Stimati locatari ai acestei tari, nu ma mai salutati când ma vedeti pe drum, chiar daca n-ati mai vazut om de o saptamâna, nu-mi mai zâmbiti, nu mai plecati capul cu respect, stiu ca toate astea sunt false, nu am nevoie de salutul vostru mai mult sau mai putin sincer, vreau doar respectul vostru real, vreau dovezi reale si concrete ale educatiei pe care pretindeti pe fata si cu atâta emfaza ca o aveti: nu va mai usurati în drum, ci în locuri cât mai ferite si cu urme cât mai putine, nu mai lasati mizerie pe unde mergeti, faceti în asa fel încât trecerea voastra sa nu se vada. Acestea sunt doar câteva mesaje din multele pe care mi le-am spus mie însumi de-a lungul timpului într-un dialog imaginar si probabil niciodata concretizat pe viu cu acei conationali sau cetateni de alte nationalitati trecatori prin tara asta care îsi lasa excrementele peste tot unde merg, în vazul si în calea tuturor celorlalti oameni, sau care dau dovada de o lipsa crasa de grija si respect fata de toti si de toate din cauza unei boli mintale extrem de raspândite numita nesimtire: Draga nesimtitule care ai mers pe 30 iulie anul curent pe traseul din muntii Rodnei ce duce de la Borsa catre Iezerul Pietrosului si care ti-ai golit matele exact în fata singurului izvor de apa potabila de pe drum. As vrea sa îti spun ca te-am visat de multe ori din acea zi pâna azi în timp ce te bateam cu o cruzime greu de imaginat si te mânjeam cu propria ta materie maro pe la bot, în halul asta de violent ai putut sa ma faci. Cum ai putut sa gândesti atât de putin, cum a putut sa îti treaca prin cap solutia aceea atât de animalica? De ce naiba mai faci umbra pamântului într-o societate de oameni daca locul tau e în jungla, printre maimute? Cum de nu ti-a trecut prin teasta ideea ca toti, absolut toti turistii care urca pe acel traseu deloc usor se opresc la acel izvor pentru a se racori si a-si mai reveni dupa arsita soarelui si din oboseala? Cât de imbecil ai putut fi sa te caci exact la un metru de izvor, fix în drum, lasându-ti servetelele aruncate cu maxima indiferenta peste tot? Chiar nu ai putut anticipa reactia cuiva la vederea „ta”, chiar nu ai avut loc oriunde în alta parte? Sotia mea cu greu s-a abtinut sa nu vomite, nu a mai putut bea apa, a ramas însetata pâna la terminarea traseului, copiii mei au ramas si ei scârbiti de tot, absolut tot din tara asta, inclusiv de munte care nu are nimic de a face cu gestul tau execrabil. A trebuit sa îti curat eu mizeria pâna sa apara urmatorii turisti si s-o arunc în tufe unde ar fi fost mai bine sa zaci tu batut cu pietre ca un adevarat paria. M-am gândit sa îi avertizez pe ceilalti ca exista un cacacios pe traseu, dar nu am vrut sa le stric ziua pentru ca nu sunt ca tine. Si chiar mai mult decât atât, m-am temut ca îti vor da multi dreptate: „Unde sa faca omul, în tufe?” Tot restul drumului am privit cu suspiciune orice trecator banuindu-l de fapte necurate pentru ca tu mi-ai stricat mie ziua! Stimati nenumarati alti cacaciosi care ati avut „inspiratia” de a va refugia pentru defecare în tunelele sapate în stânca si cu mare truda acum multe sute de ani de catre români de-a lungul raului Nera pentru a facilita un acces mai usor catre punctele de interes comercial si militar din zona. Voi chiar nu va dati seama ca acelea nu sunt un loc „ideal” de ascuns pentru stat pe vine si scremut, ci un loc turistic, istoric, de trecere pentru alti oameni, un loc de vizitare? Nu orice coltisor cu aer curat si o stânca în fata poate deveni un veceu, ce dracu! Chiar nu realizati ca lasati în urma voastra mai multa mizerie decât chiar animalele de care ziceti ca v-ati rupt acum câteva mii de ani? Ba chiar de multe ori un animal îsi alege cu grija locul si îsi îngroapa fecalele, dar voi le lasati la vedere cu hârtia aruncata parca în bataie de joc peste tot. Onorate iubitor de câini care ai poposit atât la urcat spre vârful Pietrosu Rodnei, cât si la coborât, cu prietenul tau cu patru picioare pe care se pare ca îl respecti mai mult decât pe ceilalti oameni, as vrea sa îti spun ca si la tine m-am gândit mult dupa întâlnirea noastra si mi te-am imaginat bând cu forta un pahar plin de apa cu mizerie si par de câine din lacul glaciar protejat de lege si cu apa potabila alimentat din izvoare pure ale muntelui, dar în care tu, cu cea mai exemplara indiferenta, ba chiar cu mare emfaza si vadita iubire de animale, ti-ai bagat prietenul paros încurajându-l de mai multe ori sa îti aduca batul din mijlocul lacului, sticla de plastic sau nimic. Cum poti, ma, sa nu gândesti ca toti ceilalti turisti care stateam pe lânga tine, pe malul lacului aveam în mâini sticle pline cu apa luata de acolo, de unde se spala potaia ta, din care ne pregateam sa bem pe traseu sau chiar am baut pâna acolo. Cum puteai, ma, sa nu observi cu ochiul tau atât de atent la fiecare miscare a câinelui tau ca din lac iese o ditamai conducta care duce apa potabila direct la statia meteo situata la câteva minute distanta, pe lânga care treci atât la urcare, cât si la coborâre? Cum ai putut sa îmi raspunzi cu atâta încredere în tine la întrebarea daca te-ai interesat de posibilitatea de a-ti îmbaia câinele în lac cu „Nu, nu m-am interesat!”...? Stii de ce n-ai facut-o? Pentru ca esti un nesimtit! Cum sa nu-ti doresti sa pleci din tara asta plina de rahati cu sau fara picioare? Cum sa nu-ti doresti în strafundul sufletului sa existe un judecator care sa taie si sa spânzure si sa traga în teapa în modul cel mai crud cu putinta pe aceia care dovedesc în moduri imbecile si repetate ca nu dau doi bani pe nimeni altcineva si pe nicio autoritate de pe lume, stergându-se la fund la propriu si la figurat cu tot respectul celorlalti? Când îi întâlnesti pe carare toti te saluta respectuos, îti fac loc sa treci, dar când sunt singuri si nu-i vede nimeni îsi dau pantalonii jos si îti pregatesc cea mai puturoasa dovada ca îi doare în cur de tine. Stimati locatari ai acestei tari, nu ma mai salutati când ma vedeti pe drum, chiar daca n-ati mai vazut om de o saptamâna, nu-mi mai zâmbiti, nu mai plecati capul cu respect, stiu ca toate astea sunt false, nu am nevoie de salutul vostru mai mult sau mai putin sincer, vreau doar respectul vostru real, vreau dovezi reale si concrete ale educatiei pe care pretindeti pe fata si cu atâta emfaza ca o aveti: nu va mai usurati în drum, ci în locuri cât mai ferite si cu urme cât mai putine (eu, de exemplu, am sapaliga cu mine si acopar tot, dar poate sunt exagerat, voi puteti macar sa trageti niste frunze pe deasupra), nu mai lasati mizerie pe unde mergeti, faceti în asa fel încât trecerea voastra sa nu se vada. Abia dupa aceea salutati si zâmbiti, atunci e valabil… Briscan Zara este scriitor si publicist
