Cea mai mare conflagratie, din câte a cunoscut omenire, dezlantuita la începutul lunii septembrie 1939, s-a extins învaluind cu aripa ei ucigatoare multe state, între care si România. Urmarile au fost: distrugeri si pârjol, jafuri si boli nemiloase; tragedii greu de imaginat astazi. Intrând în razboi, în iunie 1941, cu scopul de a elibera teritoriile ocupate, cu un an mai înainte, de catre fosta URSS, România s-a angajat responsabil în acel conflict alaturi de Germania, împotriva agresorului din Rasarit, urmarind o cauza sfânta pentru natiunea româna si anume: reîntregirea granitelor si refacerea demnitatii nationale. Evolutia razboiului a fost, la început (1941-1943), favorabila statelor grupate în jurul Germaniei. Armatele acestora patrunzând adânc pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, în urmarirea si înfrângerea Armatei Rosii. Începând din acele an (1943) operatiunile militare de pe frontul de Rasarit au capatat o turnura defavorabila Germaniei si aliatilor acesteia. Devenita, între timp, aliata Angliei si Americii, Uniunea Sovietica a înregistrat succese în serie, armata acesteia ajungând la începutul anului 1944 si pe teritoriul României, înaintând apoi în Ungaria, Cehoslovacia, si Germania. Patrunzând pe teritoriul României, frontul de Rasarit s-a stabilizat, la începutul lunii aprilie 1944, pe un aliniament ce pornea de la vest de Radauti, afecta Falticenii, Pascanii, trecea pe la nord de Târgu Frumos si Podu Iloaie, continuând pe la nord de Iasi pâna la Dubasari, pe Nistru si de aici pâna la Marea Neagra. Generalul rus, Nicolai Zamiatin, referindu-se la acest aliniament, arata ca „frontul trupelor sovietice, la aripa de sud formase, spre începutul operatiilor de vara, un arc urias ce trecea pe linia Pascani si pe la nord de Iasi în directia Dubasari pe Nistru” (ap. „Lupta Moldovei”, 25 aug. 1945). Ce a însemnat pentru România, dar mai ales pentru populatia din Moldova, acest front, care s-a mentinut pe aliniamentul amintit aproximativ cinci luni, istoriografia nu a dezvaluit suficient. Consecintele dezastruoase ale acelor evenimente au ramas înca în conul de umbra al necunoasterii. De regula, asa-numitul Front Iasi-Chisinau a fost evaluat ca un moment militar depasit cu usurinta de catre „faimoasa” Armata Rosie în ofensiva ei împotriva Germaniei hitleriste, precum si ca un act „generos” de eliberare a popoarelor asuprite de nazism. Dincolo de aspectele generale ale evolutiei razboiului, precum si ale Frontului „Iasi-Chisinau”, situatia României devenise critica prin derularea luptelor în noile spatii, care au cunoscut distrugerea cvasi-totala. Rezistenta armatelor româno-germane a fost înversunata, ceea ce a însemnat si mari distrugeri. Sovieticii în dorinta si disperarea lor de a iesi victoriosi, au bombardat fara mila satele si orasele din zona operatiunilor militare, respectiv Moldova dintre Prut si Carpati. Cronicarul Grigore Ureche (1590-1647) constata la vremea sa ca: poporul român se afla în calea tuturor rautatilor. Parafrazându-l pe cronicar am putea spune despre Pascani ca s-a aflat în calea dezastrului, asa cum au dovedit-o urmarile celui de Al Doilea Razboi Mondial. Geo Bogza, în însemnarile sale din anul 1945, intitulate: Pe urmele razboiului din Moldova, consemna urmatoarele: „În Moldova se gaseste orasul care sta cu mult în fruntea tuturor ca proportii ale distrugerii. Pascanii e ras de pe suprafata pamântului” – conchide cunoscutul scriitor (ap. „Scânteia”, 27 martie 1945). Stabilirea frontului de rasarit pe teritoriul României, respectiv în Moldova, a avut urmari dintre cele mai dureroase pentru populatia din aceasta parte a României. Nenorocirile pe care violenta si durata mare a confruntarilor militare le-au adus tarii, sunt apreciate ca inimaginabil de mari. Evacuarile au constituit una