Excesul de reglementari, obsesiile climatice, pierderea cursei în materie de tehnologie în fata Americii si a Chinei fac din UE un actor tot mai putin relevant pe plan global; iar solutiile nu vor veni cu siguranta de la birocratia bruxelleza. Rezultatul alegerilor din Olanda a creat multe nelinisti în spatiul politic european. A surprins mai ales dimensiunea succesului partidului PVV al lui Geert Wilders, etichetat, conform obiceiului, de „extrema dreapta”, asa cum se întâmpla ori de câte ori e vorba de formatiuni considerate indezirabile. Înainte de alegeri, un sondaj IPSOS credita PVV cu 27 de locuri în Parlament. În cele din urma a obtinut 37 de mandate dintr-un total 150. Dimensiunea succesului a produs o adevarata unda de soc în rândul elitelor din UE, la nivelul multor cancelarii vest europene si al birocratiei de la Bruxelles. Inclusiv si din perspectiva alegerilor europarlamentare din iunie 2024. Comentând pentru Euractiv rezultatul alegerilor din Olanda si tendinta generala de pe continent unde partidele populiste sunt în ascensiune (de regula îngrijorarile sunt fata de cele de dreapta nu si fata de cele de stânga), Catherine Fieschi, analist de la Robert Schuman Centre, tine sa remarce ca singurele vesti bune vin din Spania. Unde partidul socialist al lui Pedro Sanchez a reusit sa ramâna la guvernare în urma unui acord cu separatistii catalani obtinut dupa o promisiune de anulare a condamnarilor în instanta la adresa unor lideri ai acestora dupa referendumul ilegal de independenta. O încalcare grosolana a independentei justitiei care a provocat uriase proteste de strada si condamnari din partea magistratilor. Care, daca ar fi fost vorba de un guvern de dreapta, ar fi stârnit valuri de indignare la Bruxelles. Ceea ce în sine reliefeaza enorma diferenta de tratament, din perspectiva elitelor europene, atunci când e vorba de un guvern de stânga (în Spania, noul ministru pentru copii si tineret, Sira Rego, un sustinator pe fata al Hamas si un admirator al lui Lenin despre care a spus în cursul unei emisiuni de televiziune ca daca „îl consideri genocidar înseamna ca apartii extremei drepte si ai citit foarte putin din istoria universala”) sau a unuia de dreapta. Prin comparatie, acuze mult mai putin grave privind independenta justitiei atribuite partidului PiS din Polonia, si acelea discutabile, au provocat reactii extrem de dure la Bruxelles. Succesul lui Geert Wilders din Olanda nu este deloc unul singular. Formatiunile populiste sunt pe val în multe tari din UE, inclusiv în Germania si în Franta. Din ratiuni evidente pentru multi: ruptura severa dintre elite si partidele traditionale, si restul populatiei în chestiuni esentiale precum stoparea imigratiei necontrolate sau politicile excesive si nerealiste pentru „combaterea schimbarilor climatice”. Nu si de catre care cred ca la mijloc este vorba de o „oboseala” a electoratului (ca în cazul Olandei, în opinia Catherine Fieschi), iar în altele de tot felul de conspiratii si dezinformari. Toate aceste evolutii politice de pe continent reprezinta probabil si motivul pentru care s-a pus acum la vot în Parlamentul European un raport care propune modificarea tratatelor Uniunii Europene prin care s-ar lichida dreptul de veto al statelor membre si s-ar acorda mai multa putere institutiilor UE. Raportul a fost adoptat cu 291 de voturi pentru, 274 de împotriva si 44 de abtineri. Votul în sine arata cât de mari sunt diviziunile interne din UE în aceste chestiuni esentiale privind felul în care functioneaza Uniunea. Principalele modificari înscrise în tratate care ar urma sa fie modificate sunt renuntarea la votul în unanimitate în Consiliul European în 65 de domenii si transferul acestor competente de la nivelul statelor membre la nivelul UE. Se urmareste o centralizare a puterii la Bruxelles în detrimentul statelor membre. Ne-am îndrepta astfel catre o formula a unui Imperiu de facto franco-german. Chiar si în situatia actuala, în multe privinte statele membre din UE se bucura de competente mai limitate decât statele din componenta Statelor Unite, unde e vorba totusi de o federatie. În noua formula practic majoritatea deciziilor ar fi luate la Bruxelles, în mare parte sub influenta Parisului si a Berlinului, tarile membre, în special tarile mai mici si cele din Europa de Est, fiind retrogradate la nivelul unor atributii aproximativ similare unor consilii judetene de la noi. Este doar un prim pas în