Prozatorul a aterizat si sub vizorul DNA care descoperise o modalitate inedita a politicienilor corupti de a face trafic de influenta si abuz de putere – prin mesaje plasate la „mica publicitate”. „Subiect” însemna „mita”, iar „povestire” „interventie la binom”. Poate credeti ca evenimentele l-au lecuit de literatura pe eroul nostru!? Va înselati. Abia acum scrie romanul vietii lui! A creat un Indiana Jones carpatin, ce va rasturna ierarhiile în materie de „aventurieri”. Un bun prieten de-al meu – cunoscut prozator cu initialele I.J. – a trecut prin niste experiente greu de imaginat. Supliciul a pornit de la ideea stranie a împricinatului (desi, precizez, nicidecum originala!) de a da anunturi la „mica publicitate”, prin care solicita, contra cost, „subiecte interesante” si, pe cât posibil, „insolite” pentru „prelucrare literara”. Omul sublinia amanuntul ca „oferea discretie totala”. Sunteti surprinsi? Nu ar trebui. În primul rând, pentru ca, asa cum spuneam, practica nu este noua. Multi scriitori au apelat la ea din epoci stravechi. Cumparau/ cumpara, carevasazica, prin tranzactii oneste, „intrigi” pentru romanele si nuvelele lor, atunci când propria fantezie sau propria experienta nu-i mai ajuta în procesul creatiei. Apoi, sa admitem, daca tot ne dam de ceasul mortii noi, specialistii în scriitura artistica, sa demonstram ca literatura ramâne, orice ar fi, „o oglinda” a lumii înconjuratoare, de ce n-am accepta si faptul ca, în logica ipotezei, un autor trebuie sa devina scormonitorul infatigabil al acestei lumi, prin orice mijloace si cu orice pret? Consider ca amicul respectiv a procedat corect când a umplut rubricile de cumparari/ vânzari din presa tiparita si site-urile de profil din mediul virtual cu oferta lui exotica. Problema fu ca, în mod cumva neasteptat, I.J. s-a trezit imediat asaltat cu telefoane si mesaje de disponibilitate în materie de „povestiri”. Baiatul s-a prezentat, constiincios, la întâlnirile fixate de vocile aflate la celalalt capat al „satelitului”. Rendez-vous-ul initial a fost cu o distinsa doamna doctor în vârsta de saptezeci si sapte de ani (scriitorul o stia din mass-media, întrucât femeia fusese o celebritate medicala locala în tineretea sa). Batrâna i-a explicat, transant, ca se simtea magulita sa-l întâlneasca, brusc, pe însusi Povestitor, dar ca, în egala masura, nu era pregatita sa recurga la un pret mai mare decât cel standard, achitat, de regula, unui gigolo educat si manierat. Daca „rezultatele serviciului” urmau sa fie, într-adevar, singulare, se arata dispusa sa pluseze, moderat, „la sfârsit”. Prozatorul deduse rapid ca exista în urbe un prestator „de servicii” pentru doamne „în etate”, supranumit Povestitorul (similar pesemne acelui The Comedian/ Comicul din Seinfeld, culmea, român de origine, daca va amintiti detaliul din minunatul serial al anilor nouazeci!), bucuria femeilor din toate timpurile. I.J. s-a scuzat, încercând sa explice teribila confuzie. Fosta doctorita l-a privit cu dispret suveran, zicându-i zeflemitor (ca tânara gimnasta din mentionatul Seinfeld, gimnasta dezamagita de „performantele” lui Jerry, presupus a fi The Comedian): „Vei fi scriind matale povestiri, draga domnule, dar, crede-ma pe cuvânt, nu esti, cu siguranta, Povestitorul!” Ulterior, îndepartându-se, a adaugat solemn: „Nu vinzi gradinaresei un astfel de castravete!” Nebunia ambiguitatii a continuat. Prietenul meu a intrat, la un moment dat, în contact cu un proxenet fioros, care-l sunase cu sugestia ca ar avea „niste subiecte ultra” pentru el. Se pare ca „subiectele” erau trei fete dubioase: una cheala, alta stirba si ultima cu ochii încrucisati. De teama represaliilor, I.J. a ales-o pe individa cu strabism, a platit dublu fata de cât îi ceruse „pestele” (autoprezentat drept Purcila), a discutat cu ea banalitati într-o camaruta mizerabila (unde s-au retras strategic!) si, mai târziu, a sters-o ca din pusca. O auzi pe fata strigându-i în urma: „Când mai ai nevoii di subiecti din astia, sî-i zâci lu’ Pursilî ca vrai la Bambina diract, cî-mi placi di tini cî iesti impotant. Io îs Bambina...” În maniera identica, facând, mai precis, eforturi sa limpezeasca o noua confuzie, bietul scriitor a ajuns sa fie aruncat în râul Bahlui (legat de mâini si de picioare – noroc cu adâncimea apei, redusa, de la seceta, de-a lungul primaverii, doar la nivelul dejectiilor din canalizare!) de catre traficantii de droguri, care codificau „marfa”, printre „anunturile publice”, cu termenul de „povestire”. I.J. a fost gasit lesinat (nu atât de la lovituri, cât de la mirosurile deversarilor din weekend!) de aceeasi Bambina – ratacita prin acea zona tocmai la vremea în chestiune. Înnebunit de fericire, amicul a platit-o iarasi regeste, iar ea a urlat dupa el ca are „oricând subiecti pentru impotant, dacî impotantul jânduiestii dupî ieli”. În sfârsit, prozatorul a aterizat si sub vizorul DNA care descoperise o modalitate inedita a politicienilor corupti de a face trafic de influenta si abuz de putere – prin mesaje plasate la „mica publicitate”. „Subiect” însemna „mita”, iar „povestire” „interventie la binom”. Poate credeti ca evenimentele l-au lecuit de literatura pe eroul nostru!? Va înselati. Abia acum scrie romanul vietii lui! A creat un Indiana Jones carpatin, ce va rasturna ierarhiile în materie de „aventurieri”. Fir-ar sa fie: uite ca „Indiana” asta are chiar initialele folosite de mine aici! Va jur ca le alesesem aleatoriu! Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
