E un lucru obisnuit la populatiile primitive sa preia ca atare, fonetic, termeni din limba cuceritorilor. Nestapânind bine niciuna dintre limbi, aborigenii fac un fel de ghiveci comunicational folosind natural termeni din ambele limbi în aceeasi propozitie. Antropologii au denumit acest fenomen „patchwork”, o adunatura de petice, adica. Un stereotip obositor a început sa ne zgârie timpanele la vreme de final/început de an: „rezolutiile de Anul Nou”! În traducere din engleza, angajamentul trâmbitat inutil ca îti propui în anul ce vine sa faci sau sa nu mai faci ceva. Adica, conform concluziei de neuitat a lui Gica Hagi: „sa fie bine, ca sa nu fie rau!” Puzderie de ipochimeni ne-au obosit cu aflarile lor în treaba pe acest subiect, ca sa mai dea în fata natiunii un sens vietii lor searbade si nesemnificative. Dincolo de resorturile psihiatrice ale acestei mode exhibitioniste, poate ca o scrutare realista a viitorului imediat nu e lipsita de interes. În primul sau articol din acest an, distinsul intelectual si rafinatul francofon Al. Calinescu atragea atentia asupra unei analize capitale a strategiei parsive a tiranului moscovit de azi: rabdarea, indiferent de costuri, ca occidentalii sa oboseasca las si, sub rafalele zilnice ale idiotilor utili de acasa, hraniti cu propaganda agresorului rus, sa uite de obligatia de a ajuta o tara suverana atacata de un vecin hraparet, care a aruncat în aer întreaga arhitectura de securitate a Europei, negociata postbelic. Françoise Thom, una dintre cele mai avizate voci în analiza totalitarismului comunist, diseca chirurgical, cu argumentele istorice ale slabiciunii occidentale în cazul invaziei staliniste a Finlandei, scandaloasa lasitate a guvernelor europene de a lasa Ucraina fara sprijin militar, asa cum au facut si în urma reprobabilului „acord de la Munchen” câstigat de Hitler. Celor carora le pasa daca nu cumva, dupa caderea Ucrainei, va veni rândul si pentru România de a fi atacata de haitele sobolanului de buncar, ar fi cazul sa se uite pe platforma https://desk-russie.eu/, nu numai la excelenta analiza amintita. E un dosar acolo care ar merita a fi dezbatut pâna când zgomotul de fond al putinistilor locali nu acopera discutia deturnând-o spre capitulare, adica spre tradarea interesului national. Pe scurt, „rezolutia” mea ar fi ca, în acest an, în întreaga Europa, ratiunea sa triumfe în fata lasitatii electorale! Apoi, ar mai trebui discutat mai atent despre o specie galagioasa si extrem de toxica: „iubitorii de pace”. (Desi ma manânca palma, aici nu o sa fac apel la nepieritoarea formulare a „regelui fotbalului românesc” care ne spunea ca „viata e frumoasa, dar merita traita!”) Aceste relee de propaganda care cer isteric pacea în razboiul european de la nordul granitei noastre, nu spun explicit, vai!, si cum s-ar putea obtine aceasta pace azi, altfel decât cu victoria agresorului criminal. „Rezolutia” mea ar fi ca to(n)ti acesti propagandisti iresponsabili ai intereselor putiniste sa fie obligati sa asculte poveste pacii. Care ar fi cam asa: „ia imagineaza-ti tu, X-ulescu, ca vecinul tau interlop muta într-o noapte gardul si-ti ia un sfert de gradina cu sera cu tot, pretextând ca în timpul lui Petru Rares gradina era a stramosilor lui. Când te duci cu actele în mâna, disperat, la Angela, sectorista satului, ea îti spune compatimitor ca o sa vada ce sanctiune ar putea sa aplice agresorului, mai ales ca «face bune afaceri cu el». Ca sa fie pace, înghiti cu noduri nelegiuirea. Vazând ca nu pateste nimic, animalul de peste gard, împreuna cu toata banda lui, într-o buna zi pe proprietatea ta, sparge usa si, sub ochii tai, îti ucide sotia si îti violeaza fiica, alungându-te în baie. Ritos, clameaza ca «asta e casa mea de veacuri, si am dreptul sa mi-o iau înapoi!». Când vrei sa pui mâna pe par sa-i crapi capul criminalului, vecinul de vizavi, aparat înca de gard înalt metalic cu sârma ghimpata, racneste la tine: «fa pace, fa pace!»”