Batrâna îsi vânduse averea în schimbul promisiunii ca va avea cine s-o îngrijeasca în ultimii ani de viata. Ce a decis instanta? Fiica si nepotii si-au adus aminte de o batrâna a lor la mai bine de un deceniu dupa moartea acesteia. Ei au cerut judecatorilor anularea contractului prin care batrâna îsi vânduse gospodaria în schimbul promisiunii de a fi îngrijita pâna la moarte si îngropata crestineste. În 2007, M.V. îsi vânduse casa de 50 mp din Deleni, ograda de 4.600 mp si un hectar de teren arabil contra sumei de 38.000 de lei, rezervându-si dreptul de abitatie si cel de uzufruct viager, adica dreptul de a locui în continuare acolo si de a exploata pamântul pâna la moarte. Cumparatorii se obligau sa asigure îngrijirea lui M.V., iar dupa decesul ei sa suporte cheltuielile de înmormântare si pomenire. Bâtrâna, care avea deja la momentul respectiv 100 de ani, a decedat doi ani mai târziu. Dupa alti 9 ani, fiica si cei 4 nepoti au cerut Judecatoriei Hârlau constatarea nulitatii actului de vânzare-cumparare. Ei au afirmat ca femeia nu stia carte, semnând actul cu amprenta degetului mare. Data fiind vârsta de 100 de ani, M.V. nu ar mai fi avut disernamânt, ceea ce ar fi impus ca primaria sa îi acorde asistenta la vânzarea casei si terenului. Or, la vânzare asistase doar o martora si atât. În plus, M.V. nici nu ar fi fost proprietara terenului pe care îl vindea, neprimind înca titlul de proprietate asupra acestuia. Rudele batrânei au apreciat totodata ca vânzarea ar fi fost de fapt o donatie, iar banii nu ar fi fost platiti. Argumentele aduse de urmasii batrânei au fost contrazise de cumparatori. Acestia au aratat ca cei care acuza trebuie sa-si demonstreze afirmatiile, cum ar fi aceea ca banii nu ar fi fost platiti. Într-adevar, batrâna nu avea înca un titlu de proprietate pe numele sau, dar drepturile îi fusesera recunoscute, fiind deja întocmita fisa de punere în posesie. Înainte de încheierea contractului, medicul de familie al lui M.V. îi eliberase o adeverinta atestând ca nu se afla în evidenta cu patologii psihice. De altfel, batrâna povestea în mod obisnuit evenimente din timpul primului razboi mondial, dadea interviuri, recita poezii, era perfect orientata spatial si întelegea ce se întâmpla în jurul ei. În fine, nestiinta de carte nu reprezinta un motiv de nulitate a unui act, legea nefacând distinctie între persoanele stiutoare si nestiutoare de carte. Argumentele cumparatorilor au fost acceptate de magistrati. În plus, acestia au remarcat ca dreptul de actiune al posibililor mostenitori fusese prescris de mult. Conform legii, termenul de prescriere de trei ani începe sa curga de la data la care cel îndreptatit cunoaste cauza anularii, dar nu mai târziu de 18 luni de la data încheierii actului. În acest caz, cauza anularii ar fi fost lipsa discernamântului, iar termenul de prescriptie începea sa curga cel mai târziu la 18 luni de la data vânzarii. „Instanta retine ca prescriptia dreptului material la actiune pentru cauza lipsei de discernamânt a vânzatoarei a început sa curga la data de 27.12.2008, deci dupa 18 luni de la data încheierii vânzarii. Or, actiunea a fost introdusa la data de 20.03.2018, deci mult dupa data de 27.12.2011, când termenul de prescriptie, de 3 ani, s-a împlinit”, au retinut judecatorii, care au dispus respingerea actiunii. Sentinta definitiva în acest caz va fi data de Curtea de Apel, pe rolul careia a intrat dosarul, în recurs.
