Sunt, mai exact, imaginile feminitatii configurate de mintea adamica, agitata sa-si ascunda „în afara” inconsecventele „dinauntru”. Pe un astfel de plan se poate localiza demonstratia critica de forta a Ioanei Pârvulescu. Pe cel al coexistentei „dulci-amarui”, „ingenui-vinovate” dintre Eva si Lilith în subconstientul artistic al scriitorului (barbat) - român în cazul de fata, dar nu neaparat -, creator de personaje feminine. Desi nu inaugurala, „impusa” carevasazica tezist, aceasta e întrebarea de esenta a splendidului volum intitulat Alfabetul doamnelor. De la doamna B. la doamna T., publicat de Ioana Pârvulescu în 1999 si reluat acum (în 2021), cu revizuiri si adaugiri, de Editura Humanitas. Observa, subtil, autoarea („abia”) la paginle 94-95 ale volumului: „Eva sau Lililth? /./app/ Sunt cele doua posibilitati literare oferite femeii, nu atât de literatura, cât de rigida organizare sociala a secolului romantic, pe care o preia literatura. Traiectoria literara a variatelor Eve este de la aripa de zburator din vis si pâna la nunta si /./app/ cumetrie. Cititorul e invitat frecvent sa joace la nunta si, daca se poate, sa mai joace un pic si la botez /./app/. Mitica Lilith cea fara de urmasi, nealeasa, în schimb, întârzie nuntile si nu agreeaza botezurile. /./app/ (Lui Lilith) nu i se da nici o sansa, paradisul si infernul o condamna deopotriva /./app/, iar reîntruparile ei din carti nu au niciodata simpatia cititorului.” Vreau sa fiu bine înteles. Fascinanta istorie a personajului feminin românesc (din proza, poezie si dramaturgie), alcatuita de Ioana Pîrvulescu, istorie ce merge de la O alergare de cai a lui Costache Negruzzi pâna la Patul lui Procust al lui Camil Petrescu (un întreg secol autohton asadar, „curgator” dinspre romantism catre realism), nu reduce tipologia doamnelor la o opozitie bogumilica între „pozitiv-plata” Eva si „negativ-sofisticata” Lilith, adica între un plus-minus si un minus-plus fluctuante, generate de unghiul de perceptie a fiecaruia. Nicidecum. Eva si Lilith reprezinta doar polii simbolici (creionati, pâna la urma, de subiectivul imaginar auctorial masculin), care, prin rotatiile lor succesive, creeaza o miscare de ampla varietate identitara, cuprinzând, democratic, duduci, mamuci, neveste, vaduve, inocente, perverse, îngerite, demonite, frumuseti, monstruozitati, sfinte, vrajitoare, sportive, letargice, agile, somnolente, sarace, bogate, insignifiante, opulente, uvriere, aristocrate, silfide, trupese, simple, educate, obtuze, luminate etc., etc. Un peisaj grandios, populat cu femeile amintitului segment (important) din literatura româna, care, fara efortul istoric si hermeneutic - o spun fara ezitari - absolut remarcabil al Ioanei Pârvulescu, ar fi ramas irelevante, sterse si, posibil, complet uitate. Ma încumet sa afirm ca Eva si Lilith, desi, mitologic, antagonice, devin, din perspectiva culturala si psihologica adoptata de autoarea volumului, complementare. Eva „iese” din coasta lui Adam, ajungând, aparent, un „codicil” al creatiei. Lilith, dimpotriva, în traditia iudaica, este creata, având „autonomie” identitara, asemenea lui Adam. Totusi, chiar supunându-i-se lui Adam, Eva îl „corupe”, functionând ca un „accesoriu” al „caderii” sale, în timp ce Lilith, nesupunându-i-se lui Adam, îl paraseste, prabusindu-se de una singura, fara atragerea lui malefica în prapastie. Prin „jocul” comportamental straniu, una „se angelizeaza”, capatând statutul de mama a omenirii, iar cealalta „se demonizeaza”, fiind stigmatizata de toti si de toate. În fapt, sa recunoastem, atât Eva, cât si Lililth obtin semnificatie numai prin raportarea lor la Adam. Sunt, inevitabil, niste reprezentari externe ale propriilor lui dualitati. Ofera, cum ar veni, „corporalitate” viciilor si virtutilor protoparintelui biblic, coexistând în natura sa contradictorie, în tariile si slabiciunile lui. Sunt, mai exact, imaginile feminitatii configurate de mintea adamica, agitata sa-si ascunda „în afara” inconsecventele „dinauntru”. Pe un astfel de plan se poate localiza demonstratia critica de forta a Ioanei Pârvulescu. Pe cel al coexistentei „dulci-amarui”, „ingenui-vinovate” dintre Eva si Lilith în subconstientul artistic al scriitorului (barbat) - român în cazul de fata, dar nu neaparat -, creator de personaje feminine. Cu toata diversitatea tipologica amintita, în femeile analizate de autoare, salasuiesc, manifest ori disimulat, vadit sau sugerat, deopotriva, Eva si Lilith, nu pentru ca ele ar fi inseparabile, ci pentru ca imaginatia „arhitectului” lor nu le poate separa. Asa cum interesul barbatului (personaj/scriitor) pentru femeia literaturizata se modifica în functie vârstele ei si modificarile psiho-corporale suferite în timp (daca spatiul mi-ar permite, as insista pe extraordinara disectie exegetica pe care Ioana Pârvulescu o face, în carte, asupra trupului feminin de-a lungul vietii si asupra „asumarii” lui, mereu fluide, de catre prozatorul romantic), si identitatea feminina (în interiorul aceluiasi personaj ori al aceluiasi text sau al operei aceluiasi autor) se schimba, lasând, la vedere, când chipul maternal al Evei, când pe cel diabolic al lui Lilith. Din multitudinea de eroine surprinse de condeiul (nu doar plin de eruditie si eleganta, cum bine se stie, ci, acum, încarcat si de empatie) al Ioanei Pârvulescu, doamna B. si doamna T. constituie începutul si sfârsitul. Între ele, cititorii vor descoperi o tulburatoare lume de doamne si domnite. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
