Granita terestra între Rusia si NATO va deveni, curând, una considerabila... Vom putea vorbi de un veritabil flanc estic, de la Marea Neagra, la Oceanul Înghetat. Invazia rusa în Ucraina a deschis o cutie a Pandorei din care au iesit rele pe care lideri precum domnii Erdoğan sau Orbán le pot ignora, dar nu le pot readuce sub capac. La începutul acestei saptamâni, forul legislativ de la Budapesta a ratificat protocolul de aderare al Finlandei la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Daca si parlamentul Turciei va oferi un vot pozitiv în viitorul apropiat, Finlanda va putea participa în calitate de membru la summitul de la Vilnius, programat în luna iulie. Dupa cum se stie, Turcia blocheaza (deocamdata) candidatura Suediei, astfel ca extinderea Aliantei spre nord se contureaza a fi una partiala. Exista anumite sperante privind o schimbare de atitudine a conducerii de la Ankara dupa alegerile prezidentiale si legislative din mai – presupunând, desigur, ca presedintele Erdoğan si partidul sau vor obtine victoria – însa ele nu par, cel putin deocamdata, suficient de solide. Asadar, votul parlamentului maghiar a înlaturat penultimul obstacol în calea aderarii Finlandei, iar scorul înregistrat – 182 voturi „pentru”, 6 „împotriva” – ar sugera un proces decizional absolut normal. În realitate, premierul Viktor Orbán si partidul sau (FIDESZ) transmit, pe aceasta cale, un mesaj cât se poate de transparent aliatilor din NATO, precum si Rusiei. Componenta sa de fond ar fi aceea ca Ungaria accepta extinderea Aliantei, dar nu o aproba. Ca domnul Orbán nu are forta si curajul de a o bloca sau macar de a o întârzia el însusi, dar este cât se poate de bucuros sa se ascunda în spatele domnului Erdoğan. Nu exista alta explicatie pentru separarea operata de Budapesta între candidatura Finlandei si cea a Suediei, care oglindeste fidel – daca nu chiar servil – linia Turciei. Este adevarat ca, dincolo de atacurile unor politicieni FIDESZ la adresa presupuselor imixtiuni suedeze în politica interna maghiara, Budapesta nu se va opune candidaturii Suediei. Dar, foarte probabil, conducerea maghiara va initia procesul de ratificare pentru Suedia abia dupa ce (si daca) va aparea o deblocare la Ankara. Ritmul dezbaterii parlamentare pentru Finlanda a fost stabilit în asa fel încât Ungaria sa nu ramâna ultima pe lista – ratificarea maghiara a venit înaintea celei turce. Dar, din punct de vedere politic, este semnificativ faptul ca Budapesta a actionat abia dupa ce presedintele turc Erdoğan si-a retras obiectiile fata de Finlanda, atâtea câte erau. Nu e deloc exclus ca o tactica similara sa fie adoptata si în cazul Suediei. Prietenilor sai de la Moscova, premierul Orbán le transmite ca, desi nu vrea sau nu are curajul sa blocheze largirea NATO ori sa-i compromita calendarul, face Rusiei servicii indirecte, dar importante. Kremlinul speculeaza deja neîntelegerile din cadrul Aliantei, si va continua sa o faca. Atitudinea domnului Orbán este, în anumite privinte, mai usor de valorificat propagandistic decât cea a domnului Erdoğan. Despre presedintele turc se stie, inclusiv în Rusia, ca este motivat de politica interna – razboiul cu oponenti reali sau inventati a devenit o dominanta a actiunii sale, dupa tentativa esuata de puci din 2016. „Pedepsirea” tarilor care adapostesc asemenea persoane este expresia unei ambitii duse la extrem, toti ceilalti factori având o însemnatate secundara. Pe de alta parte, fronda premierului maghiar poate fi prezentata si interpretata într-un context mai larg. Vechile discursuri ale propagandei ruse despre criza economica, sociala si morala din Vest – alimentate în aceste zile de evenimente precum tulburarile din Franta – sunt întotdeauna bine completate de cele care pun accentul pe lipsa de coeziune între statele occidentale. Apoi, în conditiile în care lista amicilor occidentali ai lui Vladimir Putin s-a redus considerabil dupa invadarea Ucrainei, semnalele unui Viktor Orbán sunt importante. Dincolo de aceste consideratii, însa, important este faptul ca acest penultim obstacol în calea aderarii Finlandei a fost depasit. Granita terestra între Rusia si NATO va deveni, curând, una considerabila – în prezent, ea se limiteaza la marginile exclavei ruse Kaliningrad (învecinata cu Lituania si Polonia) si cei aproape 200 de kilometri de frontiera ruso-norvegiana din nord. Vom putea vorbi de un veritabil flanc estic, de la Marea Neagra, la Oceanul Înghetat. Invazia rusa în Ucraina a deschis o cutie a Pandorei din care au iesit rele pe care lideri precum domnii Erdoğan sau Orbán le pot ignora, dar nu le pot readuce sub capac.
