Continuam lectura scrisorii prin care (înca) tânarul învatat Gh. Ivanescu se straduieste cu înfrigurare sa o aduca la sentimente mai bune pe aleasa inimii sale. Parcul Copou în urma cu aproximativ 100 de ani Disperat ca profunda lui iubire este respinsa de tânara studenta în litere, George cauta cu înfrigurare noi argumente spre a o convinge sa îi accepte cererea în casatorie. Trairile îi sunt dureroase si diverse. Juramintele pentru toata viata alterneaza cu expresia revoltei ca unui barbat atât de valoros precum este el îi sunt preferati tineri mediocri si superficiali. Gelozia îi este alimentata de flirturile mai mult sau mai putin nevinovate ale Vioricai cu colegii sai, dar si de o foarte acuta constiinta a valorii proprii. Stima de sine si un dezvoltat simt al onoarei sunt trasaturile predominante ale autoportretului pe care îndragostitul si‑l schiteaza. Se poate sa ma fi înselat imaginîndu‑mi cîteodata prea puternice sentimentele pe care le‑ai avut pentru mine, aceste sentimente cred totusi ca exista si probabil sînt numai amestecate cu îndoieli asupra posibilitatilor mele. Eu ti‑am marturisit tot ce ma însufleteste pentru tine si ti‑am jurat credinta pentru toata viata, si cred ca ai avut posibilitatea sa‑ti dai seama cît de mult te iubesc. Într’una din primele zile ale lui Noembrie te‑am chemat ca sa lamurim o data situatia în care ne aflam si ca sa luam hotarîrile definitive. N‑ai vrut sa vii. Dar restituindu‑mi acum de curînd toate extrasele si cartile pe care ti le‑am dat si scriindu‑mi acele rînduri care oricum dovedesc o alta atitudine decît aceia pe care ai avut‑o dela Aprilie încoace fata de mine, înteleg ca vrei într’adevar si tu sa sfîrsim cu situatia. Neacordîndu‑mi o întîlnire în care sa discutam toate aceste lucruri, ma vad obligat sa ti le comunic prin aceasta scrisoare. Ti‑am spus din prima mea scrisoare ca am vazut în tine pe aceia cu care vreau sa ma unesc toata viata. Mi s‑a parut ca si tu vrei sa îti legi viata ta de a mea. Restituindu‑mi extrasele si cartile întelegi oare sa‑mi arati ca nu trebue sa ma mai gîndesc la tine si ca legaturile pe care le vom avea de azi încolo trebue sa fie acelea ale unor cunoscuti care n’au schimbat între ei decît cîteva vorbe. Nu înteleg însa cum ai putut sa spui în scrisoarea ta ca cele cîteva cuvinte pe care le‑am schimbat întîmplator nu‑mi dau dreptul nici sa‑ti scriu si nici sa‑ti cumpar carti. Daca într’adevar restituirea extraselor însemneaza ca nu trebue sa ma mai gîndesc la casatoria cu tine, îmi permit sa‑ti arat cît de nedreapta esti cu mine afirmînd acestea. Cum adica? Cutare tînar mediocru sau de nimic, cu care împrejurarile te vor fi obligat sa schimbi mult mai multe cuvinte decît ai schimbat cu mine, ar avea dreptul sa‑ti scrie ce ti‑am scris eu si sa‑ti daruiasca carti? Daca într’adevar cauza pentru care te‑ai purtat cu mine astfel cum te‑ai purtat este numai aceasta, ca nu schimbasem decît putine cuvinte cu tine, ai facut o mare greseala fata de mine. Ar fi fost mai bine daca m‑ai fi considerat un mediocru încrezut, un farseur sau un nebun. În momentul în care ai primit scrisoarea si daca într‑adevar ai crezut cele ce spuneam acolo, trebuia sa ma consideri drept unul dintre cei mai apropiati ai tai si sa te porti cu mine astfel cum cerea aceasta apropiere sufleteasca. Faptul ca ai dat dupa acel moment o atentie cîteodata deosebita unor tineri care trebuiau sa ramîe foarte departe de iubirea noastra si ca te‑ai plimbat pe strada cu fiinte pe care as fi vrut nici sa le cunosti constitue, daca într‑adevar tineai la mine, greseli strigatoare la cer si pe care cred ca nu le voiu uita niciodata. Aceste lucruri ar fi trebuit sa nu le faci, chiar daca n’ai crezut cele ce‑ti spuneam în acea scrisoare si ai fi asteptat precauta sa vezi daca viitorul le adevereste. Ba, dintr‑o anumita consideratie pentru ceiace as putea reprezenta mai tîrziu în societate, ar fi trebuit sa nu le faci, chiar daca în inima ta n‑ai fi simtit nimic pentru mine. Si din consideratie ar trebui sa‑mi spui astazi ca n‑am dreptul sa‑ti scriu, chiar daca într‑adevar n‑ai tine la mine. Eu înteleg rezerva pe care ai manifestat‑o fata de mine pîna dupa mijlocul lui Mai si chiar te laud pentru ea dar, dupa primirea scrisorii în care îti spuneam ce cred despre mine, ar fi trebuit sa manifestezi aceiasi rezerva nu din cauza ca înainte de Aprilie schimbasem numai cîteva cuvinte cu tine, ci din cauza ca as fi putut sa par un mediocru încrezut, un farseur sau un nebun. E drept, dupa acea scrisoare, ai avut altfel de atitudini fata de altii, încît as fi putu sa cred ca nu ma iubesti. E drept, cele ce‑ti spuneam acolo erau foarte greu de crezut. Dar, în acest sens, ar fi trebuit sa‑ti impui anumite reguli în atitudinea fata de altii. Nu importa oare însusirile si posibilitatile unui om si sentimentele de care este el însufletit pentru tine? Caci nu se poate spune ca la prima mea scrisoare catre tine îti erau necunoscute însusirile mele si sentimentele mele. Si ti‑am atras înainte de 28 Mai atentia asupra celor ce credeam despre mine si asupra timiditatii mele. Si, scrisoare cu scrisoare, ti‑am spus tot mai multe lucruri despre mine. Si oare tot ce s’a petrecut între noi este numai un schimb de cîteva vorbe? Daca ai ocupat în viata mea interioara un loc atît de mare încît va fi imposibil sa mai fie ignorat, se va mai sterge oare numele lui? De ce treci peste acelea atîtea momente în care, desi n‑am schimbat nici vorba, sufletele noastre s‑au întîlnit de fapt unul cu altul si au simtit poate mai puternic decît daca ar fi vorbit? Va trebui desigur sa‑mi admiti ca si aceste momente de asteptare au aportul lor hotarîtor - este pentru ca ai fost vazuta în mintea mea. Sar peste a vorbi despre primele momente ale acestei iubiri, eu nu m‑am aruncat orb în aceasta iubire, ti‑am spus‑o de atîtea ori, ci numai atunci cînd mi‑am dat seama. Daca as fi avut alt temperament, am fi vorbit mai des, ca între doua suflete, ar fi fost altfel. Si daca între noi s’au întîmplat în acest timp cîteva fapte neobisnuite, gresesti cînd astazi ma tratezi ca pe un strain. Chiar daca pîna la prima mea scrisoare n’am vorbit decît de cîteva ori cu tine, tot ceia ce s‑a întîmplat dupa aceia între noi nu‑ti mai da dreptul sa vorbesti astfel. Ti‑am lamurit de altfel în doua scrisori si printr‑o carte postala felul cum m‑am purtat cu tine, si astazi n’ar trebui sa ignorezi aceste explicatii. Vom reproduce continuarea acestei scrisori în episodul viitor. Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
