Un iesean si-a trimis un cunoscut în Germania pentru a-i aduce de acolo o masina care îi placuse. Banii au fost platiti, dar marfa s-a dovedit în final a nu corespunde gusturilor cumparatorului. Urmarea a fost un proces în care acesta si-a cerut banii înapoi de la intermediar. Ce au decis judecatorii? I.L. vazuse pe internet un automobil Mercedes Benz ML la mâna a doua, scos la vânzare de un cetatean german. A apelat la serviciile lui M.T., care se ocupa în mod obisnuit cu aducerea în tara a unor autoturisme din strainatate. Cei doi au întocmit un act denumit de ei „proces verbal”, referitor la transportul masinii, iar I.L. i-a achitat lui M.T. 5.000 de euro ca avans. Urma sa-i mai achite 1.500 de euro atunci când primea masina. A platit în cele din urma 2.000 de euro, M.T. pretinzând mai multi bani, dar nu asta a fost problema. A dat banii si a primit masina, împreuna cu o copie a contractului de cumparare încheiat de M.T. cu vânzatorul german. Ulterior însa, I.L. a constatat ca masina era mult mai uzata decât anticipase, unele piese, precum serverul de directie sau radiatorul de ulei, trebuind schimbate imediat. În plus, angajatii service-ului la care apelase au apreciat ca nici kilometrajul nu era în regula, existând posibilitatea ca el sa indice cu 150.000 km mai putin decât cifra reala. I.L. s-a considerat indus în eroare de intermediar si a apelat la instanta, afirmând ca, daca ar fi cunoscut viciile ascunse ale automobilului, nu l-ar mai fi cumparat. Cum s-a aparat samsarul? În fata judecatorilor, M.T. a explicat ca rolul sau era doar cel de simplu transportator. Trebuia sa plateasca masina vânzatorului si sa o aduca în tara. Îl sunase pe I.L. din parcul auto, comunicându-i toate datele tehnice ale autoturismului, starea acestuia si kilometrajul. I-a trimis filmulete cu aspectul interior si exterior al masinii si cu motorul pornit, iar I.L. se declarase multumit. Nu avusese posibilitatea verificarii kilometrajului în parcul auto si nici nu i se permisese punerea în miscare a masinii. Mercedesul se comportase însa bine pe drum, iar la Registrul Auto nu fusese identificata nicio problema. Judecatorii au constatat ca „procesul-verbal” încheiat între I.L. si M.T. reprezenta în fapt, prin continutul sau, un contract de mandat prin care M.T. era împuternicit sa cumpere în numele lui I.L. automobilul, nu doar sa-l transporte. M.T. nu fusese deci parte în contractul de vânzare cumparare încheiat cu neamtul, titularul fiind I.L. Prin urmare, nu putea fi facut raspunzator de viciile ascunse, cu atât mai mult cu cât nici macar nu fusese el cel care alesese autoturismul. În plus, I.L. nu ceruse în instanta anularea contractului de vânzare-cumparare, cum ar fi fost normal, daca se considera înselat. Ca urmare, plângerea lui I.L. a fost respinsa, el trebuind sa achite si onorariul avocatului lui M.T., în suma de 3.000 de lei. Sentinta Judecatoriei a fost atacata de I.L. cu apel, cazul intrând pe rolul Tribunalului.
