Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa initiala) si de a-i conferi dimensiune psihologica. Fantoma lunatica „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila si nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid si extrem de neconcesiv cu inadaptatii. Un personaj mai curând secundar al celebrului roman englez, din veacul al XIX-lea, Jane Eyre (semnat de Charlotte Brontë), Bertha Mason pe numele sau, a constiuit o provocare imensa pentru imaginarul fictional si non-fictional al secolului XX. La sfârsitul anilor saptezeci, doua teoreticiene de prima mâna, Sandra M. Gilbert si Susan Gubar, se bucurau de un mare succes cu volumul The Madwoman in the Attic, unde creionau, estetic si psihologic, identitatea feminina articulata într-un univers patriarhal, folosindu-se de metafora prozatoarei victoriene (a nebunei captive). În plus, cu aproape un deceniu si jumatate mai înainte (în 1966), scriitoarea jamaicana (naturalizata în Marea Britanie), Jean Rhys, se afirmase pe scena literara europeana (dupa o publicarea mai multor carti fara audienta) cu romanul Wide Sargasso Sea (iesit pe piata editoriala româneasca în excelenta traducere a regretatilor anglisti clujeni Ecaterina Popa si Ioan A. Popa, beneficiind totodata de o interesanta introducere critica a Ecaterinei Popa) - reconstructia parabolica a destinului aceleiasi enigmatice Bertha Mason din Jane Eyre. De unde acest interes cultural enorm al modernitatii si postmodernitatii pentru un personaj fantomatic din epicul britanic traditional? Raspunsul trebuie cautat în chiar suspensia simbolica, lasata cu buna stiinta de catre Charlotte Brontë la conceperea eroinei sale. În Jane Eyre, Bertha Mason da o nota cumva gotica unei naratiuni altfel orientate spre introspectiv si melodramatic. Ea apare pe coridoarele castelului lui Rochester, Thornfield Hall, - cu alura sa terifianta de sociopata izolata de lume - si, aidoma unui strigoi nocturn, bântuie imaginatia guvernantei-naratoare care nu cunoaste secretul teribil al stapânului ei: în tinerete, acesta, manipulat subtil, a acceptat mariajul aranjat cu o creola jamaicana (Bertha Mason), descinsa dintr-o familie cu tare psihice evidente. Gena nebuniei se manifesta timpuriu în tânara creola, Rochester fiind nevoit sa o ascunda în podul conacului sau si sa o tina sub paza stricta a unei servitoare fidele. Jean Rhys speculeaza aceasta tema senzationala (mai ales prin substratul ei cultural-colonial: autoarea însasi s-a nascut, în 1890, în Insula Dominica, dintr-un tata alb si o mama creola), transformând-o într-un roman „paralel” - mentionatul Întinsa Mare a Sargaselor. Aici, în trei sectiuni narative distincte, se reconstituie mariajul dintre Rochester si Antoinette Cosway Mason (numita „Bertha” de sotul ei ceva mai târziu) si, la un nivel mai profund, destinul tragic al „nebunei” de la Thornfield Hall. În prima parte, naratoarea este Antoinette (Bertha) care îsi povesteste copilaria si adolescenta din Jamaica, unde resimte deja presiunea bagajului sau ereditar nefast. Mai întâi, sufera de ceea ce criticii postcoloniali numesc sindromul „dublei critici” - nimic altceva decât „o dubla identitate”, cumva paradoxala (simultan a colonizatorului si a colonizatului). Având tata alb si mama neagra, Antoinette e constant respinsa, atât de lumea europenilor, cât si de cea a jamaicanilor. Apoi, eroina simte deja manifestarile irepresibile ale instabilitatii emotionale, mostenite pe linie materna. Cea de-a doua parte a textului o reprezinta pledoaria sotului pentru dreptul la libertate individuala (argumentata, de altfel, si în romanul-arhetip Jane Eyre), pentru ca ultimul paler epic (extrem de concis) sa fie excursul introspectiv al Antoinettei-Bertha în propriul destin necrutator, grefat pe intentia irevocabila a suicidului. Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa initiala) si de a-i conferi dimensiune psihologica. Fantoma lunatica „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila si nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid si extrem de neconcesiv cu inadaptatii. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