ceea ce priveste acest demers, iar graba cu care s-a pus la vot raportul se explica si prin faptul ca partizanii federalizarii, inclusiv birocratia bruxelleza, se tem ca, asa dupa cum indica sondajele, curentul eurosceptic va fi mult mai solid reprezentat în viitorul Parlament European care va rezulta în urma alegerilor din iunie 2024. Iar daca în actualele conditii votul a fost atât de strâns e previzibil ca o astfel de rezolutie ar avea sanse minime de a fi aprobata în noul Parlament European. Însa chiar si în prezent exista o opozitie semnificativa la nivelul statelor membre. De pilda, înaintea votului din Parlamentul European principalele doua partide poloneze, PiS si Platforma Civica, au declarat ca se vor opune planului de reforma a tratatelor Uniunii Europene. Donald Tusk, liderul Platformei Civice, care va conduce noul guvern polonez a avertizat ca „aceste planuri reprezinta genul de «euro entuziasm naiv» care a dus la Brexit”. Pozitia acestuia, un fost presedinte al Consiliului European, pare surprinzatoare, dar în fond Tusk nu face decât sa exprime opozitia masiva a polonezilor fata de perspectiva pierderii de facto a suveranitatii nationale. O reactie venita imediat dupa votul din Parlamentul European din Suedia confirma temerile lui Donald Tusk. Suedia ar trebui sa ia în considerare posibilitatea de a parasi UE daca transferul de putere catre Bruxelles merge „prea departe”, a sugerat Charlie Weimers, deputat european si vicepresedinte al Conservatorilor si Reformistilor Europeni. „UE este un proiect politic care merge într-o directie gresita”, a declarat el la un congres al Partidului Democrat Suedez (SD) adaugând ca, desi partidul sau nu doreste o retragere a Suediei din UE, aceasta pozitie s-ar putea schimba daca circumstantele se vor schimba, cum ar fi eliminarea dreptului de veto în Consiliul European si un transfer excesiv de putere catre Bruxelles. În esenta rezolutia propune extinderea semnificativa a competentelor executivului de la Bruxelles în sapte noi domenii: politica externa, securitate, protectia frontierelor, sanatatea publica, securitatea interna, politici industriale si educatie. În fiecare din aceste cazuri exista temeri ca vor fi impuse birocratic pozitionari discutabile, care contravin unor interese nationale. De pilda tarile de pe frontul estic, în care intra si România, se tem ca o posibila decuplare de Statele Unite, sub presiunea Parisului si a Berlinului, unde exista extinse sentimente anti-americane si putin entuziasm în a se alatura Washingtonului în confruntarea geopolitica cu China, ar putea duce în viitor la un nou aranjament de securitate pe continent convenit cu Rusia, ceea ce le-ar pune într-o pozitie extrem de precara. La fel de multe îngrijorari exista si în privinta politicii de imigratie si azil, dar si în materie de securitate interna, de combatere a extremismului si a terorismului, care ar fi decise la Bruxelles peste capul tarilor membre. Iar recentelor demonstratii islamiste de pe continent cu accente marcante antisemite si pro-Hamas nu fac decât sa întareasca aceste temeri. Temeri care sunt extrem de ridicate si în ceea ce priveste ideologizarea educatiei prin promovarea ideologiei progresiste dominanta la Bruxelles. Cu identitatile de gen, cu zeci de „pronume”, normalizarea blocarii pubertatii la copii pentru schimbarile de sex, cu asa-numitele „spatii sigure” si în general cultivarea corectitudinii politice cu efecte negative majore în spatiul universitar. În fine alte retineri majore au în vedere „politicile climatice” (un eurodeputat le-a descris drept „extravagante”) adoptate de Uniune care au erodat sever competitivitatea companiilor europene, între care o parte au decis sa-si mute operatiunile în afara Europei, si au afectat la fel de sever securitatea energetica a UE în ansamblu. Iar printre alte propuneri majore este aceea ca procedura de suspendare a statelor membre ale UE care încalca „valorile UE” sa fie simplificata. Însa interpretarea „valorilor europene” a devenit, în ultimii ani mai ales, foarte elastica si cu accente ideologice preponderent asociate stângii progresiste. De pilda libertatea de expresie este pusa în discutie dându-se prioritate „grijii de a nu ofensa” interpretata de o maniera extrem de larga. De unde si temerea ca acesta poate deveni un mecanism de pedepsire a oricarui stat membru care nu respecta linia oficiala de la Bruxelles. Cu aplicare asimetrica din