Cine face parte din elita, cum îi identificam pe cei care se afla la vârful sistemului de putere, care se bucura de privilegii, gestioneaza resurse, care decid directia în care merge tara? Cea mai simpla metoda de a sonda componenta unei elite este metoda pozitionala care se refera la identificarea pozitiilor de putere în ierarhia sociala si pe ocupantii acestora. Nothing easier! Am scris un doctorat pe tema elitelor din care au rezultat doua carti, câteva articole publicate în jurnale academice, precum si articole de ziar. La un curs despre elitele politice si problema bunei guvernari, un student m-a întrebat daca nu este o contradictie în termeni (contradictio in adiecto) atunci când utilizam sintagma „elite politice”. Din moment ce termenul de elita provine de la latinescul eligere care înseamna a alege si se refera în general la indivizi alesi/ nobili/ merituosi fata de ceilalti, cum putem sa alaturam „elita” de „politica”... ca la noi, în România, nu poate fi vorba despre functionarea unei elite politice. Mai pe scurt, avem noi o elita politica, dupa trei deceni de postcomunism? Din perspectiva sociologica, elita înseamna un grup de persoane, aflat în minoritate în raport cu masele/ poporul/ multimea, care în virtutea unor însusiri dobândite (prin merit, curaj, valorificarea unor aptitudini, cunostinte si oportunitati) sau însusiri mostenite (averea, prestigiul, privilegiile) se pozitioneaza de regula în vârful piramidei sociale, controlând resursele, luând decizii importante pentru societate, impunându-si vointa asupra celorlalti. A face parte din elita nu înseamna ca esti cel mai destept, harnic, merituos dintre cei care compun aceasta „categorie” de analiza sociala. Prin urmare, nu exista nicio contradictie în termeni atunci când folosim sintagma de elita politica. Daca dorim sa evitam asocierea termenului de „elita” (înteleasa ca merit, meritocratie) de „politica” (a se citi raul necesar), avem la dispozitie termeni sinonimici precum „clasa conducatoare”, „clasa politica” s.a. În toate societatile, din toate timpurile, oamenii au avut un conducator/ lider/ sef. Unde-s doi, unul comanda, asa ni se spunea în armata. De ce unii sunt sefi si altii subordonati este o chestiune complicata, care necesita incursiuni în antropologia sociala, psihologia sociala (sau „masina de fabricat zei”), în sociologia organizatiilor, pe care nu le tratam aici si acum. Termenul elita a fost si este folosit pentru a desemna sefi de state, conducatori politici, militari de rang înalt, lideri religiosi, formatori si lideri de opinie, intelectuali si artisti de prestigiu, savanti, oameni de afaceri prosperi, manageri de succes, bogati si, în general, orice persoana care obtine performante supramedii în domeniul sau de activitate, în categoria din care face parte. Cine face parte din elita, cum îi identificam pe cei care se afla la vârful sistemului de putere, care se bucura de privilegii, gestioneaza resurse, care decid directia în care merge tara? Cea mai simpla metoda de a sonda componenta unei elite este metoda pozitionala care se refera la identificarea pozitiilor de putere în ierarhia sociala si pe ocupantii acestora. Nothing easier! Aplicând aceasta metoda la realitatea româneasca, rezulta ca elita politica actuala este formata din presedintele Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, presedintele Senatului Nicolae Ciuca, presedintele Camerei Deputatilor, ministrii, parlamentarii, sefii agentiilor guvernamentale, pâna la corespondentii acestora în teritoriu. Aceasta este elita politica a României, indiferent de simpatia sau încrederea pe care o avem fata de acesti politicieni sau de partidele din care fac parte. Anticul Protagoras spunea ca „omul este masura tuturor lucrurilor: a celor ce sunt ca sunt, a celor ce nu sunt ca nu sunt”. Parafrazându-l, putem spune ca de modul în care actioneaza elitele politice, de rezultatele politicilor publice pe care le promoveaza cei care se afla la putere la un moment dat depinde calitatea vietii noastre. În ceea ce ma priveste, evaluez modul în care functioneaza o elita în cadrul organizatiei/ comunitatii/ societatii din care fac parte prin instrumentul „bunei guvernari” – capacitatea elitei conducatoare de a produce bunastare pentru un numar cât mai mare de oameni. Într-un