Lipsa cronica de încredere în liderii politici si în actualul sistem de partide nu anunta nimic bun. În momente de criza economica majora, în situatia în care inflatia va musca si mai tare din puterea de cumparare, pe fondul starii generale de iritare amplificate de razboiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie si butoiul cu pulbere risca sa sara în aer provocând explozii sociale în lant. Un sondaj realizat de Avangarde la comanda PSD dat publicitatii marti, 2 august, indica o criza majora de încredere în toata clasa politica româneasca. Alegatorii i-au sanctionat într-o proportie atât de mare pe liderii marilor partide si pe seful statului, încât ar trebui sa-i puna serios pe gânduri. Cum a ajuns presedintele Klaus Iohannis la un minim istoric de 15- încredere? Un astfel de scor a mai înregistrat doar fostul presedinte, Traian Basescu, dupa taierile din timpul crizei economice din 2010, dar atunci prabusirea se explica printr-o serie de masuri de austeritate care au afectat categorii largi de populatie. Presedintele Iohannis a trecut si el prin doi ani de criza generata de pandemie, dar nu masurile de carantinare sau închiderea unor activitati economice l-au tras atât de mult în jos, ci mai degraba lipsa rezultatelor dupa sapte ani de mandat si înselarea asteptarilor alegatorilor. Oricât încearca sa justifice coalitia PSD-PNL-UDMR invocând nevoia de stabilitate, seful statului plateste azi pretul tradarii celor care l-au votat din nou în 2020, în special pentru discursul anti-PSD si pro-justitie, teme abandonate ulterior cu maxim cinism. Cel mai dificil pentru Klaus Iohannis este sa puna ceva pe masa dupa sapte ani la Cotroceni. Ce lasa în urma, în afara imaginii sale de presedinte-jucator-de-golf? Care sunt marile realizari ale mandatului sau? Ce a facut în afara de poze cu morga si declaratii recitate artistic de pe prompter din an în pasti? Cum poti visa la sefia NATO cu un pasiv atât de mare în tara ta? Cine sa te ia în serios afara când termini mandatul în genunchi, cu ambitia de a lasa în urma o „Românie educata”, dar care, ghinion, e condusa de un premier acuzat de plagiat si de o garnitura de sfertodocti pusi în functii-cheie din stat. Premierul Nicolae Ciuca guverneaza România cu o cota de încredere de 18-. Pare, totusi destul de mult pentru un politician care abia leaga doua cuvinte, dar alarmant de putin pentru cineva care pretinde sa fie conducatorul legitim al unui guvern si, mai mult, potential candidat la presedintia României în 2024. De notat ca premierul Ciuca se plaseaza, în sondajul Avangarde, cu vreo cinci procente sub propriul partid, cotat la 23-. Altfel spus, o parte dintre simpatizantii PNL îl resping, nu doar adversarii politici. Asa arata, de fapt, un lider artificial, inventat în laboratoarele de la Cotroceni si tinut în viata cu aparatele de propaganda ale marilor trusturi TV, alimentate generos din bani publici. Cum va putea un premier atât de slab sa treaca tara prin iadul economic care se întrevede la orizont? Ce legitimitate de a conduce tare mai are un premier cu o baza de sustinere atât de precara în rândul populatiei? Cum poate Nicolae Ciuca sa taie în carne vie daca va fi nevoie? Un sef de partid ajuns în fundul gropii va fi tentat sa respinga masurile nepopulare, dar necesare si sa guverneze tara cu ochii pe sondaje. Un dezastru în situatii de criza, când orice stat are nevoie de lideri legitimi, puternici si curajosi. Ajungem încet si la seful ratatilor, la cel mai tare dintre cei slabi. Cu un ametitor procent de 24- încredere, liderul PSD Marcel Ciolacu conduce detasat în sondajul comandat de propriul sau partid. Sa o luam altfel: aproape opt din zece români nu dau doi bani pe el. Dar sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului: în tara orbilor, chiorul e stapân. Cum sa nu prinzi aripi când esti cel mai putin detestat politician dintr-o mare de loseri? Ce mai conteaza ca iesi pe un mare minus din moment ce conduci detasat plutonul de ratati? Nu e de mirare, asadar, ca Marcel Ciolacu este perceput nu doar în public, dar si în coalitie drept seful de facto al Guvernului. Cei care au o problema de rezolvat apeleaza la liderul PSD, iar Ciolacu se comporta ca atare. Dar nici el, cocotat pe cea mai înalta treapta a podiumului neputinciosilor, n-are motive prea mari de bucurie. Dimpotriva. La fel ca liberalii, dar într-o proportie semnificativ mai mare, nici pesedistii n-au încredere în propriul lor sef. Ciolacu a picat vreo 12 procente sub PSD, cotat cu vreo 37- intentie de vot. Nici el n-a livrat nimic semnificativ pentru a spera la procente mai bune în sondaje. Cu aceasta zestre politica modesta, Ciolacu ar trebui, teoretic, sa ajunga premierul României undeva prin mai, anul viitor, dupa ce tara va fi iesit dintr-o iarna cumplita, poate cea mai grea din câte a vazut Europa în ultimele decenii. El va fi politicianul chemat sa treaca tara prin furtuna, în cazul în care pesedistii nu vor iesi între timp de la guvernare pentru a nu fi maturati de valul unor inevitabile nemultumiri sociale de care cu totii se tem ca nu vor scapa. Sa zicem ca este normal ca publicul sa sanctioneze puterea dupa doi ani de pandemie, cu crize peste crize suprapuse din cauza razboiului, cu o inflatie galopanta care a deteriorat nivelul de trai peste tot în Europa, nu doar la noi. Potrivit datelor Eurostat, România a înregistrat cele mai mari cresteri de preturi la bunuri. Or, proasta guvernare este una dintre explicatii, restul tine de factori externi. Asadar, criza de încredere în liderii aflati la putere este oarecum explicabila, desi România n-a avut parca niciodata o elita politica atât de praf. Cu adevarat îngrijoratoare este însa lipsa de perspectiva. Partidele din opozitie si liderii lor au cote de încredere chiar mai mici, undeva la zece procente sau sub acest prag critic. Nici USR, nici AUR sau alte partidulete nu reusesc sa capitalizeze erorile guvernarii, slaba calitate a liderilor coalitiei si sa convinga publicul ca reprezinta o alternativa la actuala putere. Lipsa cronica de încredere în liderii politici si în actualul sistem de partide nu anunta nimic bun. În momente de criza economica majora, în situatia în care inflatia va musca si mai tare din puterea de cumparare, pe fondul starii generale de iritare amplificate de razboiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie si butoiul cu pulbere risca sa sara în aer provocând explozii sociale în lant. Oricât se straduiesc marile trusturi sa cosmetizeze realitatea si sa falsifice agenda publica, oamenii vad si gândesc cu mintea lor într-o lume în care informatia nu mai poate fi controlata ca înainte de 89. Starea de nemultumire sociala este reala si în crestere. Acest adevar simplu se vede pâna si în sondajele comandate de partidele aflate la putere. (text preluat de pe site-ul G4media.ro)
