Fiinta lui Dumnezeu pare sa fi fost alungata din lume. El pribegeste acum într-un alt timp si alt spatiu. În locul lui, mai marii lumii acesteia au ales armele. Au ales crizele. Au ales virusul. Au ales manipularea încercând sa ne stearga din memorie faptul ca suntem niste fiinte create de Dumnezeu, fiinte care poseda constiinta si liberul arbitru. La nivelul vibratiilor, al undelor si al câmpurilor cuantice se pare ca nu exista o mare diferenta între materia vie si materia anorganica. Experimentele facute de biofizicieni în diverse laboratoare de pe mapamond au dovedit faptul ca particulele care alcatuiesc organismele vii emit aproape aceleasi semnale ca particulele din care e compusa materia moarta. Universul se comporta extrem de coerent si echitabil fara sa faca compromisuri si sa încline balanta spre una sau spre alta. Plecând de aici, putem oare cauta forme de viata si de ratiune, de instinct si de calcule, în materia, indiferent de stare, din care e alcatuit universul? Privita din aceasta perspectiva, atât nasterea, cât si moartea, disparitia si aparitia noastra pe pamânt, tin mai mult de hazard si de magie, decât de evolutie si de biologie. Legat de acest subiect, prietenul meu Dan Persa, poet si prozator admirabil, tarkovskian în felul lui, mi-a scris ca a citit recent cartea lui Dr. David Frawley (Pandit Vamadeva Shastri/ Mantra yoga si sunetul primordial), autor a peste 30 de carti despre spiritualitatea hindusa, care afirma ca „lumea e creata din vibratie, iar vibratiile sunt infinite combinatii ale literelor alfabetului”. O idee similara pare si în Geneza Vechiului Testament, unde se spune ca la început a fost cuvântul si Cuvântul era Dumnezeu. Faptul acesta ma duce cu gândul si la afirmatiile înteleptului Rabbi Eliahu Itamari din Smyrna care studiind tainele învataturii rabinice a ajuns la concluzia ca Tora nu reprezinta altceva decât numele Sfânt al lui Dumnezeu si ca ea, aceasta scriere sacra, ar fi fost initial alcatuita dintr-un amalgam încâlcit de litere, a caror ordine ulterioara facuta în mod direct si progresiv de catre vointa divina, în strânsa corelatie cu lumea materiala si fara interventia unui scriptor uman, a dat nastere universului existent, ce continua sa se dezvolte, cum altfel, decât prin invocarea si recitirea Torei... Sublima teorie. Si sublima imagine despre Dumnezeu. * Din ce în ce mai straniu, pe fondul evenimentelor de acum, suna cuvintele lui Malraux, care pareau atunci când au fost emise o butada: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc!” Ne înfundam mai mult în ultima varianta. Fiinta lui Dumnezeu pare sa fi fost alungata din lume. El pribegeste acum într-un alt timp si alt spatiu. În locul lui, mai marii lumii acesteia au ales armele. Au ales crizele. Au ales virusul. Au ales manipularea încercând sa ne stearga din memorie faptul ca suntem niste fiinte create de Dumnezeu, fiinte care poseda constiinta si liberul arbitru. * Poeta Alexandrina Tulics traieste cu ferma convingere ca poezia va salva lumea, si asta deoarece pentru ea poezia înseamna cunoastere profunda a propriului sau eu, în sensul sublim al cuvântului. Poeta a vazut lumina zilei în orasul Sfântu Gherghe, judetul Covasna, a stat o perioada buna la Timisoara, apoi, în 2007, a plecat din România si s-a stabilit în America, la Delafield, un orasel de circa 8500 de locuitori, situat în comitatul Waukesha, Wisconsin. Datorita numarului mare de lacuri, coltul de nord-vest al comitatului Waukesha, în care se afla, si Delafield, este denumit de catre localnici „Lake Country” (tara lacurilor); prin urmare Delafield e un loc minunat în care Dumnezeu, dar si poezia îsi fac simtite prezenta pe pamânt, în apa si pe cer. Acolo „stelele deschid usa” în fiecare noapte patrunzând în sufletul omului, acolo poeta, îngenuncheata lânga prag, îsi înalta rugaciunea spre bolta cereasca, în timp ce „mestecenii si artarii îsi misca încet frunzele” rascolite de „un vânticel grijuliu”, fosnind nu departe de tronul ceresc. Acolo, mâna Domnului împinge norii asezându-i unul dupa altul, cladind din ei „o coliba” pentru sufletele credinciosilor care îsi deschid larg ochii spre înaltimi, dar nu-l vad, pentru ca adevaratul cer în care salasluieste Domnul e chiar sufletul lor. Întâlnind-o recent la lansarea cartii sale de versuri, intitulata „Spre Tonul ceresc”, aparute la editura Princeps Multimedia, în regia poetului Daniel Corbu, amintindu-mi si de Mihai Ursachi, care a stat si el în exil vreme de aproape un deceniu în SUA, am vrut s-o întreb daca poezia se simte la ea acasa în America. Dar n-am mai întrebat-o, raspunsul mi l-am dat eu singur, zicând ca poezia se simte acasa oriunde, dar mai cu seama nicaieri, deci, nici în America, unde vremea marilor poeti a apus demult. Azi America produce din ce în ce mai putina poezie, produce în schimb, tocmai din aceasta pricina, enorm de mult arme, pe care le trimite pe toate continentele si mai cu seama în Europa. Eu