunaoara, stim astazi ca familia Ceausescu nu avea, ca atare, bani depusi pe numele lor în strainatate, ci ca se folosea discretionar de aceste fonduri operationale ale Directiei de Informatii Externe, fonduri obtinute si administrate de diverse companii de comert exterior si depozitate, unele, în conturi anonime administrate de câte un ofiter superior. E limpede astazi ca toti cei care, la 22 decembrie 1989, aveau acces la aceste conturi le-au devalizat si au devenit mari oameni de afaceri, unii miliardari. E, de asemenea, mai mult decât clar de ce si de cine a fost jefuita si ruinata dupa revolutie Banca Româna de Comert Exterior, instrumentul bancar national prin care erau operate toate aceste activitati. Dar, pe de alta parte, stim ca aceste institutii, vitale pentru prezenta noastra în NATO, au fost atent monitorizate în ultimul deceniu si am primit garantii, chiar de la ultimul ambasador american, ca ele sunt astazi perfect functionale dupa standardul democratic si ca ele sunt apreciate ca parteneri credibili si profesionisti de cei ce au, cu siguranta, toate informatiile necesare unei astfel de judecati. Atunci care ar fi baiul? Ridicând impudic un colt al plapumei, Traian Basescu ne sugereaza, cred eu, ca fosti ofiteri, desi dezactivati între timp, se folosesc de platosa pe care le-o ofera legea conspirarii, precum si de retelele economice subterane si, având acces la informatii clasificate, devin cei mai importanti jucatori si speculatori economici de pe piata, ruinând, în beneficiu propriu, avutia nationala. Sau, altfel spus, dupa cum ne reaminteste întelepciunea populara, «nu ne vindem tara, ca sa o poata lua pe nimic, ai nostri». În termeni de economie de piata însa, aceste practici incorecte se numesc concurenta neloiala, iar democratiile occidentale, interesate în expansiunea corporatiilor lor, le monitorizeaza cu atentie. Si, câteodata, mai ajuta si justitia sa-si faca datoria. Se «sparie gândul» sa mearga mai departe, la devoalarea mecanismului folosit în URSS de fostii agenti sovietici, numiti siloviki, cei care au preluat controlul resurselor naturale si a întregii activitati economice din Rusia, devenind miliardari sub comanda unui fost sef de serviciu de spionaj, cei care sunt maestri la folosirea instrumentelor bancare paralegale din offshore-uri. Caci, daca urmarim modul premeditat în care Rusia a destabilizat cu intentie, din punct de vedere economic si politic, toate tarile din pretinsa lor sfera de influenta si daca ne aducem aminte ca, în ciuda clamatei noastre independente fata de Kremlin, în 1968, datele obtinute de legendara «operatiune Caraman» au fost imediat urcate într-un avion militar si duse la Moscova si daca ne mai gândim ca, poate, contraspionajul a ajutat la trecerea în adormire a unor personaje din servicii asupra carora existau dubii ca apara interesele tarii, poate ca nu ar fi rau sa aflam, totusi, cine sunt cei care dupa încheierea misiunilor operative au intrat în politica. Nu?” Post Scriptum. As mai adauga doar ca Traian Basescu, singurul presedinte care a controlat serviciile opt ani din cei zece de mandat, este el însusi, cel mai probabil, ofiter acoperit cu grad mare. Ma si amuza cei care îl ataca ca fost turnator în scoala militara fara sa se întrebe de ce i-a fost curatat dosarul în 1981 astfel încât sa beneficieze de o ascensiune profesionala de poveste pentru acei ani. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
