Ca putinofilii fac propaganda si falsifica realitatea istorica, e de domeniul evidentei. În fata acestui demers periculos, nu avem alta arma decât memoria, care restituie adevarul faptelor. Iar memoria trebuie întretinuta, altfel falsificatorii îsi ating scopul. Razboiul din Ucraina se prelungeste si, în momentul de fata, orice pronostic este riscant. Chiar daca a dovedit ca are multe puncte slabe, armata rusa este coplesitoare prin numar. În plus, asa cum am vazut la Mariupol si în alte locuri, rusii nu ezita sa bombardeze pâna ce distrug totul, dupa modelul aplicat în Siria si în Cecenia (ca sa dau doua exemple recente). Ajutorul occidental soseste cu intermitente sau nu soseste deloc. Dupa ce, chiar la începutul conflictului, Biden a declarat ca americanii nu se vor implica în nici un caz direct în razboi, dând astfel mâna libera lui Putin, acum presedintele Statelor Unite e ezitant în ce priveste furnizarea de rachete si se contrazice de la o zi la alta. Occidentul e prudent în timp ce Rusia nu are astfel de complexe si ameninta cu folosirea arsenalului nuclear. În fine, presedintele Macron poarta lungi conversatii telefonice cu liderul de la Kremlin si, daca doreste (dar cine nu doreste asta?) încheierea conflictului, are grija sa precizeze ca pacea, atunci când se va produce, nu trebuie sa umileasca Rusia. Este, acesta, un refren pe care îl întâlnim, insistent, atât la unii oameni politici, cât si la o serie de comentatori. Fenomenul merita analizat mai îndeaproape. Voi sintetiza ideile pe care le regasim în varii contributii ce se doresc savante, precum si în diverse luari de pozitie ale unor persoane care vor sa „se faca dreptate” în privinta razboiului din Ucraina. Tema centrala este ca Rusia a fost dintotdeauna umilita de catre un Occident arogant si decis sa-si impuna cu forta valorile. La sfârsitul secolului al XVII-lea, gratie lui Petru cel Mare, Rusia descopera Occidentul, dar este totodata rupta brutal de conceptiile crestine traditionale. În prima jumatate a secolului al XIX-lea marchizul de Custine, desi petrecuse doar trei luni în Rusia, prezinta un tablou dezolant al tarii - un popor de mujici retrograzi, o monarhie absoluta, o societate închisa, adevarata puscarie. Imaginea pe care o ofera marchizul ar fi, spun doi specialisti (numele nu conteaza), „expresia perfecta a dandysmului occidental care îsi afiseaza superioritatea intelectuala si morala”. Nu alta este viziunea pusa în circulatie astazi: Rusia lui Putin ar fi caracterizata prin arbitrar, violenta, saracie. Or, discursul lui Putin e construit tocmai pentru a denunta umilirea tarii de catre un Occident care îsi apara pozitia privilegiata. Umilire ce dateaza din anii ’90, odata cu destramarea Uniunii Sovietice, când nimeni nu si-a mai amintit de tributul platit de URSS pentru eliberarea Europei de nazisti. Putin? El e, în fapt, animat de intentii bune, si a dovedit-o în mai multe rânduri în acesti ani: gratie lui Putin Rusia a intrat în 2012 în OMC, el este cel care, prin intermediul lui Medvedev a semnat acordurile de reducere a armamentelor strategice New Start (2008), el i-a propus lui Bush sa-l sustina în lupta împotriva terorismului si a autorizat survolul teritoriului rus de catre avioanele americane etc., etc. Cum a raspuns Occidentul? Atacând Serbia în 1999, atacând Irakul în 2003, ceea ce l-a facut pe Putin sa înteleaga ca dreptul international înseamna, în realitate, dreptul Statelor Unite. Si lovitura cea mai perfida - extinderea NATO, act care a contrariat (cum spune cineva, într-o efuziune de umor involuntar) „legalismul ce caracterizeaza poporul rus”. Aceasta este naratiunea, acestea sunt argumentele ce reusesc sa seduca multa lume. Nu merita sa ne oprim asupra aspectelor mentionate pentru ca frapant aici este altceva: si anume, strategia minciunii prin omisiune. Nici marchizul de Custine si nici alti occidentali nu sunt vinovati de tragediile pe care le-a provocat Rusia în ultimul secol. Lovitura de stat bolsevica a avut drept sinistra încununare asasinarea tarului si a familiei sale. Colectivizarea fortata a însemnat teroare si mizerie. Sa nu uitam foametea provocata de Kremlin în Ucraina si în Kazahstan, foamete soldata cu milioane de morti. Apoi deportarile masive, cum ar fi deportarea tatarilor din Crimeea. Spre finele anilor ’30 - procesele trucate, executiile sumare, perioada pe care istoricii au numit-o Marea Teroare. Gulagul, bineînteles, cu ororile lui. Eliberarea Europei de catre nazisti? Da, jumatate din Europa a fost ocupata de sovietici care au instalat, în tarile-satelit, guverne marioneta ce au aplicat politica terorii si a represiunii învatata de la „tara socialismului biruitor”. Dreptul international? Desigur: Budapesta 1956, Praga 1968 - dovezi eclatante ale „legalismului ce caracterizeaza poporul rus”. Si a fost Uniunea Sovietica atât de umilita încât si-a întins influenta pâna departe, în Asia, în Africa, În America Latina… Ca putinofilii fac propaganda si falsifica realitatea istorica, e de domeniul evidentei. În fata acestui demers periculos, nu avem alta arma decât memoria, care restituie adevarul faptelor. Iar memoria trebuie întretinuta, altfel falsificatorii îsi ating scopul. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
