Simboluri, colinde si obiceiuri pagâne marcheaza, în datina româneasca, ultima zi a anului vechi si în prima a celui nou. În Muntenia se umbla cu capra, în Moldova cu ursul, „mascatii” sunt în Bucovina, iar în noaptea dintre ani se pun vâsc, struguri si smochine pe masa, pentru belsug. Perioada cuprinsa între Craciun si Boboteaza a amestecat vechi sarbatori pagâne (Dionisiacele câmpenesti, Brumulia, Saturnalia, Dies natalis Salis invictis) reinterpretate în perspectiva crestina, taraneasca si teologala, potrivit cercetatorului Serban Anghelescu, care vorbeste în "Sarbatori de iarna” despre colindele din ultimele zile ale anului. „În practica, formele de colindat ocupa aproape întreg teritoriul celor douasprezece zile”, explica acesta, descriind pe zone care sunt simbolurile colindatorilor la sfârsit de an. "În Moldova si Muntenia se umbla cu Capra de Anul Nou, iar în Transilvania de Craciun, fara sa fie o regula absoluta”. Vlad Manoliu scrie în volumul „Sarbatori românesti” ca „între Craciun si Boboteaza (în unele zone numai în cele trei zile de Craciun) copiii umbla cu Steaua. Ei sunt numiti „stelari“, „colindari“, „crai“. El explica cum se umbla prin sat: „În Muntenia flacaiandrii umbla în noaptea din ajun si în ziua de Sânt Ion cu un soi de uraturi speciale. Li se spune Iordanitori si sunt condusi de un popa. Acesta poarta o caldarusa cu aghiazma, în care ceilalti înmoaie motocoalele si iordanesc pe cei vizitati. Un flacau din ceata duce o tepusa de lemn în care se înfige carnea daruita. Ceata umbla prin sat, din casa în casa, mimând slujba de Boboteaza. Gospodarii sunt stropiti, apoi sunt ridicati pe brate de trei ori în sus. În unele locuri, stapânul casei se lupta cu un iordanitor si, daca îl învinge, îi face un dar. Alti gospodari, mai glumeti, se asaza pe un bustean sau un car si iordanitorii trebuie sa-i ridice cu tot cu ele. În cele din urma le daruiesc bani, carne si bautura. Ceata cauta mai ales Ioni si Ioane, pe care-i pornesc cu sila la gârla ca sa-i boteze si nu-i iarta decât daca primesc ceva în schimb. La hora sunt iordanite în special fetele”. Sfaturi generale în traditia româneasca Antoaneta Olteanu a scris câteva sfaturi generale în „Calendarele poporului român”, legate de încheierea anului. „Anul se sfârseste si gazda trebuie sa se îngrijeasca de toate, sa vada daca nu s-a adunat apa pe samanaturi, daca nu trebuie sa taie copaci si tufis, sa vada daca vitele sunt bine îngrijite, curatite, nutrite, bine asternute, duse la aer, daca, pe lânga nutretul uscat, nu trebuie sa se dea si radacini, daca nu se poate folosi de vreo verdeata pe afara, daca nu se îngheata apa pusa pentru vite si pentru pasarile din curte, daca pomii acoperiti au destul aer. Pivnita, de mucezeste câte ceva în ea, trebuie afumata cu piatra pucioasa si aerisita din când în când. Salata si alte legumi, daca e neaua putina, se acopera cu frunza ori cotori de buruieni. Iarna nu e ca omul sa se leneveasca, ci sa se odihneasca dupa munca cea grea de peste an. Vitele trebuiesc tinute în curatenie deosebita si sarea sa nu le-o tragem. Sa se care gunoi. Când gerul e mare, ferestrile pivnitelor sa se înfunde. Grajdurile sa fie calduroase, caci atunci vitele manânca mai putin. Pleava se opareste si, amestecata cu napi de nutret ori cartofi, astfel se da la vite. În chipul acesta se curata nutretul”, scrie istoricul în „Calendarul sateanului pe anul comun 1918”. Obiceiuri de Anul Nou Odinioara, luna decembrie era numita si Undrea, dar si Luna lui Cojoc, Ningau sau Luna lui Andrei. În lumea satului românesc, traditiile, obiceiurile si datinile pastrate reprezinta tezaurul national nescris si întelepciunea populara. Lista traditiilor si a obiceiurilor românesti cuprinde, pe lânga colinde, jocuri cu masti, alaiuri, teatru popular si dansuri specifice finalului de an. Plugusorul este un obicei practicat de români, înca din cele mai vechi timpuri, de sarbatoarea Anului Nou. „Uratul cu plugul sau cu plugusorul practicat de copii si de feciori în grupuri separate implica uneori prezenta fizica a plugului. Textul, o istorie versificata a facerii de pâine (colac), întruneste trasaturile necesare mitului. Recitat în timp sacru, plugusorul povesteste despre nasterea pâinii la care participa succesiv aproape toti membrii comunitatii, iar în cele din urma colacul este împartit tuturor. Satul întreg se aduna în colacul care îi contine simbolic pe toti si se desface apoi în bucatile împartite egal. Trupul pâinii va trai identic în fiecare dintre actorii si martorii ritului”, scrie Serban Anghelescu în „Sarbatori de iarna”. Obicei agrar, structurat dupa modelul colindelor, Mersul cu Buhaiul este o datina pastrata de sute de ani în satele românesti. Obiceiul Buhaiului se practica în ajunul Anului Nou, între asfintit si miezul noptii. Obiectul buhai este o barbânta (putina) cu unul dintre capete acoperit de o bucata de piele de oaie foarte bine întinsa, din centrul careia atârna o slimna (coama) din par de cal, ce produce un sunet grav, ciudat si nemuzical, care aminteste de mugetul unui taur. Uneori