sens mai extins, buna guvernare înseamna legalitate, corectitudine, transparenta, echidistanta, impartialitate, echitate, eficienta în gestionarea treburilor publice (oameni, bani, infrastructuri, functionalitati, procese, proceduri). Chiar în ziua în care guvernul condus de Marcel Ciolacu primea votul de încredere în Parlament (290 de voturi „pentru” si 95 de voturi „împotriva”), Eurostat publica datele care descriu starea de saracie în UE-27, România fiind pe locul I la nivel european cu 34,4- dintre cetatenii rezidenti în risc de saracie sau excluziune sociala. Tara noastra este urmata în clasamentul saraciei de Bulgaria (32-), Grecia si Spania (ambele cu 26-). La polul opus al clasamentului, cele mai mici ponderi au fost înregistrate în Cehia (12-), Slovenia (13-) si Polonia (16-). Interesant este ca pozitiile celor mai sarace tari europene sunt adjudecate de doua tari ex-comuniste (România si Bulgaria), dupa cum tarile cu ponderea cea mai mica a cetatenilor în risc de saracie sau excluziune sociala provin tot din fostul lagar comunist (Cehia, Slovenia). Acelasi starting point – revolutiile din 1989, dar rezultate diferite! Poporul (a se citi cetatenii români, straini, sau fara cetatenie rezidenti în România) traieste prost, la fel de prost ca în anii din urma, la fel de prost va trai si în viitor. La noi, politica se învârte în jurul acelorasi oameni. Nu vedem o circulatie a elitelor, despre care vorbea sociologul Vilfredo Pareto, ci o reproducere a elitelor. Circulatia elitelor are loc atunci când indivizii incompetenti, degradati, erodati în execitiul puterii, dezavuati de mase sunt înlocuiti prin alegeri libere si corecte cu indivizi capabili, inovativi, eficienti care urca de la baza piramidei sociale, formând contra-elita (alternativa la putere). La ce specimene ruleaza astazi la vârful sistemului de putere, pare ca vom ajunge sa-i regretam pe Stolojan, Nastase, Tariceanu. Macar acestia stiau sa comunice, vorbeau liber, nu se chinuiau sa citeasca de pe un petic de hârtie. România continua sa fie o democratie semi-consolidata, cu un scor de 4,36 puncte, potrivit raportului Nations in Transit (2022) al Freedom House. Evaluarile NIT se bazeaza pe o scara de la 1 la 7, cu 7 reprezentând cel mai înalt nivel de progres democratic si 1 cel mai mic. Tarile care obtin scoruri cuprinse între 4-5 puncte sunt „democratii de fatada” (democraturi), cu tendinte autoritariste, populiste, care nu reusesc sa produca bunastare pentru cetateni si sa asigure respectarea drepturilor si libertatilor. La rotativa istoriei, fata de alte tari europene, dar mai ales fata de cele care au facut parte din lagarul comunist (Polonia, Cehia, Slovenia, Ungaria), noi am obtinut performanta de a fi ultimii sau primii la lucruri negative: copii saraci, parasire timpurie a scolii, mame minore, migratia externa masiva si altele. În timp ce suntem repetentii Europei, elitele autohtone furnizeaza programe de guvernare ilare, promisiuni fara acoperire, stârnesc demonii populismului si nationalismului, frâng sperantele tinerilor care-si iau lumea în cap, departe de parinti si bunici resemnati. La cursul despre „Elite în organizatii”, studentii m-au întrebat daca se poate schimba aceasta stare de fapt. Raspunsul meu, inspirat de cartile politologului Robert A. Dahl, a fost ca doar prin „participare si opozitie”, prin implicarea personala, directa, masiva în treburile comunitatii, prin atitudine, opinii liber exprimate, inclusiv prin participare la jocul politic se poate ameliora calitatea elitelor conducatoare. Nu exista alta alternativa, decât resemnarea si/sau migratia. Lucrurile se vor schimba atunci când cetatenii se vor debarasa de frica, când vor protesta si vor participa la exercitiul puterii, când se vor solidariza si vor forma o contra-elita unita în jurul valorilor democratice si al principiilor care ghideaza buna guvernare. Din când în când, si masele pot sa devina principiul activ al istoriei, nu doar consecinte ale actiunii elitelor. Greva profesorilor din învatamântul preuniversitar semnaleaza existenta unui potential de revolta care poate furniza scânteia unei schimbari. Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Directia Judeteana de Statistica Iasi si lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi
