Datele confirma: perioada de la domnia lui Al.I. Cuza pâna la 1914 a fost cea în care România a avut dezvoltarea cea mai semnificativa si cresterea economica cea mai mare din tot intervalul dintre mijlocul secolului XIX si mijlocul secolului XX, sporind masa de bunuri si servicii între 1862-1914 cu 53- în fiecare deceniu, scrie academicianul Victor Axenciuc în lucrarea sa „Produsul Intern Brut al României- serii seculare de date”. Pentru o imagine sumara, dar care spune multe, mentionam ca la vremea Unirii din anul 1859 în tara nu existau cai ferate, drumurile erau de pamânt (exceptie facând cele foarte putine pietruite). Porturile de la Dunare si Marea Neagra constau în niste schele pentru ancorat corabii cu pânze; nu existau în tara magazii, silozuri pentru depozitat cereale; reteaua telegrafica lega doar câteva orase, în trecerea ei din Austro-Ungaria catre Istanbul; nu existau aproape deloc cladiri pentru scoli primare si niciuna care sa adaposteasca universitati, mai noteaza Victor Axenciuc. Cum spunea domnitorul Cuza, la 1859, „totul era de facut”, iar într-un interval de jumatate de secol – 1862-1914 – s-au realizat cele mai mari investitii în obiective de infrastructura din toata istoria moderna a tarii; perioada interbelica paleste din acest punct de vedere. Daca am lua numai caile ferate si lucrarile de constructii- poduri, tunele, gari, ateliere etc. – între 1869-1914 s-au executat peste 3.500 km, în vreme ce în 20 de ani interbelici s-au construit, în plus de reteaua existenta în anul 1920, sub 1.000 km de completari. Vezi mai multe detalii pe hotnews.ro