perspectiva ideologica. De pilda este foarte putin probabil ca un guvern de stânga, precum cel de la Madrid, sa fie atacat la fel de vehement cum a fost cel conservator de la Varsovia pe tema încalcarii independentei justitiei. Avocatii acestui demers de centralizare a puterii la vârful UE, în fapt un pas major catre federalizare, aduc ca argument faptul ca situatia actuala din lume, crizele geopolitice majore impun astfel de modificari ale tratatelor Uniunii. Însa acestia duc lipsa acuta de argumente convingatoare pentru a-si sustine cauza. Sub bagheta Bruxellesului, UE a regresat constant în ultimele decenii. În ciuda elaborarii unor strategii ambitioase, structurile UE nu au reusit sa stimuleze performanta în industrii-cheie, cum ar fi economia digitala. Si, în general, performanta economica a UE este dezamagitoare: o crestere economica anemica, un somaj ridicat. Tarile UE sunt lideri mondiali doar atunci când vine vorba de cheltuielile sociale. Acestea se situeaza în primele 20 de tari la nivel international, cu cote din PIB-ul acestora cuprinse între 20 si 30-. Multi vor fi tentati sa aplaude acest lucru, dar este greu de crezut ca aceasta situatie va fi sustenabila pe termen lung, mai ales în actualul context economic postpandemic si în situatia demografica extrem de precara a Europei. Potrivit FMI, economia zonei euro a crescut cu aproximativ 6- în ultimii 15 ani, fata de 82- în SUA. Ponderea UE în PIB-ul mondial, care în urma cu 40 de ani era cel mai mare bloc economic din lume, s-a înjumatatit, de la aproximativ 30- în 1980 la doar 15- în prezent. În aceeasi perioada, ponderea Americii a scazut de la 25- din productia mondiala la 24- în prezent, iar China a depasit UE în clasamentul mondial. UE sufera de „delirul crearii de norme” ceea ce „genereaza multa frustrare si iritare” printre companii din cauza confuziilor în privinta obligatiilor lor legale si le afecteaza competitivitatea, afirma Patrick Martin, presedintele celei mai mari asociatii de companii franceze, MEDEF, care reprezinta 190 000 de întreprinderi cu aproximativ 10 milioane de locuri de munca. Declaratiile vin dupa discursul anual al lui Emmanuel Macron adresat ambasadorilor în care si acesta a pledat pentru o „pauza de reglementare europeana”. „Daca ar trebui sa rezum parerea mea: Europa tinde sa reglementeze excesiv si sa nu investeasca suficient.” În mod crucial, baza esentiala a suveranitatii si a puterii în secolul XXI, tehnologia, reprezinta marea problema a UE: din cele mai mari 20 de companii de tehnologie din lume, doar doua sunt din Europa. În ciuda celor doua mari strategii digitale ale UE, Agenda Lisabona si Agenda 2020, UE a pierdut constant teren la nivel mondial în ceea ce priveste economia digitala, inclusiv în domeniul inteligentei artificiale. În prezent, se afla pe locul trei, la mare distanta, dupa SUA si China. Relevanta din acest punct de vedere este si incapacitatea UE de a finaliza Galileo, versiunea sistemului sau de navigatie prin satelit. Prin comparatie, în afara de sistemul GPS al SUA, Rusia, China, Japonia si India au sisteme similare. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, în timp ce UE concepea strategii grandioase de dezvoltare tehnologica care au esuat în mare parte, China începea sa îsi construiasca propria statie spatiala, trimitea nave pe partea îndepartata a Lunii (o realizare remarcabila) si un rover pe Marte, practic simultan cu cel american. India si Japonia sunt, de asemenea, cele care trimit nave spatiale cu costuri relativ reduse pentru a ateriza pe Luna, nu UE. Wolfgang Munchau, fost co-editor al FT Deutschland, da vina pentru starea critica a Europei pe seama problemelor economice, a alegerilor gresite facute la Bruxelles sau Berlin si a cresterii populismului. Problema e ca pentru alegerile gresite din UE, fie ca e vorba de politicile catastrofale în domeniul securitatii energetice sau de deciziile similare din timpul pandemiei nu va raspunde cu siguranta nimeni. Mai mult, primele par sa continue neabatut. Dar în afara de asta mai exista si nu alt aspect fundamental, pe care unii nu se sfiesc sa îl descrie drept o sinucidere civilizationala, în care tesatura naturala a societatii umane, care porneste de la familie, comunitate si natiune, completata cu roluri de gen naturale si cerinte stricte de asimilare în societate, a fost înlocuita de un ghiveci abstract, moralist, de concepte destructive ale stângii neomarxiste.
