Fortificatiile nu mai exista fizic, cu toate acestea amenajarea militara a teritoriului pastreaza viziunea secolului XIX. Linia de aparare dinspre Rusia ramâne în continuare asa-numita „Poarta a Focsanilor”, acea pâlnie dintre curbura muntilor Carpati, de-a lungul Siretului pâna la vârsarea în Dunare, la Galati. Observam în textul anterior (Anihilarea Moldovei prin digitalizare) ca infrastructura critica, cu impact pentru securitatea României, nu este amplasata în Moldova. O asemenea conceptie are radacini istorice profunde si provine dintr-o traditie ocultata, aspect ce necesita o introducere mai ampla asupra subiectului. Pentru forta evocatoare, selectez din amintirile lui Arthur Gorovei, unul dintre cei mai importanti folcloristi ai secolului XX. Originar din Falticeni, el relateaza un episod elocvent în Cruzimi (1921). În perioada dinainte de Primul Razboi Mondial, A. Gorovei batuse tara în lung si lat, laudându-se chiar cu un record: zeci de mii kilometri anual pe calea ferata, afara de drumurile cu trasura. Întâmplarea face ca, într-un tren expres, sa calatoreasca pe Valea Siretului împreuna cu fruntasul unui partid politic, moldovean la rândul sau, ajuns „un om care avea cuvânt hotarâtor în sfatul tarii”, fapt rarisim înca de pe vremea aceea. A. Gorovei transforma convorbirea cu liderul politic într-o pledoarie pentru ca „noi, moldovenii, sa staruim din toate puterile sa ni se canalizeze Siretul, lucrare prin care am dobândi mijloace de înaltare economica a urgisitei Moldove”. Avantajele pe care le vedea, din perspectiva problemelor economice de acum un secol, erau urmatoarele: transportul cerealelor din nordul Moldovei spre portul Galati mai ieftin decât cu trenul, irigatii, locuri de munca pentru muncitorii canalului. În replica, fruntasul politic sustinea ca o asemenea constructie, prin concurenta de pret, ar falimenta... CFR-ul. Apoi, avansa argumentul suprem pentru care investitia statului nu s-ar fi putut face: „Siretul este dincolo de fortificatii... Dincolo de fortificatii!”. Desigur, nu prea aveti de unde sa cunoasteti relevanta subiectului. Nu e în manualele de istorie. Acolo sunt selectati numai viteji si patrioti care joaca hora unirii din când în când. Fortificatiile militare fusesera construite între 1888-1893 pe linia Focsani-Namoloasa-Galati, în apropierea fostei granite dintre Moldova si Muntenia, în ideea de a bloca patrunderea trupelor rusesti spre Bucuresti, în cazul unei invazii. Pe scurt, doar Muntenia era aparata, iar Moldova, destinata a fi teritoriu de confruntare, era sacrificata tacit, pentru a-i proteja pe fratii munteni. O fateta a patriotismului autentic muntean, reflectata si în politicile de investitii ridicole în zona de la nordul Milcovului. Impactul îl regasim în observatiile lui A. Gorovei: „Eu am calatorit foarte mult prin tara (...) Am vazut multe si am auzit multe. Si din toate am ajuns la convingerea ca România se compune din doua tari cu totul deosebite: o tara din care se aduna milioane si o alta tara în care se cheltuiesc acele milioane pentru folosul obstesc. Si hotarul între aceste doua tari l-am determinat cu prilejul convorbirii avuta cu fruntasul politician de care am vorbit: hotarul acesta este linia fortificatiilor. Calatorul din drumul de fier recunoaste, în fiecare clipa, ca strabate tari deosebite. Poftim într-o zi în Gara de Nord, pe vremea când pleaca trenurile. Iata un tren foarte lung, cu vagoane directe pentru Târgoviste, Câmpulung, T.