La 55 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de catre sovietici si acoliti, mai staruie înca mitul curajului aratat de Nicolae Ceausescu. Cum am scris, tot aici, despre acest subiect acum cinci ani, as relua aceste articole de august. Si, poate, de memorie lucida. În fata celorlalti douazeci si patru de membri ai Comitetului Executiv al CC al PCR, sculati cu noaptea-n cap, Ceausescu îsi începea expunerea astfel: „La ora 3 noaptea [21 august] un functionar de la Ambasada sovietica din Bucuresti a adus o nota, nesemnata, pe care a lasat-o la Cancelaria Comitetului nostru Central, în care se arata istoria evenimentelor din Cehoslovacia, ca acolo exista elemente contrarevolutionare si fata de aceasta situatie, la cererea majoritatii Prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia, au intervenit în aceasta tara. Din materialele pe care le avem, trupele straine au ocupat sediul Comitetului Central, un post de radio si alte institutii. De altfel, toata Cehoslovacia a fost pur si simplu ocupata de trupele sovietice”i. Ceausescu va spune apoi ca, la solicitarea comunistilor cehi, România ar fi bine sa prezinte un punct de vedere celor cinci tari agresoare, precum si celorlalte partide comuniste din lume în care sa denunte încalcarea prevederilor legale ale Tratatului de la Varsovia. Sedinta va fi un test privind loialitatea camarilei (desi gâtuiti de spaima, toti îl sprijina pe Ceausescu, cu exceptia defetistului Alexandru Bârladeanu), iar raportul final, prin care este condamnat amestecul unor tari, fie ele si „din lagarul socialist”, în treburile interne ale altei tari suverane va constitui o platforma cu ajutorul careia va fi lansat mitul pretinsei „independente” a lui Ceausescu fata de Moscova. În realitate, toti erau paralizati de spaima ca URSS va invada România si vor fi ei maturati de la putere, iar actiunile din urmatoarele trei zile vor fi efectul acestei spaime. În primul rând, Ceausescu va lansa ideea refacerii Garzilor Patriotice, adica a înarmarii poporului pentru a-si apara tara, dupa modelul structurilor paramilitare comuniste create de spionul sovietic Emil Bodnaras în anii '40. Aceasta tema a fost public lansata la mitingul de sustinere din dupa-amiaza zilei de 21 august unde, pe lânga cei convocati pe lista, deja pregatiti cu pancarte si steaguri, au participat, pentru prima si singura data, si oameni obisnuiti veniti din proprie initiativa în Piata Palatului sa sprijine pozitia României de neimplicare în invazia din Cehoslovacia. Tema înarmarii poporului pentru a lupta contra prezumptivei invazii sovietice a stârnit entuziasm astfel încât am avut atunci situatii hilare în care multi intelectuali, de la Paul Goma, la Adrian Paunescu, s-au dus la sediul Uniunii Scriitorilor cerând pusti si înrolarea în PCR. În fata celor 80.000 de oameni adunati în piata, Ceausescu va rosti, de la balconul Comitetului Central, un discurs care-i va aduce celebritatea pe plan national si international si care va fi folosit ca o scuza perpetua de colaborationistii regimului, de ieri si de azi, pentru eroizarea dictatorului. Asa cum poate fi vazut si astazi, pe YouTube, Ceausescu nu mai citeste discursul scris pe foaie de Paul Niculescu-Mizil, ci intra într-un crescendo sacadat si stenic, accentuat de frica si diabet, cu tuse vag amenintatoare, fara însa a pomeni vreodata nomina odiosa de la Rasarit, dar cu efect mobilizator asupra multimii. „E o mare greseala, o primejdie grava pentru pacea în Iuropa [sic!], pentru soarta socialismului în lume”, striga el, înaripat, de la microfon, în timp ce momâile din prezidiu se scapau în pantaloni de frica reactiei sovietice. Din