Ma duc la cumparaturi. Ajuns la intersectia Lidl - Policlinica Galata, vad o femeie mai în vârsta care tocmai se pregatea sa hraneasca... porumbeii. Care porumbei, zeci, poate chiar sute (s-a format un stol urias în zona, stol ce acum câtiva ani nu exista), evident ca au început sa coboare si sa se adune pe terenul viran dintre trotuar si gardul Policlinicii. Alte poze! Dar pâna mi-am scos Lumixul, fotografiile mai spectaculoase deja se zburatacisera: stolul aterizase aproape în totalitate. Initial, mi s-a parut ca femeia le-a aruncat ceva graunte (am vazut tot mai des, în ultima vreme, grâu-grâu aruncat la porumbei - semn de bunastare, nu?), acasa, dupa descarcarea pozei, parca se putea vedea ca nu era decât pâine maruntita. A trebuit sa ma multumesc cu o singura poza, deci, apoi mi-am vazut de drum, cu aparatul înca în mâna. Când am ajuns în dreptul femeii, nu ma-ntrebati de ce (n-am obiceiul de-a intra în vorba cu straini din proprie initiativa), mi-a venit sa-i spun doua vorbe, peste gardul viu dintre trotuar si fâsia virana (înca neamenajata), cum ca nu e tocmai bine ce face - nu stiu cum e la Iasi, dar în multe orase mari din Europa e interzisa hranirea porumbeilor, pentru ca un surplus de hrana negresit duce la înmultirea lor, porumbeii devenind realmente o plaga urbana publica (nu mai intru în detalii): - Doamna, daca le dati de mâncare, se-nmultesc si mai mult... Se-ntoarce femeia spre mine si a început cu o voce deja nitel iritata un mic discurs care m-a cam lasat fara vorbe: - Lasa-i sa se-nmulteasca! Si oamenii se-nmultesc! Dupa o scurta pauza, de-acum chiar rastit - pesemne realizase între timp ca o criticasem, chiar daca voalat, indirect: - Omul a distrus planeta, nu animalele! Apoi, dupa alta mica pauza, în ciuda faptului ca-mi „închisese” gura (n-am avut replica si nici nu vedeam rostul vreuneia: ce sa-i mai spui cuiva care crede ca hranind porumbeii salveaza planeta?) - Dumneata manânci? Parca a mai continuat cu un „Manânci în fiecare zi?”, dar nu sunt chiar sigur. - Da, manânc, am îngaimat, înfrânt de „logica” doamnei Pidgeon din Galata, si mi-am vazut de drum. M-am dus pâna la Penny, apoi la Lidl, iar pe urma mi-am zis sa aplic iar una din cele mai faine ultime replici dintr-un film, anume cea rostita de personajul jucat de Andy Garcia în filmul At Middleton (2013, alaturi de Vera Farmiga - o comedie oarecum romantica si faina, chiar daca cei de la Rotten Tomatoes l-au cam ciufulit): Let’s take the long way home! Hai sa mergem spre casa pe drumul mai lung! Fac si eu asta de ceva vreme, ori de câte ori am timp, pur si simplu ca sa lungesc plimbarea de dimineata. Ei bine, ajungând pâna-n dreptul râului Nicolina înainte sa se verse-n Bahlui, pregatindu-ma sa cobor niste trepte pe lânga containerele de gunoi din zona, dupa ce-am tras în poza câteva ciori batrâne (mai toate asa par) si o stâncuta tânara (as zice), ce vad? Alta femeie mai în vârsta, pesemne tot o pensionara, care desarta o punga cu tot felul de produse de panificatie - o bucata de colac, o chifla-ntreaga, resturi de pâine - în dreptul containerelor. Într-o clipita, s-au adunat cam toti porumbeii din zona asta: mai putini (decât pe Pan Halipa), dar tot mai multi si aici. Umblând des pe jos prin oras (aproape exclusiv doar pe jos), va pot spune ca am vazut stoluri de proumbei ce-au crescut pe an ce trecea: în Podul de Piatra, în spatele Pietei Nicolina, unde în septembrie anul trecut am facut câteva fotografii cu, sa zicem, doamna Pidgeon din Nicolina, care, din ce-am vazut eu, nu i-a hranit în data respectiva, ci le-a turnat niste apa într-un vas de plastic asezat în mijlocul unui rond maricel, plin ochi de porumbei! Pâna si pe Cerna, în Mircea, s-a format un mic stol, iar stratul de gainat de sub firele electrice de pe marginea trotuarului creste binisor, daca nu ploua o vreme... Astept ziua în care se vor gasi oameni care cred ca hranind sobolanii salveaza planeta. Michael Astner este poet, traducator si publicist
