Înteleg ca este „moda” digitalizarii, dar haideti sa facem ceva sa nu o transformam în „nebunia” digitalizarii din care sa iasa doar pacienti pentru spitalele de boli mintale. Înainte de pandemie mai era cum era, aveai timp sa respiri, lucrurile evoluau într-un ritm relativ acceptabil, mai mirosea un pic a stabilitate cât de cât, dar pandemia a pus gaz pe foc, totul a capatat viteza, iar azi, dupa ce ne-am trezit înca în viata, scapati de virusul ucigas ne aflam în situatia în care trebuie sa ne luptam pentru supravietuire cu avalansa digitalizarii, a IA-ului si a tot ce e legat de astea. Cel mai usor se vede schimbarea în scoala, asta apropo si de greva angajatilor din învatamânt care tocmai a fost „suspendata”. Înainte de Covid se mai gasea înca prin cancelarii catalog clasic, din hârtie, copiii înca mai aveau carnete de note, temele înca erau scrise pe caiete. Astazi însa aproape totul e schimbat. Într-una din zilele trecute a venit sotia, care e profesoara, de la scoala, turbata de nervi si extenuata dupa ce încercase mai bine de 8 ore (!!!) sa încheie mediile la clasa unde este diriginta. În mod normal, daca era pe stilul vechi, totul s-ar fi terminat într-o ora, doua, cu calcule simple facute pe un calculator de buzunar ori pe telefon, dar azi, în era digitala, lucrurile nu mai sunt atât de simple pentru ca platforma pe care trebuie trecuta întreaga situatie este un labirint plin de capcane si de drumuri închise unde, daca un singur element lipseste, nu poti face absolut nimic. Asta e înca o dovada a faptului ca totul în tara asta e lasat la voia întâmplarii, ori e facut de mântuiala. Profesorii au fost nevoiti practic peste noapte sa devina alfabetizati informatic de la sine putere. Si nu e o gluma, e cât se poate de serios. Si trist în acelasi timp, pentru ca exista extrem de multi care habar nu au cu ce se manânca un computer, iar guvernul a fost mai preocupat de alte lucruri decât de gestionarea corecta a acestei probleme. Ei trebuie sa se înscrie într-o platforma impusa de minister, unde sa îsi treaca notele, absentele si sa îsi încheie mediile. Totul a trecut din plan fizic în cel virtual aproape de la o zi la alta, si cum sa nu fie asta bulversant? Sa spunem ca într-o tara organizata acest lucru ar fi fost unul usor de dus la îndeplinire si spre beneficiul tuturor, pentru ca, nu-i asa, digitalizarea usureaza munca tuturor, teoretic vorbind e mult mai simplu sa dai câteva click-uri si sa tastezi câteva cuvinte pentru a obtine rezultate pe care alta data trebuia sa le calculezi cu un calculator „de mâna” sau chiar pe o ciorna cu creionul, în stilul „old school”. Dar nu e asa, pentru ca ne aflam în România unde NIMIC nu e simplu. Chiar nimic. Daca într-o tara normala s-ar fi organizat în prealabil cursuri de formare pentru profesori unde acestia sa fie instruiti ce trebuie sa faca, sa o ia de la zero, daca era nevoie, sa se familiarizeze cu toate aspectele legate de folosirea computerului si a aplicatiilor necesare, iar apoi sa treaca la practica, la noi totul e în stilul heirupist si haotic, cu multa energie consumata degeaba, cu nervi, încurcaturi, certuri si tot tacâmul. Nu stiu câti au cunostinta de acest lucru, dar în sistemul scolar românesc functioneaza un subsistem bazat pe tot felul de interese financiare si politice care îsi impune propriile reguli ce nu au nimic în comun cu legile educatiei sau cu educatia în sine. De exemplu, exista niste manuale oficiale dupa care ar trebui sa învete elevii, dar, si e un mare „DAR” aici, în paralel sunt distribuite si folosite asa-numitele „auxiliare” care, de cele mai multe ori, sunt mai bune si mai importante decât manualele oficiale, ceea ce te pune pe gânduri: nu cumva manualele oficiale sunt facute în mod deliberat proaste ca sa dea