. La finalul povestirii i se da guresului „iubitor de pace” tema sa scrie pe scurt care ar fi cea mai eficienta metoda de a face pace cu un agresor smintit si iresponsabil, care nu tine cont nici de lege, nici de bunul simt? Când Aleksandr Dughin (fiu de înalt securist sovietic) a primit gustoasa sinecura de a se ocupa de arhiva secreta a KGB-ului, a înteles ca viitorul tarisoarei nu poate fi altul decât conjunctia monstruoasa a tarismului cu totalitarismul sovietic. Iar viziunea despre Imperiul taristo-sovietic a primit eticheta de „eurasianism”, armatura ideologica a viitoarelor crime internationale, o constructie a urii si nelegiuirii îndreptata împotriva civilizatiei occidentale, dezvoltata si democratica. Vârful de lance al acestei ideologii resentimentare si agresive a fost, de la bun început, anti-americanismul. Rolul jucat de Statele Unite dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, de vector al dezvoltarii capitaliste si de „jandarm al lumii” care oprea derivele totalitare acolo unde ele se manifestau obraznic si ilegal, i-a scos din minti pe rusi, obisnuiti sa se considere superior genetic si îndreptatiti la subjugarea altora. Rolul istoric jucat de Ronald Reagan în convingerea lui Mihail Gorbaciov sa puna capat utopiei sovietice, precum si implozia imperiului agresiv comunist cu picioare de lut au fost declansatoarele revizionismului rus, cel care a preluat arsenalul nuclear si pozitia hegemonica a URSS pentru Rusia, lasând celelalte republici sa-si ia, vorba lui Eltîn, „câta independenta pot” în schimbul cedarii focoaselor atomice. De aceea, utopia sângeroasa a eurasianismului are ca tema centrala ura fata de Occident, în special fata de Statele Unite, maladie care îmbraca numeroase forme si ai carei agenti platiti sau gratuit-imbecili sunt disipati pe întreg mapamondul. Ca om care a avut sansa de a sta în America ceva timp pot spune ca lumea americana (politica, corporatista, artistica sau cetateneasca) e departe de rozul hollywoodian din filme. E departe de a fi o lume perfecta, iar masinaria unsa a dezvoltarii si inovatiei industriale, cea care creeaza bunastare si civilizatie, este dublata, într-adevar de inechitati, de saracie si dezechilibre. Si, da, ar putea fi îmbunatatita de niste politicieni cu viziune. Dar, totusi, care ar fi alternativa la aceasta lume perfectibila pentru „suveranistii” de berarie care, în cazul în care ar trebui sa-si apere tara, ar sterge-o toti, las, spre alte zari? Bunastarea moscovita? Anti-americanismul a devenit un fel de receptacol al frustrarilor, al esecurilor, al saraciei si neputintei celor mai napastuiti de viata în capitalism. Urla însa aceeasi arie putinista si baieti care o duc bine în tarile lor, care au slujbe, au burse, au finantari babane de la corporatii prin programe de „responsabilitate sociala”, care nu cara saci de ciment în gara pentru un blid de mâncare (ca sa nu mai spun de cei care fura dezinvolt avutia tarii lor, din prea multa iubire de tara, desigur, si care îsi protejeaza banii în offshore-uri peste mari). Pentru acesti ipochimeni am si eu o „rezolutie”: sa fie expulzati în iubita lor Rusie unde sa se bucure de binefacerile suveranismului si sa uite de asuprirea americana cu Visa, Apple, Microsoft, Google, Ford, Coca-Cola, McDonalds, Motorola si ale produse diavolesti care îi împiedica sa-si traiasca socialismul imaginar cu bani de la bancile occidentale. Asa sa fie! P.S În limba româna „rezolutie” însemna „o apostila pusa pe un document oficial”, iar „rezolut” e „decis, hotarât”. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