nefericire, raportul Ministrului Apararii, Ion Ionita, îi confirma nu numai starea deplorabila a armatei, ci si faptul ca de-a lungul granitei, cu exceptia Iugoslaviei, erau aliniate divizii sovietice, bulgare, ucrainene si maghiare, cele sovietice trecând, ostentativ, si la provocari la Albita si Sculeni. În fata acestei situatii îsi va da acordul verbalii, în prezenta lui Maurer si Bodnaras, pentru ca armata sa foloseasca toate dispozitivele de manipulare informationala si razboi psihologic de care dispune. Atunci ia nastere, în laboratoarele Directiei de Cercetare-Diversiune, stupizenia scandaloasa cu „raza laser a lui Coanda care a topit tancuri rusesti la granita”, zvon irational care mai anima si astazi dezbaterile prostesti ale celor arierati mintal. Din fericire pentru Ceausescu si România, URSS nu avea de gând sa atace si tara noastraiii mai ales ca, atât SUA, cât si China au dat imediat semnale sovieticilor ca nu vor tolera o escaladare a conflictului militar. Americanii chiar a doua zi, la întâlnirea Rusk-Dobrînin de la Washington, iar chinezii de ziua nationala, pe 23 august, când legenda spune ca însusi carismaticul premier chinez Ciu Enlai ar fi venit la sarbatoarea de la ambasada româna din Pekin sa ofere asigurari ferme. În plus, Ceausescu se va duce pe 24 august la o întâlnire cu Tito, la Vârset, pentru a-i cere sprijin militar, pentru a pastra un flanc deschis de repliere pe sectorul Turnu Severin-Timisoara sau pentru a-si asigura un culoar de fuga în caz de invazie. Însa liderul croat, sef al partizanilor antifascisti, politician rutinat cu o pozitie mult mai puternica decât tânarul sau emul român, îl trimite la plimbare, spunându-i ca Iugoslavia are probleme cu Italia (!) si va reactiona doar daca va fi ea însasi atacata de sovietici. Ceea ce era, desigur, mai mult decât improbabil. Pe 25 august dimineata, dupa discutia cu Basov, ambasadorul sovietic la Bucuresti, Ceausescu se linisteste brusc si la sedinta Comitetului Executiv din aceeasi zi spune abatut ca „suntem hotarâti sa facem totul ca sa actionam sa se evite orice încordare” astfel încât, batjocoritor, ambasadorul sovietic va trimite la Moscova o cablograma necifrata (ca sa poata fi citita si de români!) în care scrie doar atât: „câinele a intrat înapoi în cusca”. A ramas doar legenda unui cavaler neînfricat care a încercat sa se ia la trânta cu balaurul si care, rupt de realitate, a crezut ca si într-un alt 21, în decembrie 1989, ar mai putea repeta pacaleala. De fapt, s-a perpetuat doar iluzia curajului antisovietic si, mai ales, discursul mistificator-slugarnic al national-comunistilor de serviciu, gata sa faca de buna-voie, precum Manea Manescu în acea sedinta de pomina, elogiul unui dictator gângav poate, poate se vor alege si ei cu ceva. Fie si dupa 55 de ani! iVezi stenograma sedintei din Fondul CC al PCR /Cancelarie/ 1968, la Arhivele Nationale Istorice Centrale, Bucuresti. iiDupa marturia ministrului adjunct al apararii, Ion Gheorghe, consemnata de Mihai Retegan în 1968. Din primavara pâna în toamna, Bucuresti, RAO, 1998, p.212. Volumul profesorului Retegan e o analiza buna, pe care o recomand si din care am folosit în prezentul articol unele citate, passim. iiiDe altfel, toate analizele occidentale releva faptul ca adevaratul scop al invaziei a fost instalarea rachetelor balistice si nucleare sovietice pe teritoriul Cehoslovaciei, tara ce avea granita directa cu Austria si R.F.G. si care refuzase pâna atunci capabilitati militare sovietice pe teritoriul ei. Privind pe harta, e simplu de înteles ca URSS nu avea nevoie sa ocupe România. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