astept însa ca dragostea fata de marea poezie sa se întoarca în America, astfel ca sufletul lui Walt Whitman sa se odihneasca pe pamântul american în pace. Caci iata în ce fel de oras si tara ar fi vrut sa traiasca autorul „Firelor de iarba”: „Mi s-a aratat în vis un oras care nu poate fi biruit chiar daca s-ar napusti asupra lui tot restul pamântului,/ Si-am visat ca era noul oras al Prieteniei,/ Si ca-n acel oras, mai presus de toate, era pretuita o robusta si mare iubire,/ Si se vedea ca era asa din tot ce faceau cetatenii acelui oras în tot ceasul,/ Si din privirile si din toate vorbele lor.” Sa speram ca acest oras sa se nasca, nu în alta parte, ci în America, departe de New York si aproape de Delafield din Wisconsin. * Adresându-se senatorilor pentru deblocarea fondurilor destinate razboiului nedrept din Ucraina, presedintele Joe Biden, trecând peste orice retorica, a adus un ultim argument, în aparenta imbatabil. Mai pe scurt, domnia sa a spus ca acest razboi e mai mult decât profitabil pentru America. Economia se dezvolta, vânzarile de arme cresc. Sumele care se întorc în visteria Statelor Unite stimuleaza industria. Apar, în diferite state, zeci sau chiar sute de mii de noi locuri munca pentru americani. Cu alte cuvinte, americanii prospera si nu traiesc cu teama nesigurantei zilei de mâine. Argumentul presedintelui Biden e, totusi, unul cinic, de o gravitate care poate afecta imaginea pe care o avem noi despre rolul jucat de SUA în lume. Ma si mir ca în cercul sau de consilieri nu s-a gasit unul sa-l traga de mâneca. Luând cuvântul, presedintele nu a vorbit nici despre democratie, nici despre libertate, nici despre încalcarea independentei si a suveranitatii unui stat, nici despre alte principii nobile. A vorbit doar despre profit. Te apuca pur si simplu fiorii sa stii ca un nou loc de munca creat pe un continent, seamana moarte pe alt continent. Marturisesc ca nu as fi vrut sa aud astfel de cuvinte din gura unui presedinte. Daca un alt lider ar fi spus aceeasi idee, situat de cealalta parte a Oceanului, ar fi luat foc toata Europa. Dar lui Joe Biden i se iarta astfel de derapaje. Se iarta si nu se iarta, caci iata, republicanii din Camera Reprezentantilor, calauzindu-se nu numai dupa interese, ci si dupa instinct, au votat în unanimitate pentru deschiderea unei proceduri de impeachment (punere sub acuzare) a presedintelui Joe Biden, acuzându-l „ca si-a folosit influenta pe vremea când era vicepresedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului sau sa faca afaceri dubioase în China si Ucraina”. Pe fondul acestor acuzatii, cuvintele presedintelui american suna si mai straniu. Dupa cum vedem, democratii îl apara. Republicanii îl ataca. Dar oare ce spun americani de rând? Le convine sa stie ca noile locuri de munca, dincolo de faptul ca genereaza prosperitate Americii, acopera vechiul continent cu zeci si sute de mii de morminte?! Si ce zic sau macar ce gândesc în sinea lor partenerii strategici ai SUA, tari care au gauri negre în buget si ale caror economii se apropie de colaps? Profita si ele de pe urma productiei înfloritoare de armament din SUA? În Germania se închid lanturi industriale, în Franta au fost miscari de strada fara precedent datorate politicii economice a presedintelui Macron, în România, dincolo jafurile facute în perioada pandemiei si de gaurile bugetare provocate, printre altele si de razboi, s-a proclamat austeritate bugetara. Daca America se dezvolta de pe urma industriei de armament, de ce Europa saraceste? Logica presedintelui Biden e una cât se poate de limpede: cu cât va dura razboiul mai mult, cu atât ne vom îmbogati mai tare. Conform spuselor lui Biden, rezulta ca SUA are tot interesul ca Rusia sa nu fie înfrânta prea repede si nici Ucraina sa nu câstige prea curând. Preferam sa aud un altfel de adevar, mai omenesc, mai linistitor pentru noi cei care traim într-o zona a Europei ce a avut parte de doua razboaie devastatoare, urmate de o serie de dictaturi comuniste. Aici mormintele înca supureaza, iar amintirea oamenilor e legata de saracie, de teroare si umilinta. Am fi avut nevoie aici, vorbesc de Europa de Est, în care includ si Ucraina, si Moldova, si Georgia, si alte tari din fostul lagar sovietic, de un nou plan Marshall, care ne-ar fi adus si liniste, si prosperitate. Razboiul nu ne aduce decât nesiguranta, suspiciune, neîncredere si moarte. Pe termen scurt, aceasta politica poate avea succes. Pe termen lunga însa, Europa va saraci si se va degrada atât de mult, încât America se va trezi în situatia ca nu va mai avea decât vasali, nu si parteneri de acelasi rang. Pe fondul acesta de neîncredere ce îsi face simtita prezenta în Europa, China are toate sansele sa-si extinda si în aceasta parte a lumii dominatia. Semnalul a fost deja dat de însusi Ursula von der Leyen, care i-a facut recent o vizita de curtoazie, luând cu ea toata suita sa, domnului Xi Jinping. Nichita Danilov este scriitor si publicist
