Cel care a stopat cosmarul numit Canalul Dunarea-Marea Neagra a fost tot cel care l-a pornit, adica Stalin, numai ca, de data aceasta, interventia sa nu a fost una voluntara, ci a fost un efect colateral al mortii sale, survenita la 5 martie 1953. La Canal de desfasura o continua lupta de clasa, transferându-se în santier toate conflictele ideologice ale vremii. De asemenea, se cultiva o adevarata psihoza legata de presupusele acte de sabotaj, aceasta fiind cea mai comoda explicatie cu privire la dezastrul care s-a prefigurat înca din primul an de la începerea lucrarilor. Una dintre persoanele care anchetau astfel de presupuse fapte de sabotaj era maiorul de securitate Nicolae Doicaru, sef al Directiei Regionale de Securitate Constanta, viitor general cu trei stele si director al Directiei de Informatii Externe a Securitatii Statului în perioada 1959-1978, mort în conditii suspecte în februrie 1990, la o partida de vânatoare. Într-un raport al lui Doicaru din 1950, ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 12566, vol. 1, ff. 80-84, se afirma ca sefii diviziilor mecanice de la Midia si Medgidia, doi ingineri, Popescu Alexandru si Georgescu Gheorghe-Topaslau, au fost înlocuiti cu elemente muncitoresti, primii fiind vinovati de faptul ca au permis lasarea sub cerul liber a unor utilaje (care, oricum, erau destinate sa lucreze în exterior). Un alt raport al lui Doicaru, ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 12566, vol. 1, ff. 232-233, se refera la un accident de munca, considerat, initial, ca act de sabotaj, o explozie la o locomotiva, produsa din vina unui mecanic, care nu era chiar mecanic, ci era cizmar, dar a fost ridicat la aceasta functie datorita comportarii în munca si devotamentului fata de clasa muncitoare… Cazul este clasat. În decembrie 1950, se elaboreaza o informare pe 11 pagini cu privire la starea lucrarilor. De fapt, este o analiza tehnico-economica, structurata pe capitole precum: Proiecte; Planuri de lucrari; Executarea lucrarilor - Baracamente, Constructii din zidarie, Palatul Administrativ, Atelierul Centrale Medgidia, Alimentari cu apa, Lucrari de drumuri, Încalzirea autogarajelor; Activitatea organizatiilor de masa, Observatii asupra personalului. Concluzia era ca, la un an de la începerea lucrarilor, se manifestau carente grave de organizare, un adevarat haos în proiectare si executie: … multe proiecte sunt gresit facute. Executia începe si numai dupa aceea se constata greseala. Îndreptarea e grea si de multe ori aduce dupa sine darâmarea lucrarii. În 1952, la trei ani de la deschiderea santierului, erau finalizati trei kilometri de canal, din cei aproape 70, în timp ce din durata preconizata de executie era epuizata în proportie de 80- (cei trei kilometri de canal vor fi utilizati ulterior în cadrul „Complexului de irigatii Mircea Voda”, dezvoltat mai apoi în „Sistemul de irigatii Carasu”). În aceste conditii trebuiau identificati sabotorii, cei care împiedicau, în mod voit, activitatea desfasurata de clasa muncitoare, motiv pentru care se declanseaza, în perioada 29 august - 1 septembrie 1952, Procesul sabotorilor de la Canal Dunare-Marea Neagra, organizat la Poarta Alba, inculpatii fiind: Cernatescu Petre, inginer, fost consilier la Directia generala a Canalului Dunare-Marea Neagra; Ciorapciu Mircea, inginer, fost sef al sectorului tehnic de executie; Rozei Aurel, inginer, fost sef al sectorului planificarii; Frangopol Nicolae, inginer, fost sef al Diviziei plan-productie din sectorul planificarii; Georgescu Gheorghe-Topazlau, inginer, fost sef al atelierelor centrale Medgidia, Vasilescu T. Nicolae-Colorado, inginer, fost referent tehnic la sectorul tehnic de executie; Ionescu Oprisan, inginer, fost sef de grupa la sectorul tehnic de executie; Nitescu Constantin, inginer, fost sef adjunct mecanic la santierul 7/8; Nichita Dumitru, fost mecanic de locomotiva; Vieru Petre, fost mecanic de locomotiva. Rechizitoriul nu continea acuzatii asupra a ceea ce au facut inculpatii, ci asupra a ceea ce nu au facut, nefiind clar daca ceea ce nu au facut era sau nu în sarcina acestora. Lui Nichita Dumitru, de exemplu, i se imputa ca a lasat un electromotor în ploaie, iar altora ca nu au costruit magazii, baraci, drumuri etc. Lui Rozei Aurel i se imputa, în mod straniu, ca a pornit centrala de la Poarta Alba înainte de termen! În final, vor fi condamnati la moarte Aurel Rozei-Rozenberg (inginer, absolvent al École Nationale Supérieure des Mines din Saint Etiénne, Franta), Nicolae Vasilescu-Colorado (inginer, absolvent al Colorado School of Mines Golden, USA, trimis la studii de liderul taranist Ion Mihalache) si Dumitru Nichita, un tehnician exemplar, asa cum scrie Doina Jela în cartea dedicata acestuia, aparuta la Humanitas în 1995. Au fost executati prin împuscare, în sediul Securitatii din Constanta, în data de 13 octombrie 1952, la ora 2 dimineata. Pe actul de moarte a lui Nicolae Vasilescu-Colorado cauza mortii este tensiune arteriala. Cel care a stopat cosmarul numit Canalul Dunarea-Marea Neagra a fost tot cel care l-a pornit, adica Stalin, numai ca, de data aceasta, interventia sa nu a fost una voluntara, ci a fost un efect colateral al mortii sale, survenita la 5 martie 1953. Astfel, la 17 iulie 1953 se emite o Hotarâre a Consiliului de Ministri privind sistarea lucrarilor la Canalul Dunarea-Marea Neagra, toate resursele alocate Canalului fiind redirectionate, în primul rând, catre agricultura, documentul încheindu-se cu urmatoarea precizare: Aceasta hotarâre are un caracter intern; nu va fi publicata în Buletin sau în presa. Peste aproape 20 de ani lucrarile la Canal vor reîncepe! Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
