Preotul iesean Ioan-Florin Florescu, considerat "purtatorul de cuvânt" al diasporei românesti, a lansat un apel la credinciosii sa nu mai gaseasca justificari divine unei nenorociri care a luat mii de vieti, în urma cutremurelor devastatoare din Turcia si Siria, potrivit antena3. "Deci, ce judecata divina este în cutremurul din Turcia? Acolo au murit de-a valma, nici macar stapânii lumii, ci tot mii de amarâti si copiii lor, care locuiau prin cartiere înghesuite, în blocuri vechi sau în casute prost construite si cu materiale furate. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei morti acolo si sa-i mângâie pe cei care trec prin suferinta acestor pierderi. Dar nu pot sa nu ma întreb ce frustrari dracesti se ascund într-un om credincios, ca sa gaseasca justificari divine unei nenorociri care a luat mii de vieti. Ce schizofrenie duhovniceasca, sa predici un Dumnezeu „care atât de mult a iubit lumea” (Ioan 3,16), dar primul gând în fata unei nenorociri sa-ti fuga la pedeapsa lui Dumnezeu? Ce monstru ar fi iesit dintr-un astfel de om, daca printr-o alta conjunctura ar fi luat calea unei revolutii si nu pe cea a unui seminar popesc de provincie? În orice popa care predica razbunarea lui Dumnezeu este un tiran ratat într-un seminar. Cea mai bolnava credinta este cea care justifica suferinta pe seama lui Dumnezeu. (...) "Hristos n-a pedepsit niciun pacatos, ci a luat asupra Lui toate pacatele lumii" Hristos n-a pedepsit niciun pacatos, ci a luat asupra Lui toate pacatele lumii, iar când apostolii, într-un moment de nesabuinta, au vrut „sa cheme foc din cer” peste un sat de amarâti care nu-i primisera, El i-a certat: „Nu stiti voi fiii carui Duh sunteti? Fiul Omului n-a venit ca sa piarda sufletele oamenilor, ci ca sa le mântuiasca” (Luca 9,55). Probabil ca apostolii aveau în cap Legea si exemplele ei, dar nu la Vechiul Testament si la exemplele lui trebuie sa mergem, ci la Mântuitorul lumii, în rascumpararea caruia se „împlineste” toata dreptatea credintei noastre (Matei 5,17). „Ati auzit ca s-a zis…” – acesta e Vechiul Testament. „Iar eu va zic voua” – acesta e cel Nou. (...) Iar daca vreti totusi Vechiul Testament, recititi Iov: prietenii lui, care-i justificau suferinta pe baza pacatelor omului si a dreptatii lui Dumnezeu, altfel cu vorbele mestesugite din multe predici de azi, abia au scapat de mânia Lui, care „ardea împotriva lor”. "Oamenii de acest fel îsi gasesc credinta nu în iubirea lui Dumnezeu, ci în razbunarea frustrarilor lor" Dovada existentei dumnezeului lor este razbunarea, nu iubirea, iar credinta lor este razbunarea pe necredinta celorlalti. Acest duh al frustrarii are mare putere de încredintare, poate face din fanatici mari virtuosi, unii se pot hrani doar cu pâine si apa, dar credinta lor nu se va împlini pâna nu vor vedea pacatosii înecati în sânge. Ei proclama slava lui Dumnezeu peste pamânt, doar pentru ca în ea este triumful lor, de care viata i-a frustrat. Calai fara asumare, asteapta în ascuns spectacolul executiei publice a pacatosilor, si se desfata cu închipuirea chinurilor acelora. "Pe de o parte, Dumnezeu este iubire. Pe de alta parte, cutremurul din Turcia" Cum sa întelegem asta, cel putin noi, cei care-l chemam „Tatal nostru”? Tata, da: dar nici macar pe însusi Fiul sau întrupat în om nu l-a putut scuti de cel mai mare cutremur. Pare ca orice devenire în om pe lumea asta nu poate fi scutita de toate cutremurele, de toate tragediile care decurg inexorabil dintr-o „cadere” pe care, adevarul e ca nu stim sa o explicam convingator, daca nu revenim mereu la lucrurile de bun simt, care guverneaza orice constiinta. Da, Tatal este iubire, dar este si libertate. (...) Tatal ne poate ajuta sa ne ducem suferintele, Tatal ne primeste oricând înapoi, Tatal ne trimite miracolele sale, dar Tatal nu poate trai vietile copiilor sai. Pentru aceasta sunt minunati si Tatal, si copilul. Tatal ne învata, ne porunceste, ne ameninta, ne ia de urechi, dar nu ne constrânge libertatile, vointele, deciziile, nu El ne alege primarii, judecatorii si constructorii de blocuri, nu El ia spaga pentru planuri urbanistice, nu El ne otraveste mâncarea, aerul si apa etc. Traim într-o lume cazuta odata cu noi de la alegerea „binelui si a raului”, o lume care-si asteapta mântuirea împreuna cu noi, cum zicea Sfântul Maxim Marturisitorul. Prima facere n-a mers bine deloc, am stricat-o tot noi. Ea s-a facut omului potop si „mormânt asternut cu apa”, spune Sfântul Ioan Damaschinul, în canonul de la Boboteaza. Dar facerea a doua, mântuita de Hristos, va fi „cer nou si pamânt nou”, în care „va locui dreptatea” (2 Petru 3,13). Si Mântuitorul „va sterge orice lacrima din ochii lor si moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintâi au trecut” (Apocalipsa 21,4). Si odata cu ele toate potopurile, si toate cutremurele, si toate frustrarile dreptilor închipuiti", scrie preotul iesean Ioan-Florin Florescu pe blogul sau. Cine este preotul iesean Ioan-Florin Florescu Ioan-Florin Florescu (n. 1970) este preot si cercetator stiintific. Din 2011 locuieste în Scotia, unde este angajat al unei companii de posta si preot misionar la Edinburgh. A facut parte dintre coordonatorii traducerii Septuagintei în limba româna (2004-2011). Este coautor al volumului IX din editia critica a Bibliei de la 1688 editata de Centrul de Studii Biblico-Filologice al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si a publicat la editura Universitatii volumul În multe chipuri de Scripturi. Studii de traductologie biblica româneasca (2015). În prezent se ocupa de o editie critica a Tetraevanghelului de la Sibiu si scrie articole pe blogul sau („Jurnal scotian”, http://ioanflorin.wordpress.com), citate în mai multe rânduri în presa din tara.
