Camelia Ciorîca este psiholog. A terminat anul trecut Facultatea de Psihologie si pentru ca în pandemie nu a putut face foarte multa practica s-a gândit sa faca voluntariat si sa vina în sprijinul pacientilor cu COVID-19. Nu a mers într-un spital mare, ci la unul mai mic, de provincie, unde însa nevoile pacientilor sunt la fel de mari. Pâna acum a reusit sa consilieze telefonic în jur de 100 de pacienti internati la Spitalul orasenesc din Gaesti. Specialistul spune ca multi dintre cei cu care a reusit sa discute pâna acum sunt îngrijorati, speriati, ca se simt singuri fara familia lor alaturi, dar ca au un ajutor de nadejde în cadrele medicale si asistentii din unitatea sanitara care le sunt alaturi permanent. Camelia Ciorîca: "Am luat legatura cu managerul spitalului si i-am spus ca as dori sa ajut comunitatea" "Nu am putut sa fac foarte multa practica sa pot sa profesez ulterior, ai nevoie de multa practica, de multa experienta, si atunci m-am gândit ca ar fi extraordinar sa fac voluntariat. Prin niste cunostinte am ajuns sa vorbesc cu managerul spitalului si i-am spus ca as dori sa ajut comunitatea, sa ofer o parte din timpul si din priceperea mea pe ceva folositor, sa pot ajuta oamenii, mai ales într-o situatie de pandemie. "Cel mai greu este atunci când trebuie sa treaca prin travaliul de doliu" Ajut telefonic, nu merg la spital, încerc sa înteleg oamenii, pacientii îmi transmit temerile lor, îndoielile legate de viitor, grijile pe care si le fac fata de familie, se simt însingurati din cauza restrictiilor, cel mai greu este atunci când trebuie sa treaca prin travaliul de doliu. Am avut si astfel de situatii si am vorbit cu apartinatorii si atunci este..., oamenii nu sunt foarte deschisi la ideea de a vorbi cu un psiholog,din pacate. "Asistentele sunt ca niste roboti cu inimi foarte mari" Încep încet încet sa se deschida, îmi vorbesc despre conditiile din spital, ca sunt tratati foarte bine, ca asistentele sunt ca niste roboti cu inimi foarte mari, ceea ce m-a emotionat foarte tare, au spus ca au mai fost internati în alte spitale si în trecut si niciodata nu au fost tratati asa de bine, asta îi ajuta sa depaseasca mai usor perioada aceasta de convalescenta care nu este usoara deloc. Cei mai multi pacienti cu care am vorbit au fost în vârsta si erau foarte blânzi, foarte calzi, ca niste copii neajutorati. Asta m-a impresionat foarte tare, si când îmi spuneau cât de bine se simt, cât ajutor li se ofera si noaptea, asta m-a impresionat foarte tare. Sa stiu ca cineva are grija de ei când apartinatorii nu pot fi cu ei, în pandemie, m-a impresionat foarte tare. Caldura asistentelor si comunitatea care s-a creat acolo mi se pare un lucru extraordinar", a explicat psihologul. Cele mai mari temeri ale pacientilor sunt legate de incertitudinea evolutiei bolii, de gândul de a fi internati în spital, departe de familia lor. Psihologul spune ca multi pacienti în vârsta nu au stat niciodata de vorba cu un astfel de specialist si ca le este mai greu sa se deschida. "Se simt îngrijorati, simt ca pierd controlul, se panicheaza ca nu stiu ce îi asteapta mai departe, sunt speriati, majoritatea sunt speriati, însingurati, îsi fac griji, îmi transmit temerile lor, îndoielile legate de viitor, grijile pe care si le fac fata de familie, ca nu sunt aproape de ei, cum se descurca, cum se descurca ei acolo departe de familie. Tinând cont ca terapia nu are loc într-un mediu mai cald, în intimitate, nu ne vedem fata în fata, conteaza foarte mult. Nu se pot deschide în totalitate asa cum ar fi într-un cabinet. Este diferit si pentru mine dar sunt convinsa ca si pentru pacienti. Este greu pentru ei, eu încerc sa caut abordarea potrivita dar nefiind obisnuiti, multi dintre ei ajung la 60, 70 de ani, altii 80 si nu au interactionat niciodata cu un psiholog si atunci sunt putin depasiti de situatie, nici nu stiu ce sa zica, sunt usor speriati, mai este si pandemia, si virusul, va dati seama. "Încerc sa ma port omeneste, ca si cum