buhaiul este împodobit si i se pun coarne de berbec învelite în hârtie colorata si ciucuri. Grupurile de uratori poarta costume traditionale, caciuli împodobite, bice si clopotei, fiind rasplatiti de gazde cu mere, nuci, covrigi si colacei. Un alt obicei arhaic care se petrece în Seara Anului Nou este Jocul Ursului, un joc popular cu masti, cu caracter augural, format din uratori deghizati. Masca-costum este lucrata din blana unui animal întreg si este împodobita la cap cu doi canafi (ciucuri) de culoare rosie. Jocul Ursului este aducator de fertilitate, iar sunetele fluierului, ale tobelor si ale talangilor vor avea ca rezultat scoaterea caldurii din pamânt si astfel solul va fi mai productiv. Jocul Caprei este un obicei stravechi, ce se pastreaza înca la români si face parte din traditiile de iarna. În ziua de Anul Nou, prin teatrul folcloric pe care Jocul Caprei îl prezinta trecând printr-un ciclu de „transformari” (moarte, înmormântare, bocete, înviere), participam în fapt la un ritual dramatic împletit cu elemente de cult. Potrivit traditiilor românesti, mersul cu Capra, cât si primirea uratorilor în fiecare casa de crestini aduc noroc si belsug în gospodarie, fiind totodata un obicei important si pentru agricultorii care considerau Jocul Caprei o chemare a fortei divine pentru atragerea roadelor bogate. Animal de cult, în vechime, capra a fost asociata cultului fertilitatii. Actul ritual al acestui joc simbolizeaza înmormântarea anului vechi si renasterea anului nou. Potrivit cercetatorului Serban Anghelescu, capra si jocul ei reprezinta un ritual care compune o imagine fioroasa. „O constructie simpla si ingenioasa de lemn sau, în mod exceptional, din fire si bare metalice constituie suportul, coloana vertebrala a caprei care sustine capul cornut cu maxilarul superior mobil. Mânuitorul caprei ascuns sub o pânza de care atârna fâsii de hârtie colorata sau fire vegetale face sa clampane fioros, ritmic, botul caprei, amenintându-i pe spectatori. Salturile acrobatice ale jucatorului de capra, zgomotul falcilor lovite, sunetul clopotelului atârnat de maxilar, sclipirea oglinzilor fixate deseori pe blana textila a caprei, compun o imagine voit tipatoare, fioroasa si comica în acelasi timp, în care preotii vedeau poate pe drept cuvânt figura diavolului”. Obicei de Anul Nou, Umblatul cu Sorcova este practicat mai cu seama de copii. Etimologia cuvântului „sorcova” vine din bulgara, de la cuvantul surov, care înseamna „verde crud” si face referire la ramura verde îmbobocita pe care o foloseau uratorii în vechime. Pentru urator, Sorcova tine loc de bagheta magica si are calitatea de a transmite sanatate si tinerete celui colindat. Paul Morand scria în cartea sa „Bucuresti”, la 1935, despre un oras în care zgomotele si zapada erau pretioase. „În parcuri, fotografii ambulanti îsi sufla în pumni si developeaza fotografii la minut deasupra unui vas de mangal. Automobilele, facute pentru clime temperate, scot horcaieli bizare. Copiii îsi scot saniile si luneca pâna în cimitir: capatul cursei e printre morminte. Tigancusele vând flori, dar sunt flori de hârtie, sorcove de Anul Nou, trandafiri rosii si margarete albe cu auriu; va seamana cu boabe de grâu si va ureaza sa traiti, sa-nfloriti, ca merii, ca perii, ori sa traiti, sa-mbatrâniti, ca un mar, ca un par, ca un fir de trandafir. Copiii mascati trag un carut cu un brad de Craciun si vin sa ceara pe la usi, în zapada pâna la genunchi”. Superstitii Unele dintre cele mai cunoscute superstitii sunt legate de bani, noroc si belsug. În noaptea dintre ani, se spune ca e bine sa ai bani în buzunar, dar si ca nu este bine sa dam bani pe 31 decembrie si 1 ianuarie, ca sa nu ramânem fara bani tot anul ce vine. În unele zone ale tarii, femeile coc o pâine în care ascund bani, iar cel care gaseste monedele va avea noroc de bani tot anul. Se considera ca e bine sa avem vâsc pe masa, în noaptea de Revelion, pentru noroc. O alta superstitie legata de belsug, pe care multi o si respecta, spune ca este bine ca prima persoana care intra în casa în prima zi a Anului Nou sa fie un barbat brunet (se spune ca blonzii si roscatii sunt aducatori de ghinion, iar femeile de asemenea). Musafirul trebuie sa intre în casa cu o crenguta de vâsc, pâine si sare. Superstitiosii vor avea pe masa de Revelion struguri si smochine, simbolul belsugului. În noaptea dintre ani se spune ca e bine sa purtam ceva rosu, iar în 1 ianuarie sa avem haine noi, pentru noroc. Din batrâni se stie ca nu e bine sa fie agatat calendarul anului nou înainte ca acesta sa se fi sfârsit, pentru ca aduce ghinion. Nu e bine sa aruncam nimic în prima zi a anului, nici macar gunoiul, pentru ca dam cu piciorul norocului. Se mai spune ca în noaptea dintre ani nu se gateste mâncare din carne de pasare, deoarece, asa cum gaina scormoneste pamântul si-l împrastie, tot asa se risipesc norocul si bunastarea casei. În prima zi din noul an nu se matura, nu se spala, pentru a nu atrage saracirea casei. Cine va dormi în ziua de Sfântul Vasile va fi lenes tot anul, se spune în popor.