-Jiu; si iata un tren foarte scurt, cu vagoane foarte putine. Cel întâiu strabate cu repeziciune tara de dincoace de fortificatii; cel de al doilea merge gâfâind ca un ofticos spre pustiurile de dincolo de fortificatii. Ba, mai mult înca, din Bucuresti pleaca un tren, seara, care se opreste la Marasesti: pe linia fortificatiilor. Este un tren care merge numai pâna la hotarul tarii de dincoace de fortificatii. Deosebirea dintre cele doua tari îti sare în ochi, privind garile. Dincoace de fortificatii se face lux: dincolo de fortificatii nu este nici strictul necesar. Pâna si Râmnicul-Sarat are o gara monumentala, pe când gara din Iasi, luminata cu petrol, îti face impresia locuintei unui calic. D-apoi linia propriu-zisa? Dincoace de fortificatii ace electrice, poduri solide, pâna si cantoane luxoase; dincolo de fortificatii, podiste pe care le ia apa la cea întâiu ploaie mai gospodareasca, iar despre îmbunatatirile necesitate de progresul technice - neci vorba. Aceeasi deosebire o constata calatorul cu trasura. Dincoace de fortificatii, sosele spledinde strabat toti muntii; dincolo de fortificatii, calatorul nenorocit care se avânta spre Slanic ori spre Dorna, strabate cu zilele în mâna, drumuri asa cum erau pe vremea lui Stefan Voda cel mare si sfânt. Dincoace de fortificatii, de pilda în judetul Dâmbovita, aproape nu mai exista drumuri naturale, pe când dincolo de fortificatii, în Dorohoi de pilda, aproape nu se mai cunosc sosele. Deosebirea aceasta o constati numai din goana trenului si din trapul cailor. Iar daca intri în orase, si prin unele sate, si vezi unele lucruri, si auzi cele ce nu se pot vedea, nu mai stai o clipa la îndoiala ca alta tara e dincoace de fortificatii si alta dincolo de fortificatii. Si consecinta logica a acestor lucruri este ca: pe când dincoace de fortificatii rasar milionarii ca ciupercile dupa ploaie, dincolo de fortificatii se spulbera, ca de furtuna, si ceea ce a mai ramas adunat din alte timpuri. Si care sa fie pricina ca România este împartita în doua tari, al caror hotar – linia fortificatiilor – este aproape vechiul hotar dintre fostele Muntenia si Moldova? Avem marturisirea guvernantilor ca tara este împartita în doua parti: una dincoace de fortificatii, menita sa fie si România de mâine si alta dincolo de fortificatii, menita sa fie Rusia sau Austria de mâine, în caz când, numai cu acest pret, România dincoace de fortificatii ar putea fi mentinuta ca tara deosebita. Aceasta mentalitate nenorocita, faurita de oameni pe care ne place sa-i socotim mari patrioti, explica pentru ce tara de dincolo de fortificatii este, ca si fata mosneagului din poveste, urgisita de mama ei vitrega. Si când te gândesti ca fortificatiile acestea au a fi aparate de soldatii de dincolo de fortificatii, si ca acesti soldati ar putea patrunde si ei taina gândirii guvernantilor!” Justificarea, proiectarea si construirea fortificatiilor de la sfârsitul secolului XIX din sudul Moldovei au fost legate de prima amenajare militara a teritoriului din epoca moderna a României, când Muntenia s-a declarat „zona centrala de aparare”. Evident, geografia a ramas neschimbata; Rusia, nu-i de mirare, a ramas acelasi imperiu agresiv, iar gândirea de securitate româneasca înca nu a iesit din paradigma fortificatiilor, cu tot NATO si bazele americane existente. Fortificatiile nu mai exista fizic, cu toate acestea amenajarea militara a teritoriului pastreaza viziunea secolului XIX. Linia de aparare dinspre Rusia ramâne în continuare asa-numita „Poarta a Focsanilor”, acea pâlnie dintre curbura muntilor Carpati, de-a lungul Siretului pâna la vârsarea în Dunare, la Galati. (Va urma)
