„Sanatate pentru toti/ Nu doar pentru mafioti!” asa striga lumea în strada dupa tragedia de la Colectiv care a dus la caderea guvernului Ponta, dar nu si la însanatosirea sistemului de sanatate, macinat si astazi de coruptie. Nu si la dreptate. Iata ce am scris atunci, imediat dupa 30 octombrie 2015, în memoria unor oameni nepereche: „Recenta tragedie de la clubul bucurestean Colectiv ar trebui sa ne puna pe gânduri. Nu numai din cauza conjunctiei criminale dintre coruptie, lacomie si iresponsabilitate (tripleta care guverneaza, de altfel, aproape întreaga societate româneasca a zilelor noastre) si nici numai din cauza murdariei sufletesti exhibate impudic de tot felul de scelerati (habotnici dementi, politicieni obraznici sau tonomate de presa mincinos-manipulatoare) care abuzeaza de libertatea de comunicare pentru a ne face partasi la jegul lor sufletesc. Ci ar trebui sa constituie subiect de meditatie faptul ca în lumea noastra strâmba, dominata de egoism, de incompetenta criminala, de lasitate si prostie ticaloasa mai sunt si oameni atipici. Oameni care salveaza masa debila, mizerabila, superficiala, subumana a majoritatii. Stim pâna în acest moment ca doi oameni, Adrian Rugina si Claudiu Petre, care iesisera din Infern, nu si-au bagat mâinile în buzunare, nu au înjurat Guvernul, nu au plecat sictiriti acasa, nu au stat pe margine sa chibiteze gures, fericiti ca au scapat. Desi prezumati a fi «satanisti» de catre multe spurcaciuni habotnice si lase, au intrat înapoi în Iad pentru a-si ajuta semenii chinuiti pe rugul ticalosiei iresponsabile. Si nu s-au mai întors vii, spre neagra deznadejde a celor care îi iubeau. N-as fi vorbit poate despre ei (înteleg ca într-un elan populist se cere recunoasterea lor de catre autoritati ca «eroi») daca acest gest neomenesc de altruism nu mi-ar fi reamintit de cazul similar de la Iasi, de acum aproape cinci ani, reluat propagandistic de un tabloid slinos pentru motive de rating. Pentru ca din notita aparuta luni lipsea numele celei în cauza, omorâta a doua oara de uitare, va rog sa-mi îngaduiti, ca o forma de respect pentru eroina fara decoratie, sa reiau un text despre ea: «27 ianuarie 2011. Scriu rar despre faptele diverse si, într-o lume mediatica strâmba - dominata de poncife si stereotipuri comerciale - evit sa vorbesc despre tragedii. Simt acum nevoia sa fac o exceptie. Cu câteva zile în urma, o studenta a Facultatii de Drept de la Universitatea «Petre Andrei» din Iasi, care trecea prin campusul studentesc «Tudor Vladimirescu», a intrat în foc pentru a salva viata unei necunoscute, o alta studenta angajata la negru pe post de chelnerita într-unul din multele pub-uri din zona. A intrat în foc, sub ochii unei asistente lase, care chibita evenimentul de la loc sigur, cu acea libertate si generozitate mai presus de conservarea de sine pe care o au oamenii curati, educati si buni, asa cum numai în Bucovina necooperativizata mai gasesti. A salvat-o pe cea în cauza cu pretul vietii ei. Pentru ea nu s-a mai gasit o alta persoana buna, libera si neînfricata sa o ajute. Am simtit nevoia sa scriu despre aceasta copila, disparuta eroic la 21 de ani, pentru mai multe motive. În primul rând, pentru a fi, simbolic, alaturi de parintii ei cutremurati, albiti si incapabili sa înteleaga resorturile unei asemenea nenorociri. Caci în cazul unor astfel de tragedii, pariul destinului, hazardul sau incapacitatea omeneasca de a întelege complicatul joc al divinitatii nu sunt, nu pot fi, omeneste vorbind, explicatii de luat în seama. Arsura durerii e prea vie pentru a putea fi altfel atenuata, din nefericre, decât de curgerea inexorabila a timpului, iar subtilitatile teologice nu-si au rostul în asemenea momente. Mângâierea duhovniceasca într-un astfel de caz nu poate veni, firava, decât de la un adevarat traitor întru Hristos, cu mila si empatie misionara, asa cum mi s-a parut a fi parintele paroh din Gura Humorului, cel care o cunostea de mica pe tânara jertifita pe altarul omeniei. Si noi avem o fiica de 21 de ani, studenta la Drept, acum plecata în Finlanda pentru un semestru Erasmus si marturisesc sincer ca gestul tinerei bucovinence m-a descumpanit. Îti spui, ca parinte, ca trebuie sa-ti cresti copilul cu respect pentru adevaratele valori: sa fie bun, sa fie drept, sa fie generos, sa fie altruist, sa nu ezite sa sara-n foc pentru a-si ajuta semenii. Ma tem ca aceste lucruri sunt bune si frumoase atâta timp cât pretul platit pentru ele nu este unul tragic. Adica doar în limitele conditiei de om obisnuit. Ce poate fi oare în sufletul parintilor când descopera ca daca si-ar fi crescut copilul meschin si egoist, ticalos si las precum baietii care asistau de pe margine (unul dintre ei facând si comentarii nepotrivite pe site-ul ziarului), acum ar fi avut-o în viata. E groaznic sa traiesti asa ceva. Cum sa-ti cresti oare copilul? Te pune pe gânduri, de asemenea, si constatarea ca nici de strigatul disperat al mamei celei disparute («Dumnezeu trebuie sa fie mândru ca mi-a luat ceea ce aveam mai drag!») nu-si va mai aduce aminte nimeni saptamâna viitoare, necum de gestul neomenesc de frumos facut de o tânara care a încercat sa nu fie asemenea gloatei. E trist ca ajungem sa meditam la cele omenesti doar în preajma nenorocirii. Sorina Florinela Ferari o chema pe tânara studenta. Cred ca pâna si îngerii au primit cu surprindere acest suflet care a încercat sa rascumpere, cu puritatea si inocenta sacrificiului ei, tarele unei lumi înglodate în mizerie morala si umana. Dumnezeu sa o odihneasca!» Îndraznesc sa sper ca peste sapte ani se va mai gasi cineva care sa-si aminteasca public de jertfa neobisnuita si altruista a lui Adrian Rugina si Claudiu Petre, fie ca au fost sau nu decorati post-mortem”. Post scriptum. Dupa multe tergiversari au fost condamnati, finalmente, cei gasiti vinovati de avizele de functionare ale clubului ucigas pentru 27 de tineri. Elanul justitiar s-a oprit însa aici, iar cei vinovati de moartea celorlalti 37 de copii, sefi de spitale si politicieni care n-au aprobat transferul lor în strainatate pentru a fi salvati fiind lasati sa se stinga din cauza infectiilor nosocomiale ascunse si netratabile din spitalele românesti, îsi vad, bine-mersi, de viata, functii si conturi, nestingheriti de nimeni. Desi am ezitat initial, am urmarit pe cablu, zilele trecute, ca o forma de pomenire dupa sapte ani, faimosul documentar „Colectiv” al lui Alexandru Nanau, nominalizat la Oscar. Se sparie gândul! Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