unda verde auxiliarelor? Acestea din urma trebuie cumparate separat si independent de catre elevi, sunt legale si sunt produse de diverse companii si edituri private care, evident, fac profituri de pe urma lor. De ce? Pentru ca de aia... Am aflat ca multi elevi nici nu deschid manualul oficial, lucreaza doar de pe auxiliare. În acelasi timp, exista si în mediul virtual o lume paralela celei oficiale. Tot cu iz financiar, si asa mai departe. De exemplu, unele scoli din Iasi folosesc pentru evidenta scolara platforma care se numeste ADSERVIO, iar altele una care se cheama ADMA. Nu m-ar mira sa existe unele diferite prin celelalte zone, e o libertate totala si prost înteleasa pe de-a-ntregul. Fiecare platforma are particularitatile, minusurile si plusurile ei la care profesorii se uita ca mâta-n calendar. Nu stiu cine hotaraste alegerea platformei, dar sunt sigur ca toate acestea implica, la fel ca si cu auxiliarele, niste interese financiare ori politice în spate, altfel nu e decât o dovada de inconstienta sau prostie pura pe care eu refuz sa le iau în considerare. Adica prefer sa cred ca e hotie decât prostie, ma simt eu mai împacat... Acum, când totul tinde spre un sistem unic, spre centralizare, românii nostri nu se pot abtine si merg spre diversificare. Nu cred ca am vazut vreodata profesori mai indignati, mai nervosi, mai frustrati decât în zilele de pandemie si dupa ce aceasta a luat sfârsit, si nu din cauza bolii respective, ci din cauza piedicilor pe care le întâlneau în gestionarea întâlnirilor online, a numeroaselor sarcini pe care trebuiau sa le îndeplineasca în mediul virtual plin de semne de întrebare si de întreruperi de semnal, si pentru care nu erau pregatiti. În plus, platformele despre care e vorba nu erau facute în asa fel încât sa fie usor de accesat si de folosit, ci pentru persoane cu nivel de cunostinte cel putin mediu în IT. La sfârsitul acestui an scolar au fost momente în scoli în care profesorii au stat efectiv la cozi ore întregi în fata calculatoarelor din unitatile de învatamânt sau în spatele responsabilului tehnic al unitatii, pentru a-si încheia situatia, si nu din cauza grevei, ci pentru ca sistemul cataloagelor online e pur si simplu prost gândit. Daca în cazul catalogului clasic din hârtie, mai puteai sa gasesti solutii, ce poti face în fata unui ecran care nu îti da voie sa treci o nota, sa motivezi o absenta ori sa închei o medie din motive cunoscute doar de inginerul de sistem sau nici chiar de el? Tin minte ca în primele zile de scoala din pandemie am fost informati de profesori ca trebuie sa înscriem copiii si sa ne înscriem si noi, parintii, într-una dintre platformele amintite mai sus „agreate” de scoala. |sta e cuvântul la moda acum pentru ceva care ti-a fost impus de sus din motive secrete. În traducere libera înseamna de fapt: „firma care asigura un parandarat consistent (profit ilegal) politicienilor implicati ori acolitilor interesati ai acestora”. La fel cum a fost cu firmele de masti, dezinfectanti ori tabletele în pandemie. Pentru a face acest lucru trebuia un cont cu nume si o parola. Având doi elevi a trebuit sa facem 4 conturi, doua pentru ei si doua pentru noi, fiecare cu numele lui de utilizator si parola distincta. Nici nu mai stiam care cont era al cui. Notasem totul pe un caiet (tot hârtia e trainica) dar nu mai gaseam caietul! Eram pierduti în „id-uri” si parole pâna în gât si nu puteam afla altfel situatia copiilor pentru ca totul e secret. Alta dandana si cu secretizarea asta, nimeni nu trebuie sa stie ce note au colegii lui... Înteleg ca este „moda” digitalizarii, dar haideti sa facem ceva sa nu o transformam în „nebunia” digitalizarii din care sa iasa doar pacienti pentru spitalele de boli mintale. Briscan Zara este scriitor si publicist
