Exista o multime de dovezi ca a face ceva pentru alti oameni are un impact cu adevarat benefic asupra anxietatii. Daca am facut pe cineva sa se simta bine, ne simtim bine. Creierul nostru este proiectat sa fie social. Actiuni precum donatiile catre organizatiile umanitare, un ajutor alimentar sau o cazare pentru o familie de refugiati, semnarea unor petitii ne pot tine departe de anxietatea patologica, oferindu-ne un rol important, pe câmpul de lupta a fiintei umane împotriva atrocitatilor. Facebook: videoclipul cu o cladire administrativa din Harkov explodând. O postare anterioara: o fotografie cu o ucraineanca bandajata, sângerând. Refugiati disperati la granite. Apoi un alt videoclip - o mama separata de copil într-o ambuscada la gara, tipatul ei disperat da fiori si cosmaruri oricarui parinte. Asa arata razboiul pe retelele sociale. E coplesitor. Închidem facebook, deschidem televizorul: „Cozi kilometrice la pâine în Ucraina”, „Va intra România în razboi?”, „Nu mai sunt bani în bancomate”. Scene apocaliptice se deruleaza în mintea noastra alert. Expertii, astrologii si politrucii cu insigna la rever îsi dau cu parerea, la gramada, pe facebook si micul ecran - Putin nu e Putin, e o sosie injectata cu steroizi, Zelenski - un comediant pe tocuri, pisicile rusesti - un pericol pentru Europa, apar în discutie, bineînteles, Mercurul retrograd, Sfintii Parinti, palindromul, Arsenie Boca. Singuri, pe o canapea, cu un telefon mobil în mâna sau stând în fata unui ecran, la sute de kilometri de atrocitati, intram treptat într-o angoasa auto-impusa, în vreme ce ucrainenii, în miezul evenimentelor reale, departe de haosul mediatic, fug sau lupta pentru viata lor. Totusi, aceasta nu este o povara nesemnificativa. Cercetarile privind expunerea mass-media la violenta si conflicte armate indica faptul ca a fi observator, chiar si de pe canapea, are un cost psihologic real, mai ales atunci când urmarim mult timp evenimentele si când avem propria noastra istorie de trauma. Privitorii acestor imagini traiesc atractia impulsurilor contradictorii. Cu cât suntem mai oripilati si speriati de efectele unui conflict armat, cu atât mai mult devenim mai curiosi, vrem sa stim si sa vedem mai multe, sa primim mai multe raspunsuri si ne implicam emotional cu orice risc. Pe masura ce empatizam cu drama celor ce fug din calea atacurilor cu rachete sau ne identificam afectiv cu durerea mamei care si-a pierdut copilul în multimea dezorientata, informatiile devin la nivel psihic insuportabile. Oglindind atrocitatile în propriul inventar de evenimente din viata noastra nu facem decât sa ne lasam cazuti si raniti seara, în pat, pe un câmp de lupta interior. Efectele traumei raspândita pe retelele de socializare sau în mass media asupra starii emotionale a privitorilor au primit o oarecare atentie stiintifica în ultimii ani, subliniind ca publicul larg este expus riscului de a dezvolta anxietate severa si psihopatologie posttraumatica ca urmare a expunerii secundare la conflicte. Toate motivele, deci, pentru a lua, la modul cel mai serios, în considerare reducerea frecventei de vizionare a stirilor sau a videoclipurilor din zonele de conflict, încercând sa identificam alte modalitati de a ramâne informati despre evenimente. Dozele mici de media conteaza. Alison Holman, cercetator de la Universitatea din California, care studiaza efectele asupra sanatatii fizice si mintale ale expunerii la traume colective, deci, implicit, si riscul a fi observator de pe canapea al invaziei ruse la care asistam zilele acestea, recomanda, în 2019, preventiv, reducerea consumului de stiri, mai ales din mediul online. Studiul sau detaliaza modul în care expunerea de lunga durata la imagini sângeroase, tancuri, avioane de lupta, refugiati a fost asociata cu un stres acut, simptome de stres posttraumatic, teama de viitor si colectivitate si, ca urmare, dificultati acute de lucru sau de participare în activitati sociale. Persoanele expuse sistematic la asemenea imagini si stiri nu mai ofera acelasi randament social, preferând izolarea în propriul buncar emotional. Sigur, crizele ocazionale de anxietate sunt normale. Anxietatea ocazionala ne avertizeaza asupra pericolului, ne forteaza atentia si ne îndeamna sa facem pregatirile necesare pentru a ne proteja. Dar, uneori, grijile sunt intensificate de mediul extern si persista mai mult decât e necesar, fara a avea posibilitatea de a declansa mecanismele de rezolvare a problemelor, afectând serios gândirea rationala. Multi factori pot contribui la anxietatea prelungita, însa îngrijorarea, componenta cognitiva a anxietatii, provocata de avalansa de informatii privind incertitudinea zilei de mâine, este extrem de nociva. Exista, dupa cum vedem, printre cunostintele si rudele noastre, un sentiment de anxietate acuta cu privire la viitor, care îi determina sa renunte a se mai gândi la vreun proiect. Cu toate acestea, este dificil sa te eliberezi de tiparul de cautare a informatiilor care devine o obisnuinta în perioadele de criza. Retelele sociale indica mereu continut nou despre razboi, inclusiv declaratii si imagini de la oamenii din prima linie. Facem clic permanent pe postari, fara sa stim ce vom gasi în continuare. Si ce pret vom plati psihic pentru asta. Tentatia e uriasa. Vrem sa stim cât mai multe, practic cautând sa gasim ceva care sa ne linisteasca temerile acute. Nevoia inconstienta de a ne anihila anxietatea devine mai importanta decât razboiul în sine. Rezultatul e hilar, mintea cade captiva, distorsiunile cognitive intensifica suferinta si actionam ca atare, disperati: fugim spre bancomate sa retragem micile noastre economii, riscând sa ni le pierdem definitiv cumparând excesiv drojdie, faina si fasole (desi, la drept vorbind, în caz de refugiu nu ne-ar folosi la nimic), amânam sa mai cumparam o carte, sa adoptam o pisica, sa tinem o dieta, iar planurile pentru vacanta de vara sunt excluse categoric. Suntem singuri, pe o canapea, invadati pe câmpul nostru de lupta interior, de sute de stiri si opinii despre razboi. Mentinerea unei anumite limite în accesarea informatiei nu este doar pentru autoconservare si echilibru mintal. Holman observa în studiul ei ca atunci când ne mentinem capacitatea de a avea grija de noi însine, si nu de a ne alimenta temerile prin expunerea excesiva la scene terifiante, abia atunci putem fi plini de compasiune fata de ceilalti. Chiar daca, vizualizând atrocitatile razboiului, nu ne putem alatura ucrainenilor în timp ce se lupta cu trupele ruse din rasputeri cu cocktail-uri Molotov, putem însufleti, prin anumite mijloace, un spirit de rezistenta colectiva în lupta pentru democratie. Exista o multime de dovezi ca a face ceva pentru alti oameni are un impact cu adevarat benefic asupra anxietatii. Daca am facut pe cineva sa se simta bine, ne simtim bine. Creierul nostru este proiectat sa fie social. Actiuni precum donatiile catre organizatiile umanitare, un ajutor alimentar sau o cazare pentru o familie de refugiati, semnarea unor petitii ne pot tine departe de anxietatea patologica, oferindu-ne un rol important, pe câmpul de lupta a fiintei umane împotriva atrocitatilor. Cristina Danilov este psiholog