as fi nepoata dânsilor, fiica dânsilor" ”Încerc sa ma port omeneste, ca si cum as fi nepoata dânsilor, cum as fi fiica dânsilor, încerc sa fiu cât de calda pot, sa-i întreb lucruri omenesti, normale, nu intru în intimitatea dânsilor, îi întreb daca le este bine, cum se simt, daca au nevoie de ceva, daca simt nevoia sa-mi spuna ceva, au pe suflet vreo greutate, îi apasa ceva în momentul respectiv, unii sunt mai retinuti altii reusesc sa se deschida mai usor. În medie, am stat de vorba cu 100 de pacienti în doua zile. Nu am stat ca într-o sedinta de terapie de 50 de minute, telefonic este diferit. Mi-ar placea foarte mult sa vorbesc si cu medicii, întâi de toate îmi doresc sa pot sa vorbesc cu toti pacientii, sa ajut cât de mult posibil, sa revin sa vorbesc cu cei cu care am vorbit prima oara, sa-i întreb cum se simt, conteaza pentru mine foarte mult si feed-back-ul lor, sa vad ca i-am ajutat cumva. Mi-ar placea pe viitor sa discut si cu medicii, cu doamnele asistente", a spus psihologul Camelia Ciorîca. Dorinta de a le oferi copiilor sai educatie de calitate, motorul care a determinat-o sa devina psiholog "Am doi copii si mi-am dorit foarte mult sa îi educ frumos, sa fiu o mama buna, sa pot sa le ofer tot ce e mai bun si simteam ca nu am pregatirea necesara, simteam ca nu am cuvintele potrivite pentru o educatie buna, îmi doresc pentru ei ceva mai mult decât am avut eu, ca orice parinte, si am decis sa fac facultatea. Mi s-a potrivit foarte bine comunicarea cu oamenii, mi s-a parut cea mai buna alegere", a explicat psihologul. Dr. Laurentiu Belusica, managerul Spitalului din Gaesti, spune ca spitalul nu are un psiholog anjagat permanent pentru ca legea nu îi permite acest lucru, desi este nevoie acuta de astfel de specialisti, mai ales acum în pandemie. Pacientii au primit foarte bine ajutorul psihologului voluntar, spune Dr. Belusica. Medicul explica si faptul ca spitalul nu are sectie de ATI COVID pentru ca acolo exista un singur medic de ATI iar astfel nu poate exista linie de garda. În schimb, la unitatea sanitara sunt tratati pe sectii pacienti cu COVID-19, iar în cazul în care sunt mai multi pacienti decât locuri,se scot saltele si se pun pe jos astfel încât toti sa poata primi îngrijire. "Spitalul acesta, conform legii, nu are dreptul sa angajeze psiholog, si atunci, ca sa fac chestia asta, nu pot decât sa lucrez cu voluntari, nu am cum altfel, psiholog poti sa angajezi numai la spitalele mari. Nici brancardier nu am voie sa platesc, ca si cum aici nu ar fi bolnavi care se întâmpla sa cada si nu are cine sa-i ridice de pe jos. Au ajuns sa ma sune si sa ma roage, "Pe mine nu m-a sunat doamna psiholog, pe mine când ma suna", si le spun, ””veti rabdare ca o sa va sune, dar nu poate sa va sune pe toti odata, este si ea una singura”. Era absoluta nevoie, orice bolnav care se afla în spital, gânditi-va ca sunt oameni care au 60, 70 de ani care sunt pentru prima data în spital, nici nu stiu cum arata un spital pe dinauntru. Si el vine cu o boala cum este COVIDUL, despre care la televizor se spune ca nu stiu cât la suta mor, normal ca el se sperie, sunt foarte multi oameni care vin la internare cu COVID si care nu ramân în spital, ne spun ca au auzit ca mor toti. Nu este asa, tratam, facem tot ce se poate sa-i ajutam. Ei trebuie sa primeasca ajutor si din acest punct de vedere, (n.red psihologic) si bolnavii dintr-un spital mare, dar si cei dintr-un spital orasenesc, pentru ca toti sunt oameni si toti au nevoie de ajutor într-un fel sau altul. Spitalul orasenesc Gaesti nu are sectie ATI pentru COVID, are numai pentru bolnavii care se opereaza, deoarece nu avem linie de garda, de ATI. Noi nu putem sa lasam un bolnav intubat în ATI si medicul pe care îl avem sa plece acasa. Avem un singur medic de ATI si avem pacienti COVID pe saloane. De dimineata, erau 87 de pacienti. În momentul în care nu avem locuri, scoatem saltele si le punem pe jos, nu a ramas niciun pacient pe afara", a relatat Dr. Laurentiu Belusica.
