Când mai toata lumea se straduieste sa adune, Grigore Ilisei nu osteneste sa daruiasca. Si nu risipeste oricum: daniile sale sunt bine cumpanite, întemeiate fiind pe învataturile evanghelistului: „Nimeni n-aprinde o lumina ca s-o puna într-un loc ascuns sau sub banita, ci o pune în sfesnic pentru ca cei ce intra sa vada lumina”, (Luca, 11, 33.) si pe îndemnul imperativ al cronicarului: „sa sa stie!” În iulie anul trecut, Grigore a înzestrat Biblioteca Municipala din Falticeni cu un pretios mini-muzeu literar, anul acesta a donat Manastirii Frumoasa colectia de arta „Grigore si Ecaterina Ilisei” spre a fi expusa în „Palatul domnitelor”. Tot ca un dar de suflet pot fi considerate si cele doua carti recent editate la „Junimea”, „Din cufarul taifasurilor si al divanurilor” si „Pe tarâmurile desfatatoare ale artelor frumoase”. Li se adauga volumul „Hrisoave de la prieteni” publicat de Editura „Doxologia” sub îngrijirea episcopului Timotei Prahoveanu. Toate cele de mai sus, dimpreuna cu destule alte temeiuri ce merita pe deplin invocate, preschimba sarbatorirea celor 80 de ani împliniti de scriitorul iesean într-un eveniment cultural care depaseste semnificatiile obisnuitului moment aniversar. S-a întâmplat adesea ca drumurile noastre sa se întâlneasca, începând din tineretea studenteasca, când i-am sustinut debutul radiofonic, a urmat al doilea debut, cel editorial (la „Junimea” i-am publicat prima carte, „Navod pentru scrumbii albastre”) spre a continua tot mai decis în lumea literelor, unde, dupa ce a fost concediat de la Radio Iasi într-o campanie de epurare politica pentru „vina” de a fi fiu de preot, Asociatia scriitorilor a izbutit sa-i afle un post în redactia revistei „Convorbiri literare”. Pentru ca, dupa 1989, Grigore Ilisei sa preia decisiv stafeta, venind la conducerea organizatiei de breasla a scriitorimii moldave. CV-ul lui este oricum coplesitor, dar de interes îmi par si cele ce nu se pot fi înscrise într-un asemenea act-inventar. Nu poate fi consemnata si evaluata acolo, de pilda, vocatia prieteniei, pe care Grigore a onorat-o în toate împrejurarile fara ostentatie, cumva firesc, parca venind de la sine drept nescrisa regula de comportament. Nici caratele caracterului nu-si gasesc rubrica spre a fi mentionate într-un CV, iar sarbatoritul, desi prins nu odata în vâltori contestatar-administrative, a izbutit sa le depaseasca elegant si cu buna cuviinta. Vocatia de constructor nu se mentioneaza nici ea într-un CV. A ilustrat-o convingator si-n planul edificarii materiale (îmi amintesc importanta lui contributie voluntara la edificarea Casei scriitorilor din Iasi) si, mai ales, în cel al spiritului: a fost cel care, împreuna cu colegi radiofonisti, a redat glas Postului de radio Iasi, amutit din 1985, chiar în ziua de 22 decembrie 1989. Si tot el, în 1991, a fost implicat hotarâtor în înfiintarea Televiziunii iesene. Pâna la urma (dati-mi voie sa reamintesc titlul uneia din cartile mele publicate în 1989: „Puterea ingrata la români”), avea sa fie eliminat si de la conducerea Radioului, si de la aceea a Televiziunii! Revenind la cele trei carti care vor fi lansate cu prilejul aniversar, mentionez admirativ volumul colectiv cu peste 50 de semnaturi ce înmanuncheaza „Hrisoave de la prieteni”. Ca si cele doua aparitii la „Junimea”, titlurile poarta sonuri sadoveniene („L-am iubit si îl iubesc pe Sadoveanu aidoma celor de demult care-i sorbeau pe aezi”), asa ca revin la imaginea putin obisnuitului birou de lucru din veacul XIX al scriitorului, expus acum la Biblioteca din Falticeni: s-ar putea spune ca, într-un fel, poate sugera investitia de statornica si solida truda a condeiului tezaurizata în atât de diversul univers al scrierilor lui Grigore Ilisei, dar poate propune si un posibil, oricât de neasteptat, racord cu „sadovenizanta” limba a prozei sale. Ai senzatia ca masivul birou din secolul XIX n-avea cum îngadui limbajul sec practicat azi, când nu mai vorbim, ci comunicam (?) si se tinde, de ce nu, ajungerea pâna la emoji si emoticoane. Ilisei nu recunoaste vreo premeditare: în era computerelor, când se scrie tot mai... analfabet, doar încearca sa readuca în fondul principal lexical si cuvântul socotit vetust, fraza parfumata, floarea de stil, scriitura îngrijita, ca o datorie fata de „limba vechilor Cazanii”. „Hrisoavele pentru prieteni” sunt exemplar îngrijite de episcopul Timotei, vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, care, explicând de ce la o Editura bisericeasca apare un volum omagial dedicat unei personalitati laice, invoca binecuvântarea Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, Înaltpreasfintitul parinte Teofan, concluzionând dupa cum urmeaza pe marginea scrierilor lui Grigore Ilisei: „pagini de cronica, istoriografie si învatatura care ar putea fi reunite într-o carte de simtire româneasca, alcatuita de un condei mirean ce a slujit Biserica în felul lui personal si în acelasi timp special.” Despre cartea de portrete si amintiri din lumea artelor plastice, si mai ales despre foarte pretiosul „Cufar al taifasurilor si divanurilor”, cu alt prilej. MIRCEA RADU IACOBAN
