Desigur, fiind crestini si oameni la locul lor trebuie sa deplângem moartea unui om. Mai ales o moarte violenta. Chiar si moartea Dariei Dughina, care a sustinut sus si tare niste ticalosii imperialiste si, prin urmare, a fost o ticaloasa fara doar si poate. O putem întelege oarecum, asa cum poti întelege un ticalos sau cum te învoiesti cu un câine care musca - te feresti de el si gata. Însa ticalosul ramâne tot ticalos. Întotdeauna apar astfel de oameni în societati aflate în declin: din punct de vedere social, politic sau economic. Iar Rusia lui Putin nu are pe ce altceva sa se sprijine: economia este la pamânt, pierderile teritoriale, obtinute altadata prin jaf, sunt uriase, coruptia economica si politica este „în floare”, rusii care iau calea Occidentului sau a SUA sunt de ordinul milioanelor, iar cei ramasi în Rusia sunt usor manipulabili. Nu-i vorba, mai cunosc niste cetateni de pe plaiurile dunarene la fel. Si atunci apare un Dugin sau fiica-sa, care trancanesc, palavragesc, gâdilând instinctul imperial sau bolsevic rus. Caci sunt multi cei carora le place sa fie mângâiati ca porcul pe burta. Pentru ei nu conteaza nici, de pilda, faptul ca Hrusciov a trimis tancurile în Ungaria. Aproape 50 de mii de unguri au fost ucisi, iar un sfert de milion, trei la suta din populatie, au fugit în Occident. Sa reamintim lucrurile acestea. Mai ales pentru cei tineri. Iar Daria era o maestra a imperialismului criminal rus. Banuiesc chiar ca era convinsa de poliloghiile imperiale pe care le sustinea în fiece seara la diverse televiziuni rusesti. Ca sa minti lumea trebuie ca tu însuti sa crezi putintel în prostiile pe care le sustii. Iar Daria era un fel de Petrache Lupu rus, care a aparut tot asa, în vremuri de restriste. Dar mos Petrache era un zurliu câcâit pe care l-au folosit altii. Ar mai fi aparut în spatiul românesc si altii în vremea comunista, dar „tovarasii” nu i-au lasat sa se manifeste, fiindca stricau „optimismul” de sorginte comunista. Însa oamenii, ca si pe vremea Lupului, tare aveau nevoie ca cineva sa îi gâdile placut pe la urechi. Atunci se multumeau cu Securitatea în primul rând, cu industrializarea fortata si salariile pentru fostii tarani, acum muncitori, cu ridicarea unei intelectualitati în cea mai mare parte pseudo, dar gâdilata, cum spuneam, ca porcul pe burta de noii politruci, cu un tineret învatând cu sârg limbajul de lemn comunist si politrucizându-se (cuvântul este inventat de mine, dar îl întelegeti), cu o taranime tânara care a luat drumul oraselor nou industrializate. Si cu noi politicieni, cum a fost acum Daria în Rusia, care si-a ascutit limba si a crâscat din dinti în noul limboi de lemn. La bolsevism nou, oameni noi! Dar gloria Dariei din tara ei are si alte explicatii. Fara îndoiala ca au fost si diverse interese în spatele ei. Timpul le va scoate la iveala. Nici macar (mai bine zis, anume) KGB-ul nu este strain de aceasta. Presa rusa a început deja sa mârâie pe ici pe colo. Cei mai multi rusi deplâng enorm moartea ei. Dar, spune un analist, iata, se împlinesc 6 luni de când ucrainenii sunt macelariti la ei acasa, dar asta nu pare sa îi sensibilizeze atât de mult pe cetatenii rusi. Copiii ucrainenilor sunt omorâti în fiecare zi, dar totusi rusii nu se simt atât de miscati. Nici macar cei peste 45 de mii de soldati rusi morti nu sunt luati în seama în tara lor. Pentru ei, asasinarea Dariei Dugina „copila întregii Rusii”, cea care de mica a rostit primele cuvinte „Rusia, imperiul nostru”, a fost ultima picatura. Nu vi se pare o ticalosie imperialismul sustinut de „copila Rusiei”? Vorba unei femei din satul meu la moartea unui taran ajuns presedinte de CAP: „Dumnezeu sa-l ierte, dar al dracului mai era!” Cititi, va rog, biografia de „patri(h)oata” a Dariei si va veti convinge. Dar iata ca rusii au pierdut dreapta masura si deplâng acum pe Daria Dugina, cum, stricati la cap, plângeau sincer la moartea Tatucului Stalin sau a „kukuruznicului” Hrusciov. Lasa ca nici românii nu sunt mai breji. Câti nu sunt cei care îl regreta pe Tontonel Ceausescu si sunt convinsi ca numai Proasta lui a fost de vina! Câteva cuvinte si despre cei care au ucis-o. Nu avem prea multe a zice pentru ca nu stim cine sunt. Presupunerile kaghebiste sunt cusute cu ata alba, demonstrând, daca mai era nevoie, minciuna si subordonarea politica fara rusine a kaghebistilor. Si incompetenta. Caci, fara îndoiala, si KGB-ul este atins de degringolada. Probabil vom afla mai multe în viitor. Dar un lucru este clar: în imperiul lui Putin domneste debandada, crima si „întunericeala”, ca s-o spunem ca un ceausist. Iar moartea este la ea acasa. Si recursul la trecut, care capata nuante de maretie, cu surle si tobe (sau, cum zicea cineva, cu turle si sobe). Mustele de aur ale trecutului glorios planeaza în lumina mierie, iar pe cer, în departare, zvâcnesc fulgerele albastre ale viitorimii (pfui! ce metafore am comis!). Se pare ca Dugin a fost vizat, iar moartea Dariei a fost întâmplatoare. Însa cei care îsi închipuie ca prin moartea unui om vor rezolva problemele sunt la fel de criminali si prosti ca si cei pe care i-au ucis. Gloria Duginei a fost asemenea „gloriei” de la vremea ei a lui Julius Evola, calugarul nebun al fascismului italian, a lui Charles Maurras, a lui Hitler si a altor tacaniti. Toti au intrat în groapa de gunoi a istoriei. Dar apar mereu dugini si dugine. Si prostime care sa-i creada - cacalau! Vorba negruzzianului Lapusneanu: „Prosti, dar multi.” Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
