Vazând si auzind toate aceste ineptii nu poti sa nu realizezi ca de fapt omul a vazut cerul exact la fel de la origini, din stadiul de maimuta, si pâna în prezent, în stadiul de abonat la Internet. Indiferent la tot ce îl înconjoara fizic, în mod real, el nu poate vedea decât ce apare la televizor ori pe ecranul telefonului, nu mai ridica privirea în sus, nu se mai uita la cer si nu percepe decât o pânza neagra pe care sunt niste luminite. El vede doar ce i se spune sa vada, nimic mai mult. Toata viata si-o petrece privind doar în jos. Prinsi în febra sarcinilor de zi cu zi, ori a micilor activitati fara sens, dar consumatoare de timp, cum ar fi cele de pe retelele de socializare sau televizor, uitam de perspectiva mai larga, mereu prezenta, dar ignorata, si atotcuprinzatoare, cea a Universului din afara planetei noastre. Totdeauna a fost asa, lucrurile mici din fata ochilor nostri ne-au împiedicat sa vedem pe cele mari de deasupra capului. Sunt momente, putine, dar relevante, în care Marele Adevar ni se înfatiseaza. Uneori acestea vin si pleaca fara sa lase nicio amintire, alteori vin si lasa urme sau chiar cicatrici imense si dureroase. Au existat multe astfel de momente în istoria planetei noastre, nu are rost sa le amintesc acum, nici nu am cum sa le stiu pe toate, pot doar mentiona în treacat un simplu fragment dintr-un articol aparut în luna noiembrie a acestui an care pomeneste de unul minor: „Pompierii si Politia din Strasbourg au intervenit în cazul unui autoturism în plafonul caruia au descoperit o gaura cu un diametru de 50 de centimetri, fiind luata în calcul ipoteza caderii unui meteorit”. Exact asa, omul îsi parcase linistit masina în fata casei, cum a facut de sute de ori înainte, doar ca de data asta, un fragment de roca vechi de milioane de ani, a venit din univers, dupa ce a strabatut milioane si milioane de kilometri prin spatiu, si a lasat o gaura în tavanul lui prin care se vede de fapt ce este dincolo de aceasta planeta pe care noi ne ducem existenta: infinitul. O infinitate de posibilitati exista dincolo de peretii casei, de orizontul din fata, de aparente si uitam mereu acest lucru. În orice clipa o roca poate patrunde prin acoperisul casei noastre si doar norocul face ca niciuna sa nu ne fi nimerit pâna acum. Tot din coincidenta, în luna noiembrie am fost la Observatorul Astronomic din Copou al UAIC, proaspat renovat si amenajat, iar acolo am avut din nou posibilitatea de a privi în ochi, printr-o mica deschizatura din acoperis, infinitul. Oamenii au acolo un telescop ultraperformant conectat la un calculator si prin el poti vedea galaxii, adica alte lumi în care pot exista alte fiinte vii ca noi. Facând o scurta comparatie, sarim doar câteva „clipe” în timp, anume în anii 1600, când Galileo Galilei, un renumit savant italian al Renasterii, îsi confectiona singur o luneta cu puterea 30x cu care a reusit sa vada suprafata Lunii, planeta Jupiter cu satelitii ei si alte „nimicuri”. Toti oamenii din vremea lui credeau pâna atunci ca cerul este ca un fel de perdea plata, ca Luna e un disc perfect plan, ca nu exista alte planete si ca stelele sunt doar niste luminite, unele fixe, altele miscatoare. Teoria geocentrista era la putere: Pamântul se afla în centrul Universului, iar în jurul lui se învârteau toate celelalte asa-zise „corpuri ceresti”, absolut toate. Galileo Galilei cu un instrument care are puterea unui simplu binoclu din ziua de azi, a putut observa exact contrariul, ca de fapt Pamântul este doar o planeta ca multe altele, si ca noi nu suntem buricul lumii, ci doar o infima particica din aceasta. Evident ca a fost acuzat de erezie, judecat si silit sa taca. Toate se repeta în istorie, totul suna ca un déjà vu, sunt multe cazuri de „erezie” în ziua de azi, daca te gândesti bine. El macar a avut îndrazneala sa mai crâcneasca printre dinti spunând „Eppur si muove”, dar azi nici asta nu mai poti face fara sa fii stigmatizat. De ceva vreme primesc pe feed-ul de la Facebook postari cu si despre teoria Pamântului plat si ramân pur si simplu socat. Pentru ca nu pot decât sa constat ca dupa atâtia ani de la 1600 încoace omul nu s-a schimbat absolut deloc. Si nu ma refer aici la majoritatea celor care cred, chiar si superficial, ca Pamântul este rotund, ci la posibilitatea ca acestia sa fie foarte usor convinsi ca de fapt noi nu stam decât pe o bucata de teren întins ca un teren de fotbal. Recomand în acest sens filmul „Don’t look up!” care arata poate prea bine în ce hal poate fi manipulata mintea umana si cât de departe se poate ajunge cu acest lucru, mai ales în ziua de astazi când mijloacele de comunicare în masa au devenit adevarate masinarii de manipulare. Vazând si auzind toate aceste ineptii nu poti sa nu realizezi ca de fapt omul a vazut cerul exact la fel de la origini, din stadiul de maimuta, si pâna în prezent, în stadiul de abonat la Internet. Indiferent la tot ce îl înconjoara fizic, în mod real, el nu poate vedea decât ce apare la televizor ori pe ecranul telefonului, nu mai ridica privirea în sus, nu se mai uita la cer si nu percepe decât o pânza neagra pe care sunt niste luminite. El vede doar ce i se spune sa vada, nimic mai mult. Toata viata si-o petrece privind doar în jos. Mai primesc din când în când postari cu imagini surprinse de telescopul James Webb sau Hubble cu galaxii si formatiuni stelare pe care Galileo Galilei nu ar fi putut niciodata sa le observe cu luneta sa rudimentara. Ma mai gândesc chiar ca oricare dintre noi ar putea sa vada mai multe ca el cu un telescop achizitionat de pe net cu doar câteva sute de lei si care sa aiba puterea de 300x. Batrânul astronom probabil ar lesina de uimire sa se afle în posesia unui asemenea aparat. Cu toate astea foarte putini dintre noi, oamenii moderni, avem asa ceva si chiar si mai putini le folosim cu adevarat. Din aceasta cauza, cum spuneam, omul e practic neschimbat, iar echivalentul Inchizitiei care l-a acuzat pe marele matematician si astronom de erezie, înca mai exista, doar ca sub alta forma. Bag mâna în foc ca, daca s-ar face o campanie bine finantata si ca la carte, s-ar reusi sa se obtina un procentaj semnificativ din populatie, daca nu chiar majoritar, care sa creada exact ca în secolul XVII în argumentele citate din Biblie care spun ca „Soarele rasare, apune si alearga din nou spre locul de unde a rasarit”. Foarte multi vor afirma raspicat pe toate canalele de comunicare disponibile, cu „dovezi clare”, ca Soarele se învârte în jurul Pamântului, nu invers, si ca toate celelalte teorii, inclusiv observatiile de pe telescoapele performante de ultima generatie, nu sunt altceva decât conspiratii menite sa ne induca în eroare si sa ne abata de la Adevar si Calea Dreapta. Orice afirmatie contrara este erezie si de provenienta satanica, si ar trebui condamnata. Sunt sigur ca multi ar fi chiar bucurosi sa asiste la o executie publica a unui asemenea eretic. O multime de „eretici” cu diverse conceptii panteiste si convinsi în mod „eronat” de infinitatea si diversitatea Universului vor fi arsi pe rugul Internetului cum a fost ars Giordano Bruno pe unul real cu lemne. Heliocentrismul, care sustine pozitia centrala a Soarelui în raport cu celelalte planete, este fumat, demodat, acum avem nevoie de altceva care sa ne tina atentia treaza, ceva mai cool, mai incitant, Pamântul plat e un început bun, mai dati-ne ceva, mai încape. Briscan Zara este scriitor si publicist