dintre marile încercari pentru populatia din zona frontului, pascanenii fiind dintre cei afectati direct. Unii dintre ei s-au refugiat din vreme, altii, neputând sa se desparta de gospodariile lor, au ramas pe loc, evacuându-se numai sub presiunea evenimentelor militare, în ultima clipa. Apropierea frontului de granitele României a alertat autoritatile românesti care au ordonat operatiunea: Evacuarea, ceea ce a însemnat demontarea de unitati industriale, si împreuna cu întregul inventar sa ia calea „exilului”, precum si institutii cu averea si personalul angajat. Deplasarea s-a facut în directia sud, sud-vestul tarii, respectiv în Muntenia, Oltenia si Banat. Atelierele CFR Pascani, spre exemplu, au fost gazduite la Turnu Severin. În conditiile confruntarii dure ale razboiului, parasirea locurilor natale devenise iminenta. Modul cum s-a derulat acea operatiune a imprimat situatiei un caracter dramatic, de unde si o seama de aspecte impresionante. Evacuarile s-au facut în mare graba ca urmare a deplasarii rapide a frontului spre interiorul Moldovei. La 23 martie 1944, din dispozitia autoritatilor centrale guvernamentale au început evacuarile si în zona Pascani. Situatia devenise extrem de critica pentru populatie. Administratia locala, descumpanita, nu se mai preocupa de aprovizionarea cu cele necesare traiului. Aparatul de stat, înspaimântat si el de evolutia evenimentelor, era totalmente dezorganizat. O parte din personal se refugiase înainte de primirea dispozitiilor de evacuare. Documentele vremii au surprins imagini impresionante din care rezulta marile greutati cu care s-a confruntat Moldova în vara anului 1944. „Situatia economica a Moldovei, începând cu martie 1944 si pâna la (inclusiv) ofensiva sovietica din 20 august, s-a aflat în stare deplorabila din cauza evacuarilor facute întregii industrii, a mijloacelor de transport, precum si a diverselor bunuri evacuate, cât si din cauza evacuarilor a unei mari parti a populatiei orasenesti în special. De asemenea, din cauza marilor distrugeri facute de bobmbardamente…” (Arh. C.C. al PCR, Fond, 1,ds. Nr. 237). În cazul Pascanilor, prioritate în derularea evacuarilor au avut Atelierele CFR. S-au luat masuri de studiu si pregatire din vreme, dat fiind importanta acestei unitati, cât si dificultatile previzibile ale operatiunilor de dislocare si transport în alta parte. În cele din urma, dupa atente deliberari, au fost demontate masinile si utilajele, apoi încarcate în vagoane, luând calea catre Turnu Severin, noua lor destinatie. Odata cu evacuarea Atelierelor, au plecat si muncitori, ingineri si alti salariati, ce trebuiau sa însoteasca si sa repuna în functiune întreprinderea la noua destinatie. În data de 10 aprilie 1944, Comandamentul Corpului IV al Armatei Române a ordonat evacuarea populatiei, aflata în localitatile de pe aliniamentul general: Târgu Neamt – Pascani – Târgu Frumos – Iasi. De regula se dadeau termene pentru parasirea localitatii de numai câteva ore, ceea ce facea drama si mai cumplita. Privitor la atitudinea unor cetateni, nu putini, fata de ordinele de evacuare, am retinut explicatia cuprinsa într-un raport al Prefecturii Baia, datat 23 iunie 1944, în care se mentioneaza urmatoarele: „Majoritatea refugiatilor sunt din satele de dinaintea liniei de lupta, ramase la inamic, si care din dragoste de pamânt, vite, gospodarie nu au voit sa se refugieze decât sub pericolul iminent al inamicului si în ultimul moment. Toti s-au dislocat în pripa – se arata în raport – si-au lut cu ei ceea ce au mai putut: carute, animale, putina hrana si lucruri casnice, altii numai putine merinde si haine în spate, altii fara nimic si desculti; unii si-au luat copiii, iar altora le-au ramas o parte din copii la rusi…”. (Va urma) Prof. univ. dr. Constantin Closca este istoric si publicist
